Locuitorii din Iași vor plăti mai mulți bani la apă din 1 ianuarie 2025, după ce prețul unui metru cub va crește semnificativ, conform unei hotărâri a companiei ApaVital, informează ziarul local Bună ziua, Iași.
Cuprins:
Mai exact, locuitorii din Iași vor trebui să plătească din 2025, un preț de 19,88 lei pentru un metru cub de apă potabilă și canalizare, de la 16,38 lei, cât este în prezent.
Această majorare face ca orașul Iași să aibă unul dintre cele mai mari prețuri la apă pentru aceste servicii din România.
În plus, creșterea de 3,5 lei la un metru cub de apă în Iași vine la doar un an de la ultima scumpire.
ApaVital justifică această decizie prin necesitatea de a acoperi costurile de producție și de a finanța proiecte viitoare.
Noile tarife la ApaVital din Iași, începând cu 2025:
„Strategia de tarifare aferentă planului de afaceri are drept scop asigurarea resurselor necesare pentru dezvoltarea de către operatori a programelor de investiţii multianuale de întreținere, reabilitare, extindere şi modernizare a sistemelor de apă şi de canalizare existente, precum şi înfiinţarea de noi sisteme”, susțin reprezentanții ApaVital.
Compania susține că ajustarea prețurilor este necesară pentru a menține un profit rezonabil și pentru a finanța investițiile în infrastructură.
În plus, salariile directorilor ApaVital sunt printre cele mai mari din instituțiile subordonate primăriei sau Consiliului Județean Iași.