Mi-a bătut necazul la ușă și l-am poftit casă

După zece am de căsnicie eu și Costin am reușit să ne cumpărăm, evident cu un credit imobiliar, un apartament într-un bloc recent construit. Eram amândoi în al nouălea cer de fericire. Fiul nostru, Lucian, trebuia să înceapă în toamna aceea școala, iar eu eram însărcinată din nou, în cinci luni. A fost unul dintre cei mai buni ani din căsnicia noastră.

Am fost nevoiți de multe ori să strângem din dinți, să renunțăm ba la una, ba la alta, dar în câteva luni fiecare cameră arăta aproape așa cum visaserăm. Cea mai mare grijă a noastră a fost, firește, legată de camerele copiilor, pe care le-am utilat cu tot ce era necesar. Costin și-a încropit și el un birou în camera de zi, căci își mai lua câte ceva de muncă și acasă, ca să facă un ban în plus.

Eram atât de fericiți, încât nu mai conta faptul că nu ne mai puteam permite o mulțime de lucruri, printre care și obișnuitele petreceri cu prietenii. „Nimeni nu le poate avea pe toate”, ne spuneam tot timpul și mergeam înainte. Nu cunoșteam aproape pe nimeni din ceilalți locatari, mai ales că la fiecare etaj erau doar câte două apartamente, iar cel de lângă noi părea nelocuit. într-o seară însă, cred că era deja destul de târziu, am auzit soneria.

M-am dus eu să văd cine e, Costin lucra de zor ceva la calculator. M-am uitat pe vizor și am o văzut o femeie, cam de vârsta mea, plângând în hohote. Am deschis ușa, iar ea, fără să mai aștepte să o invit înăuntru, s-a repezit în casă și a început să plângă din ce în ce mai tare. Nici nu știam ce să fac. Era îmbrăcată în haine de casă, prin urmare am dedus că locuiește cu noi în bloc.

încerca să ne spună ceva, dar nu reușea din cauza plânsului. Hohotele ei l-au tre-zit și pe Lucian, care a deschis ușa de la camera lui și o privea impresionat. în cele din urmă, s-a oprit din plâns și ne-a povestit ce se întâmplase.

— îmi cer mii de scuze. Eu nu sunt din oraș. Eu și soțul meu locuim doar de trei săptămâni aici în bloc, la apartamentul

vecin, iar acum o jumătate de oră el m-a anunțat că iubește o altă femeie și vrea să divorțăm. și-a adunat câteva lucruri și a plecat. M-a cuprins o asemenea disperare, că nu știam ce să fac. Așa că primul lucru care mi-a venit în minte a fost să sun la ușa voastră… Vă rog din suflet să nu mi-o luați în nume de rău, dar mi-a fost teamă că, dacă rămân singură, fac vreo prostie…

— Nu e nicio problemă, am răspuns amândoi în cor.

— Putem să te ajutăm cu ceva? a întrebat-o plin de bunăvoință Costin.

— Acum m-am mai liniștit. Am să mă duc acasă, iau un somnifer și încerc să dorm. Poate mâine dimineață am să privesc altfel lucrurile. șocul a fost însă foarte mare, eram fericiți, totul mergea bine și, dintr-odată, el îmi spune că e îndrăgostit de altcineva. Ce bărbat poate face așa ceva? Mă duc acasă…

— Poți veni la noi de câte ori vrei să-ți descarci sufletul, i-a zis Costin. Ai să vezi, totul va fi bine…

— Da… Scuzați-mă pentru deranj… Nici nu vă imaginați ce bine mi-a făcut că am avut pe cineva cu care să schimb o vorbă. E cumplit să te simți singur într-un loc necunoscut… Radu, soțul meu, e de aici din oraș, dar până acum câteva săptămâni am locuit la părinții mei, la Brașov. Acolo ne-am și cunoscut, căci el lucra de câțiva ani acolo, la o firmă a unchiului lui. Ne-am căsătorit acum trei ani. și, la un moment dat, absolut din senin, a început să insiste să venim în București. Ce puteam să fac? îl iubesc, așa că am acceptat. El avea deja aranjat și un post, tot unchiul lui l-a ajutat. Eu abia acum urmează să încep să caut… Nici nu știu cum o să mă descurc singură…

— în ce domeniu ai lucrat până acum? a întrebat-o Costin.

— Am studii economice, sunt expert contabil.

— Atunci ai să găsești foarte repede de lucru, nu-ți face probleme! Se caută în draci experți contabili, iar salariile sunt foarte bune. 0 să încercăm și noi să te ajutăm.

— N-aș vrea să vă dau chiar toată viața peste cap. M-ați ajutat deja foarte mult. Dacă aș mai putea veni din când în când pe la voi, să mai schimbăm o vorbă, ar fi de ajuns. 0 să mă descurc până la urmă și singură. Sau o să-l sun pe Radu, măcar atâta lucru poate face și el pentru mine.

— Doar ți-am spus că ești bine-venită oricând la noi! i-am zis eu.

De atunci, Despina – așa o cheamă pe vecina noastră – a intrat definitiv în viața noastră. în câteva luni, am ajuns să o considerăm un fel de membru al familiei. Cum a mai durat o vreme până și-a găsit de lucru, m-a ajutat de multe ori cu Lucian: îl ducea și îl lua de la școală, îl ajuta chiar și la lecții când eu întârziam mai mult la serviciu, până să intru în concediu de maternitate, gătea și ne aștepta cu masa pusă. Ne spuneam de toate…

Uneori, când eu și Costin mai aveam mici discuții, se străduia să ne împace și să ne spună cât de fericiți ar trebui să fim pentru că ne avem unul pe celălalt. Ce să vă mai spun, a fost ca o mană cerească pentru noi sau cel puțin așa am crezut multă vreme!

Când mi-a venit sorocul, ea și Costin m-au dus la spital. Am stat internată aproape o săptămână, căci am născut prin cezariană, așa că m-am refăcut ceva mai greu.

— Nu-ți face niciun fel de griji, mi-a spus Despina. Am eu grijă de Costin, de Lucian și de casă. Tu încearcă să te odihnești și să te pui pe picioare cât mai repede. Ne e deja dor de tine. Abia așteptăm să vii acasă!

în ziua în care am ieșit din spital, aproape nu mi-am recunoscut casa. Totul strălucea de curățenie, masa era plină de flori și de bunătăți. Am fost convinsă că toate astea i le datorez Despinei, așa că i-am mulțumit din tot sufletul și i-am mărturisit că n-am avut niciodată o prietenă atât de devotată. Tot ea m-a ajutat și cu Ana, fetița mea nou-născută; se învârtea tot timpul ca un titirez, nu mai știa ce să facă pentru a fi totul bine.

Costin părea însă tot mai sâcâit de prezența ei, dar nu putea să-mi spună nimic, căci mai niciodată nu eram singuri. într-o seară, după ce am alăptat și Despina a plecat în sfârșit acasă, Costin mi s-a destăinuit:

— Trebuie să scăpăm cumva de femeia asta! A pus stăpânire pe casă și am ajuns să facem totul numai cum vrea ea. Eu am înțeles, a avut nevoie de sprijin, am ajutat-o, dar acum ar fi timpul să-și vadă de viața ei și să ne lase să ne vedem de viața noastră!

— Ce vrei să spui? Despina nu mai știe cum să ne fie de folos și tu faci nazuri? Cum ne-am fi descurcat fără ea?

— Cum ne-am descurcat și cu Lucian. Sau ai uitat că mai avem un copil și l-am crescut singuri?

— Ce Dumnezeu te-a apucat așa, deo-dată? Până acum nu te deranja. S-a întâm-plat ceva?

— Cât ai fost tu în spital, a început să-mi facă avansuri. De fapt, a început de mai multă vreme, dar eu m-am prefăcut că nu înțeleg…

— Nu pot să cred așa ceva! ți se pare!

— Mihaela, ce interes aș avea să te mint? Femeia asta cred că e puțin nebună. A ajuns să ne controleze toată viața, nu vezi? Mi-a spus de câteva ori că degeaba mă străduiesc eu să-ți fiu pe plac, că tu tot nu ești mulțumită și te gândești chiar să mă părăsești. De asta ce spui? Că femeile ca tine, orice ar face cei din jurul lor pentru ele, nu știu să aprecieze eforturile și strădaniile lor. Că ea ar fi fericită să aibă un soț ca mine și un copil ca Lucian. Sau poate crezi că inventez? îți spun, se întâmplă ceva ciudat cu femeia asta. Adu-ți aminte că noi nu i-am văzut nicio-dată pe ea și pe soțul ei până în seara când ne-a bătut la ușă. Poate tot ce ne-a spus a fost o minciună sfruntată, ca să ne intre în casă.

— De ce ar fi făcut toate astea? A muncit de s-a spetit pentru noi! Trebuie să recunoști asta!

— Da, recunosc că a făcut o mulțime de lucruri bune, dar ți se pare normal să încerce să ne despartă? în ultima vreme, tot timpul te ponegrește și-mi spune ce fraier sunt că-ți suport toanele.

— Am să încerc să stau de vorbă cu ea, să văd ce spune.

— Tu crezi că va recunoaște ceva?

— Nu știu. încerc și pe urmă mai vedem.

Despina continua să vină în fiecare zi la noi, deși, din fericire, începuse să lucreze. într-o seară, când Costin nu ajunsese încă acasă de la birou, am abordat-o:

— Despina, ai să-mi spui ceva? Te văd foarte îngândurată în ultima vreme…

— Mi-e foarte greu să-ți spun ce am de spus. N-aș vrea să mă înțelegi greșit. și pentru nimic în lume n-aș vrea să te supăr, mai ales acum, când alăptezi.

— încearcă, totuși. îți promit să nu mă supăr. Noi am fost întotdeauna sincere una cu cealaltă. Ce ai pe suflet?

— Nici nu știu cum să încep. Eu vă consider pe voi a doua mea familie. țin la voi enorm și n-aș putea să vă fac nicio-dată vreun rău. Am impresia însă că Costin s-a schimbat. Se pare că mai toți bărbații pățesc așa ceva în perioada în care soțiile lor sunt însărcinate și după ce nasc și le acordă mai multă atenție copiilor. Devin geloși, nu suportă gândul că sunt neglijați și-și caută refugiu în altă parte. Of, Doamne! Nu pot să-ți spun!

— încearcă, te rog!

— Ei bine, cât ai fost tu în spital, Costin mi-a făcut avansuri. 0 dată a încercat chiar să mă violeze. Dacă nu era Lucian, cred că n-aș mai fi scăpat. Bietul copil m-a auzit strigând și a intrat peste noi în dormitor… Abia atunci m-a lăsat în pace. Acum, dacă eu l-am refuzat, și-o fi căutat refugiul în altă parte, bărbații nu renunță cu una, cu două, sunt niște animale. Așa era și Radu. S-a folosit de mine și, pe urmă, când s-a plictisit, m-a părăsit. Așa o să facă și Costin, ai să vezi. Mai bine ai divorța tu, să i-o iei înainte. Să-i demonstrezi că tu ești mai tare decât el.

Mă uitam la ea și mă întrebam ce nu e în regulă cu ea, ce putea să i se întâmple de a ajuns să se preteze la un asemenea joc murdar tocmai cu oamenii care au încercat să o ajute. Știam de la o bună prietenă, psiholog, că pe oamenii nebuni nu e bine să-i contrazici și am presupus că poate Despina trece printr-o stare de depresie pentru că a fost părăsită, așa că m-am prefăcut că-i dau dreptate.

Asta a bucurat-o.

— Acum mă duc acasă, să nu mă găsească aici Costin când se întoarce. Să nu-i dăm de bănuit. Iar mâine, punem noi totul la cale. Noapte bună!

I-am povestit și lui Costin tot ce îmi spusese.

— Ai văzut? Acum mă crezi? Femeia asta ori e nebună, ori e în ultimul hal de josnică!

— Cum am putea oare să dăm de urma soțului ei? am întrebat, dar imediat mi-a venit o idee strălucită: administratorul!

— Administratorul blocului trebuie să știe ceva, de vreme ce apartamentul e pe numele soțului ei. Trebuie să-l cunoască. Cât e ceasul?

— E nouă deja.

— Lasă, că nu e prea târziu… Parcă e un meci la televizor, probabil că se uită la meci. Iar nevastă-sa e foarte amabilă. Mă duc la ei, poate aflu ceva.

Când m-am întors, era trecut de ora 11. Costin era îngrijorat, se plimba prin casă ca un leu în cușcă.

— Ai aflat ceva?

— Da, ai avut dreptate. Trebuia să-mi spui mai demult. Despina nu are niciun soț. Cel care a ajutat-o să se mute aici este un bărbat însurat, cu care a încercat, se pare, aceeași stratagemă ca și cu tine și nici cu el nu i-a mers. Tipul i-a întors spatele. Doamna Dima, soția administra-torului, știe tot, că au sunat-o la un moment dat părinții Despinei și i-au povestit multe despre ea, arătându-se îngrijorați de starea ei și, pe deasupra, cerându-i femeii ajutorul. Au rugat-o să o urmărească din când în când pe fiica lor și

să le spună cum se comportă… De la ei a aflat că vecina noastră a fost măritată, că soțul ei a părăsit-o pentru alta, dar toate astea s-au întâmplat acum 7 ani… După divorț, a stat în spital din cauza unei depresii severe. Cică a încercat chiar să se sinucidă, dar, după un tratament îndelungat, doctorii au crezut că s-a vindecat. Până acum câteva luni, când a venit aici, au supravegheat-o pas cu pas părinții ei. Apoi, când ei au crezut că s-a refăcut, că de-acum pot avea încredere în ea și, în plus, că i-ar face bine o schimbare, au acceptat ca ea să se mute la oraș. Stătea în gazdă, după cum mi-a zis administratorul. Bărbatul cu care s-a cuplat i-a făcut rost de apartament, cică el a lucrat o vreme la firma unde era ea. La un moment dat, el i-a spus că e însurat, iar ea, furioasă, a început să-l amenințe că-i spune soției lui despre legătura lor. N-a ținut figura. El a lăsat-o baltă, speriindu-se de crizele ei de isterie, de fapt, de nebunie; ba chiar a avertizat-o că o dă pe mâna poliției, dacă nu-l lasă în pace. Apoi… Ne-a găsit pe noi. Mama ei spunea că psihologul la care se ducea săptămânal bănuiește că probabil depresia a revenit, din cauză că nu și-a mai luat tratamentul, și că boala o face să nu suporte ideea ca toți cei din jurul ei să fie fericiți. Când constată asta, încearcă să despartă un cuplu prin orice mijloace. Doamna Dima, după ce i-am povestit ce ni s-a întâmplat, i-a sunat pe părinții ei. Vin mâine s-o ia acasă.

A doua zi, am auzit gălăgie pe culoar. Am deschis ușa și am văzut-o pe Despina luată pe sus de niște oameni în halate albe.

— Dumneavoastră sunteți vecinii ei? ne-a întrebat o doamnă în vârstă.

— Da.

— Sunt mama Despinei. Vă rog, nu fiți supărați pe ea! Nu știe ce face, biata de ea. E bolnavă de câțiva ani. Cum nu-și ia medicamentele, boala revine… Acum o să stea iar cine știe cât în spital. E tare nefericită, sărăcuța!

Am dat din cap, în semn că știu totul, și am închis ușa. M-am bucurat însă că am scăpat de Despina, vecina care ni se băgase pe sub piele doar pentru a ne distruge căsnicia.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE