Mirela Retegan, la Vocea Binelui: "Am pus o boxă pe hol și am făcut discotecă pentru copiii de la Marie Curie"

Comentează
ExclusivInterviu

Mirela Retegan, președinta Fundației Zurli, a fost invitata primei ediții a emisiunii Vocea Binelui de la Libertatea, moderată de Oana Dumitriu, directoarea Fundației Ringier, unde a vorbit despre Fundația Zurli, despre campaniile pentru copii și momente emoționante.

Cum a luat naștere Fundația Zurli

Mirela Retegan a povestit cum a luat naștere Fundația Zurli, care la început a purtat alt nume, dar și legătura noului nume cu o alegere făcută de Gigi Becali.

"Știind că vin să vorbesc aici, am verificat și eu de când există această fundație. Ea a fost creată în 1995. Eu aveam 25 de ani, trăiam la Satu Mare și mergeam foarte des în căminele pentru copii, în orfelinate. Pe vremea aceea, orfelinatele erau pline de copii, care aveau nevoie de prezența noastră acolo și ca să creez un cadru legal prin care să pot face toate acțiunile pe care le făceam în orfelinate, am creat această fundație. Se numea Fundația Noua Generație și am funcționat câțiva ani, până când Becali și-a făcut partid cu același nume și atunci am făcut o pauză, iar după ce am revenit i-am schimbat numele în Fundația Zurli, dar ea există de 30 de ani. Eu mi-am făcut firmă mult mai târziu, întâi mi-am făcut fundație și foarte drăguț e că atunci când m-am mutat la București, eu m-am ocupat de campanii dintotdeauna, în diverse forme, la un moment dat făceam o campanie în București și am primit un mesaj pe Facebook, deja apăruse Facebook-ul, și cineva mi-a scris: nu cred că tu faci același lucru în continuare. Și am întrebat: cine ești, și mi-a răspuns: eu sunt una dintre fetele pe care le-ai ajutat în 1995 la Satu Mare. Când au împlinit 18 ani, ei erau dați afară din casele de copii și eu am luat un grup de 4-5 fete, le-am luat chirie și le-am ajutat să depășească momentul ăsta de tranziție. Mi-a scris că e măritată la Londra, cu un englez, am doi copii și vreau să îți trimit 100 de lire pentru campania ta și mă bucur că în continuare faci același lucru.", a declarat Mirela Retegan.

Spectacol pentru copiii internați în secțiile de oncopediatrie

Mirela Retegan a mai povestit un moment de la Spitalul Marie Curie, pe secția de oncopediatrie, atunci când a făcut "discotecă" pentru copiii bolnavi de cancer.

"Când am început să fac vizitele în oncopediatrii, am stabilit foarte clar că eu mă duc acolo să le dau lor din bucuria mea și nu mă duc să iau din durerea lor. La început a fost foarte greu. Țin minte că prima oară am fost la Marie Curie, și am întrebat șefa secției de atunci ce putem să facem acolo, și ea a zis: ce vreți voi, bucurați-i. Am pus o boxă pe hol și am făcut discotecă. Copiii au venit, cu branule, cu suporții pe roți, cu scaunele rulante. Și toți s-au adunat pe hol și erau într-o stare de bucurie. Toate cântecele Zurli și tot ce se întâmpla, te duc în zona asta. Iar eu îi lăsam acolo dansând 'A ram sam sam' și fugea până afară, trăgeam cinci minute de plâns, îmi trăgeam sufletul, mă duceam înapoi. După prima întâlnire în spital, m-am dus direct la grădinița Maiei, era în grupa mare, și i-am spus directoarei: vă rog frumos, aduceți-o pe Maia. Și tot ce mi-am dorit a fost să-mi iau copilul în brațe și să zic: Doamne, îți mulțumesc că e sănătoasă!", a mai explicat Mirela Retegan.

Interviul integral poate fi urmărit în clipul video de la începutul articolului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
MONDEN
Bonfire fete la „Insula Iubirii” 2026
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
Ilinca Vandici
13:57
Ilinca Vandici și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. Cum s-a filmat prezentatoarea TV
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Ultimele știri
Exclusiv
15:01
Ispita Daniela Pană, dezvăluiri de la Insula Iubirii 2026: „Nu mă așteptam să se întâmple lucrurile în maniera în care au fost”
15:00
Situație fără precedent la Samsung: compania pierde bani cu fiecare telefon vândut și taie masiv producția
14:56
Șoferii de TIR ar putea lucra până la 70 de ani din cauza celor 25.000 de camionagii lipsă, în Italia: „Să se lucreze mai mult”
14:51
Filmat de zeci de camere, un tânăr din Brașov a crezut că va scăpa după ce a zgâriat 22 de mașini într-o singură noapte, însă a ajuns în arestul Poliției
TRENDING
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Border Collie
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
Femeie tristă care se simte singură în timp ce colegii o ignoră într-un hol modern de birou
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
Ce condimente se pun la murături
14:08
Ce condimente se pun la murături
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...