Conform realizatorilor studiului, principalele motive care generează stresul matern sunt grijile financiare, împrumuturile sau asigurările de sănătate insuficiente.
“Oamenii mănâncă şi ca reacţie la problemele cotidiene, iar volumul de stres pe care îl resimte mama e un factor determinant al obezităţii în rândul copiilor”, susţine Craig Gundersen, coordonatorul cercetărilor, bazându-şi afirmaţiile pe datele provenite dintr- un raport guvernamental legat de probleme de nutriţie, realizat, pe parcursul mai multor ani, pe un eşantion de 1.000 de copii provenind din familii foarte sărace.
Cei mai afectaţi sunt puştii cu vârste de până la 10 ani
“Descoperirile noastre sunt relevante, mai ales pentru segmentul de vârstă 3-10 ani. Copiii mai mari îşi găsesc refugiu mai mult în activităţi desfăşurate în afara casei, cu prietenii sau la muncă”, au spus cercetătorii, adăugând că o soluţie de reducere a problemelor legate de greutatea corporală ar putea fi reprezentată de includerea mamelor stresate într- un program de consiliere şi de tratament medical împotriva anxietăţii şi a depresiei.
Cum îi ferim de obezitate
Potrivit dr. Lygia Alexandrescu (foto), nutriţionistul Centrului de slăbire şi consultanţă nutriţională “Natural Silhouette”, în Româ- nia obezitatea reprezintă o problemă întâlnită tot mai des în rândul copiilor. Pentru stoparea procesului de îngrăşare şi revenirea la greutatea normală, părinţii trebuie să-şi înveţe copiii să mănânce sănătos şi să facă mişcare. Iată câteva măsuri care, luate la timp, îi pot feri pe micuţi de obezitate:
– Reducerea cantităţii de sucuri de fructe şi lichide carbogazoase;
– Evitarea meselor tip fast-food; ≤ Reducerea porţiilor prea mari consumate la fiecare masă;
– Renunţarea la practica obligării copiilor să mănânce tot din farfurie, chiar dacă sunt sătui;
– Încurajarea activităţilor fizice zilnice, fie că e vorba de practicarea unui sport sau de plimbări pe jos ori cu bicicleta; ≤ Limitarea timpului petrecut în faţa televizorului şi a calculatorului.