Am aflat târziu, când eram deja la școală, că înaintea mea mama mai născuse un băiețel, care a murit când avea doar câteva luni, din cauza unei malformații la inimă. Tata mi-a mărturisit că port numele lui, Petru, numele bunicului din partea mamei. Ca să nu-mi fie frică de frățiorul meu din ceruri, m-am gândit că el este „îngerul meu păzitor” și de multe ori în viață am simțit că undeva, acolo sus, cineva mă iubește și mă ajută.

Pe mama însă moartea copilașului ei a afectat-o mai rău decât a crezut tata. Cele două surori ale mele, mult mai mari, au făcut tot posibilul și au plecat de acasă când au împlinit 18 ani, pentru că, la noi în familie, în ciuda eforturilor tatei, era o atmosferă de priveghi: mama stătea cel mai adesea în vârful patului și jelea, iar tata, când venea de la lucru, ținea toată gospodăria.

Bietul tata! Era un om bun să-l pui la rană, lui îi datorez că am rămas cu sufletul deschis, dornic de dragoste. într-o bună zi, mama l-a anunțat că se retrage la o mânăstire de măicuțe, unde trăia o soră de-a ei, și n-am mai văzut-o decât rareori de atunci.

După plecarea ei, într-un fel a fost mai bine, am putut serba și noi Crăciunul, surorile mele veneau pe la noi cu soții lor, iar tata îi punea pe toți la masă și se bucura ca un copil că îi vede. Nu știu nici în ziua azi ce s-a întâmplat, dacă de supărare sau așa a fost să fie, dar într-o bună zi, după ce eu am împlinit 19 ani și eram deja în primul an de facultate, tata s-a îmbolnăvit și, în câteva luni, a ajuns lângă frățiorul meu.

Mama nici n-a venit la înmormântare, dar, în schimb, a avut pretenții la avutul tatei, casa în care locuiam noi. A spus că vrea să ajute la renovarea mânăstirii și nu i-a păsat că mă lăsa fără acoperiș deasupra capului. Surorile mele au renunțat la dreptul lor în favoarea mea, dar eu n-am avut putere și inimă să mă lupt cu mama, așa că am luat câteva lucrușoare care-mi aminteau de tata și am plecat. Câțiva ani buni, nici n-am știut ce s-a întâmplat mai departe. Surorile mele au rupt orice legătură cu mama și, ca să le fie și mai ușor, și-au urmat soții în străinătate. Din fericire, amândouă mă iubeau mult și datorită lor și cumnaților mei am reușit să termin facultatea. Bogdan, unul dintre cumnați, mă tot îndemna să vin la ei, că-mi găsește el un loc de muncă, că doar nu mă mai leagă nimic de România. Eu însă simțeam nevoia să mă duc de câteva ori pe an la mormântul tatei și al frățiorului meu. știam că ei nu mai sunt acolo, dar era ca un fel de superstiție sau nu știu ce altceva, aveam impresia că, dacă nu mă duc, nu o să-mi meargă bine.

Tot Bogdan mi-a făcut rost până la urmă și de serviciu. Un fost coleg de-al lui de liceu avea o firmă și m-a angajat bucuros. Iar eu am făcut tot posibilul să nu-l dezamăgesc și am muncit pe rupte. Traian m-a și găzduit în garsoniera lui de pe vremea când era burlac și m-am simțit imediat acolo ca acasă. în weekenduri, eram invitatul familiei lui la masă și în casa lor am cunoscut-o pe Doina, o zgâtie de fată, care râdea tot timpul.

Doina era fata surorii mamei Marinei, soția lui Traian. Era medic veterinar și adora animalele. După ce a terminat facultatea, s-a mutat în casa unei bătrâne, la marginea orașului, și pripășise tot felul de animale bolnave acolo. Când vorbea despre „copiii” ei, i se lumina fața. Era imposibil să n-o îndrăgești.

Eu eram novice în problemele inimii, nu avusesem nicio iubită adevărată până atunci, ieșisem cu câteva colege de facultate, dar nu se legase cu niciuna ceva serios. La drept vorbind, eram prea sărac să prezint interes, știam asta. Nu m-am simțit jignit când iubitele mele și-au găsit bărbați mai pregătiți să le ofere o viață decentă. Am rămas prieteni și m-au invitat la nunțile lor. Ani de zile m-au sunat să-mi împărtășească viețile lor. Nu mă uitau niciodată de sărbători, mă invitau în casele lor, și asta mă bucura, pentru că nu m-am simțit niciodată singur. Soții lor nu m-au considerat vreodată un pericol, cu cei mai mulți dintre ei m-am și împrietenit.

Când am cunoscut-o pe Doina, am simțit că-mi bate inima mai tare, că mi se umezesc palmele și că mă gâtuie emoția. Când mi se adresa direct, plecam ochii și nu îndrăzneam s-o privesc în față. Doina și-a dat seama că o plac, dar n-a glumit pe seama mea, mai ales că mă plăcea și ea, iar într-o zi, m-a invitat să-i văd menajeria.

— în curând nu o să-mi mai ajungă locul și banii, trebuie neapărat să găsesc o soluție!

Deși Doina găzduia destul de mulți câini și pisici, broaște țestoase abandonate, iepuri, rozătoare de tot felul, papagali, în casă și în acareturi domnea o ordine deplină. Fiecare „chiriaș” avea căsuța lui, vasele lui cu mâncare și cu apă.

Nu știu când reușea să se ocupe de toate, pentru că Doina avea și un mic cabinet unde veneau pacienți la consultații, iar la alții se ducea acasă. Deși era o fată mititică și slăbuță, avea putere cât pen-tru șapte ca ea. I-am promis că o să încerc să-i fac rost de niște sponsori și nu m-am lăsat până nu am reușit. Câțiva dintre clienții firmei au fost încântați să facă niște donații, mai ales că, în felul acesta, obțineau o reducere a impozitelor. și așa toată lumea era mulțumită.

în prima vară de când eram împreună, am tocmit o echipă de muncitori și am dus-o la Doina acasă, să facem niște îmbunătățiri. De la un alt client al firmei, am reușit să cumpăr un teren mai mare și am mutat acolo toată menajeria. Doina nu mai știa ce să facă de bucurie. îmi sărea de gât și mă tot săruta. Era ca un copil care a primit jucăria mult visată. N-am mai stat pe gânduri, am cerut-o de soție, iar ea a spus „da”. Părinții ei m-au îmbrățișat de îndată ce m-au cunoscut și am citit în ochii lor că mă plac, s-au bucurat și ei de bucuria fiicei lor. După ce Doina le-a povestit că ne-am mutat în „casă nouă”, viitorii mei socri s-au oferit să-și vândă casa și să ne dea nouă banii.

— Putem sta și noi la voi, într-o cămăruță, și să vă ajutăm.

Doina a sărit în sus de bucurie, iar eu am fost fericit să-i primesc în viața noastră. Pe surorile mele și pe soții lor Doina îi cunoscuse pe Skype, rămăsese să le facem o vizită, să ne vedem în carne și oase. știam însă că Doina își dorea enorm s-o cunoască pe mama. Nici eu n-o mai văzusem de multă vreme, așa că, sincer să fiu, îmi era teamă de reacția ei. N-am avut însă încotro.

într-o sâmbătă dimineață ne-am urcat în mașina pe care mi-o împrumutase Traian și am pornit spre Moldova. Drumul a fost o adevărată desfătare, Doina se bucura ca un copil de fiecare floare, de fiecare ciocănitoare, de orice vietate vedea. Nu s-a putut abține să adune de pe marginea drumului un cățeluș abandonat de cine știe acolo, iar bietul animăluț nu s-a mai desprins de ea. A dormit în fularul ei până ne-am întors acasă. Am ajuns pe înserat la mânăstire, așa că am amânat întâlnirea pe a doua zi dimineață. Am rugat însă o măicuță s-o anunțe pe mama că am venit. Când ne-am întors, la poartă ne aștepta aceeași măicuță, care mi-a întins un bilet.

— Mi-a spus să vă transmit să faceți cale întoarsă, că ea are alte treburi. îmi pare rău, maică, așa e ea, mai ciudată, nu trebuie să te necăjești… mi-a spus măicuța.

Doina se uita uimită la mine și nu-i venea să-și creadă ochilor și urechilor. I-am po-vestit câteva lucruri, mici secrete de familie pe care nu i le împărtășisem până atunci, și n-a mai insistat s-o așteptăm pe mama, că poate se arată totuși.

Din ziua aceea s-a purtat și mai frumos cu mine, nu știa ce să-mi mai facă să mă știe fericit. Ne-am căsătorit civil și a rămas să facem nunta când om putea, că nu e nicio grabă. Doina e o romantică, știam că și-ar dori să îmbrace rochia de mireasă. După cununia civilă, i-am lăsat pe părinții ei să aibă grijă de menajerie și ne-am dus să le vizităm pe surorile mele. Ne-au întâmpinat ca pe niște oaspeți de seamă, își luaseră toți patru câteva zile de concediu și ne-au plimbat prin cele mai frumoase locuri din Italia. Cumnații mei au reînnoit oferta de a-mi găsi un loc de muncă, le-am mulțumit și le-am explicat de ce nu se poate, nu o puteam ține pe Doina departe de „copiii” ei.

Atât cât au putut, surorile mele și soții lor au continuat să ne ajute, deși aveau acum și copii de întreținut. Pentru noi orice ajutor conta, așa că le-am mulțumit din tot sufletul. Una dintre surorile mele mi-a spus discret că mama vânduse de mult casa părintească și dăduse toți banii stareței mânăstirii, să-i chibzuiască ea.

— Nu știu ce fel de om e mama, nu vreau s-o judec, dar… a spus sora mea.

— Las-o în plata Domnului! i-am răspuns. Bine că noi l-am avut pe tata și acum avem alături niște oameni care ne iubesc.

— Ai dreptate!

Doina mi-a dăruit doi copii minunați, gemeni, un băiat și o fată, care i-au semănat teribil de mici. Primul lucru pe care l-am văzut pe chipul lor a fost un zâmbet larg. Părinții ei ne-au fost de mare ajutor în toate privințele. Când n-a mai putut face față totuși singură la cabinet, Doina a adus doi studenți s-o ajute. își iubea animăluțele, dar voia să aibă timp și pentru copii.

Când a venit vremea să-i botezăm, Doina m-a întrebat dacă n-ar trebui s-o anunțăm și pe mama, poate vrea totuși să vină să ne vadă pe noi cununați și pe copii botezați; aranjaserăm cu părintele de la biserica din cartier să facem asta în aceeași zi. N-am vrut s-o dezamăgesc, așa că am pornit singur la drum, să mă duc să vorbesc cu mama. De data asta, a venit să mă vadă. S-a încruntat de cum m-a zărit.

— Ești tras la față, arăți rău. Nu știu ce ți-a trebuit să te însori, dar e treaba ta. Băiete, am venit aici să am parte de liniște, viața de dincolo de zidurile mânăstirii nu mă mai interesează. Dumnezeu să vă ajute pe tine și pe suro-rile tale! Nu mă mai căutați! Am tot ce-mi trebuie aici.

Mi-a întors spatele și a plecat. Mi-am înghițit cu greu lacrimile.

— Nu te supăra pe ea, maică, mi-a spus măicuța care mă întâmpinase data trecută. Nu-și poate ierta că i-a murit pruncul. Iart-o tu, maică, și nu fi mânios pe ea! în adâncul sufletului vă iubește.

Pe drumul de întoarcere am încercat să găsesc o poveste cât mai ușor de acceptat pentru Doina. Când am ajuns în fața ei însă, i-am spus adevărul. S-a cutremurat. La cununie și botez ne-au fost însă alături surorile mele, cumnații și copiii lor. și părinții Doinei, firește. Preotul, un om tânăr, știa povestea noastră. Printr-o coincidență fericită, fusese coleg de liceu cu Doina, iar ea se ducea la el ori de câte ori îi era greu. Ne-a binecuvântat pe noi, ne-a binecuvântat copiii, i-a binecuvântat pe toți cei prezenți și ne-a îndemnat să avem sufletele deschise și să le iertăm celor care ne fac rău fără voia lor. Am înțeles că se referea la mama.

Viața noastră a mers mai departe cu suișuri și coborâșuri, ca orice viață de om. După ce au pus un ban deoparte, surorile mele și bărbații lor s-au întors acasă, au cumpărat teren lângă casa noastră și acum suntem cu toții vecini. Sărbătorim ce e de sărbătorit împreună, ne ajutăm la nevoie și ne împărtășim necazurile, atunci când vin. Copiii noștri sunt sănătoși, ai lor, la fel. Trebuie să recunosc că multă vreme m-a urmărit soarta frățiorului meu care s-a stins înainte de vreme, îngerul meu păzitor. M-am temut ca nu cumva copiii mei sau ai surorilor mele să se nască bolnavi ca el. Acum, când au crescut și știu că sunt sănătoși, mi-e mult mai ușor să mă duc la mormântul tatei și al lui. îi mulțumesc tatei pentru dragostea cu care m-a crescut și îi mulțumesc lui Petru pentru că mă păzește.

Am încercat în toți anii care au trecut, iată sunt mai bine de 8 ani de când eu și Doina ne-am căsătorit, s-o înțeleg pe mama, s-o iert că n-a fost lângă noi aproape niciodată când am fi avut nevoie. Când îi văd pe părinții soției mele, care nu mai știu ce să facă pentru noi și cum să ne ajute, mă doare sufletul că, odată cu fratele meu, am pierdut-o și pe mama.

E greu de înțeles totuși că o femeie care a adus pe lume patru copii l-a iubit numai pe unul singur cu adevărat și a ales să nu-i mai vadă pe ceilalți niciodată, a refuzat să se bucure de bucuria lor și să plângă pentru suferința lor. Vreau să îmi smulg din suflet această suferință de dragul copiilor mei. Trebuie s-o fac pentru ei!

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.