Monede care au circulat pe teritoriul României

Monede care au circulat pe teritoriul României în Antichitate

În Antichitate, înainte de apariția monedei propriu-zise, schimburile comerciale se realizau prin troc. În regiunile vestice de la Marea Neagră au apărut primele însemne premonetare sub forma unor vârfuri de săgeți din bronz, care erau produse de cetățile grecești. Acestea respectau standarde de greutate și circulau în zona Dobrogei.

Primele monede autentice de pe teritoriul actual al României au fost bătute de orașele grecești de pe litoralul de vest al Mării Negre. Histria este cel mai vechi centru monetar, emisiunile începând în jurul anului 480 î.Hr., la început în argint, apoi în bronz. Au urmat Callatis și Tomis, ale căror monede prezintă o iconografie variată, cu reprezentări de zei greci și simboluri specifice. Toate cele trei orașe grecești vest-pontice au emis drahme și tetradrahme inspirate din modelele polisurilor din Grecia continentală. Circulația lor s-a extins în afara Dobrogei, ajungând până în Moldova, Muntenia, nord-estul Bulgariei și sud-vestul Transilvaniei.

Monedele macedonene, în special cele din perioade ale lui Filip al II-lea și Alexandru cel Mare, au pătruns în spațiul nord-dunărean prin comerț și influență politică, începând cu jumătatea sec. IV î.Hr. Ele erau emise în ateliere din sudul Dunării sau de cetățile vest-pontice. Aceste monede din aur, argint și bronz s-au răspândit până în Transilvania și Moldova.

În sudul Dobrogei au fost identificate emisiuni monetare ale regilor sciți, datând din secolul al II-lea î.Hr., care erau bătute în atelierele Callatis și Dionysopolis. Ele combinau elemente grecești cu particularități proprii și poartă numele unor regi sciți precum Ataia, Kanites sau Sariakes.

Moneda geto-dacică era inspirată în special de tetradrahmele lui Filip al II-lea. Acestea au preluat nu doar iconografia, ci și tehnologia greacă și romană. Alte modele grecești au fost imitate în funcție de regiune, inclusiv cele ale lui Alexandru cel Mare, Filip III Arrhidaios sau Audoleon.

Moneda romană a început să circule la nord de Dunăre în secolul I î.Hr., ca urmare a contactelor comerciale și militare. Denarii romani, în special, s-au răspândit în teritoriile geto-dace, fiind adesea contrafăcuți local. Primele ateliere geto-dacice de tip roman sunt atestate după anul 70 d.Hr., în zone precum Sibiu, Hunedoara și Galați. Odată cu organizarea provinciilor Moesia Inferior și Dacia, moneda romană a devenit predominantă. În Dacia a circulat în special moneda imperială, iar în Moesia, și monedele provinciale, emise de cetățile grecești și de centre precum Viminacium, care avea drept de emisiune monetară.

Monedele de aur tip koson, având greutate apropiată de staterul grecesc sau de aureusul roman, prezintă pe avers un magistrat între doi lictori și pe revers o acvilă cu sceptru și cunună. Originea lor este controversată: unele teorii le atribuie lui Brutus, altele regelui Cotiso sau unui conducător geto-dac necunoscut. O altă ipoteză le consideră falsuri realizate în secolele XVI-XVII.

Monede care au circulat pe teritoriul României în Evul Mediu

După prăbușirea Imperiului Roman, în perioada Evului Mediu, teritoriile românești au intrat sub influența mai multor dinastii și culturi străine, iar monedele emise în acea perioadă oglindesc în mod clar acele influențe externe. În epoca medievală, adică între secolelele al IX-lea și al XI-lea, în cele trei mari regiuni istorice românești, Țara Românească, Moldova și Transilvania, au circulat monede bizantine, maghiare și poloneze, care au marcat evoluții monetare distincte.

În Țara Românească, primele monede au fost emise în timpul domniei lui Vladislav I Vlaicu, în jurul anului 1365, sub forma unui sistem monetar cu trei valori: ducați, dinari și bani. Sistemul a fost modificat în jurul anului 1383 de Dan I (cca 1383-1386), care a redus greutatea monedelor, și a fost consolidat sub Mircea cel Bătrân, care a reformat ducatul, crescând greutatea și calitatea acestuia. Emisiunile monetare au continuat până la sfârșitul secolului al XV-lea, dar, pe fondul presiunii otomane, au fost oprite definitiv în timpul lui Basarab Țepeluș, domn al Țării Românești între 1477 și 1481. După aceea, doar două încercări izolate de a emite monedă au fost înregistrate, în timpul lui Mihnea III (1658) și al lui Constantin Brâncoveanu (1713).

În Moldova, sistemul monetar propriu a fost instituit de Petru I Mușat, în 1377, cu groși și jumătăți de gros din argint, care purtau simbolurile heraldice moldovenești. Alexandru cel Bun a introdus dublul gros, iar mai târziu, Ștefan cel Mare a continuat tradiția, menținând calitatea ridicată a argintului. Emisiuni speciale au fost produse și de Cetatea Albă, în timp ce, în secolul al XVI-lea, s-au înregistrat numeroase modificări în sistem, în funcție de contextul politic. În timpul scurtei sale domnii, Despot Vodă a introdus monede occidentale, și anume taleri de argint și ducaţi de aur, cărora li se adaugă şi piese mărunte, ca dinari din argint şi mangâri din bronz. Ioan Vodă cel Cumplit a emis monede mari de bronz, echivalentele asprilor otomani de argint, primele monede cu legendă românească. Un caz aparte a fost domnitorul Eustratie Dabija, care, din 1662, a început să bată șilingi de bronz la Suceava, dar a și falsificat monede europene.

În Transilvania, care era parte a Regatului Ungariei, apoi principat autonom și ulterior teritoriu habsburgic, circulația monetară a fost intensă. Carol Robert a deschis primele monetării la Cluj, Sibiu și Lipova, unde a emis florini de aur și groși. Sub influență turcească, principii transilvăneni au emis monede proprii, cu valori mari și forme diverse, care erau destinate mai degrabă tezaurizării decât circulației. În secolul al XVII-lea au fost înființate noi ateliere la Alba Iulia, Făgăraș și Aiud, dar odată cu integrarea Transilvaniei în Imperiul Habsburgic, doar monetăriile de la Baia Mare și Alba Iulia au mai funcționat, până în secolul al XIX-lea, emițând monedă în sistem austriac sau maghiar, aflăm de pe bnro.ro.

Începând cu secolul al XVI-lea, când activitatea monetară internă a scăzut, pe teritoriul celor trei regiuni au început să circule monede străine. În Țara Românească au circulat asprii otomani, în Moldova ducatul venețian, iar în ambele florinul maghiar. Începând cu sfârșitul veacului al XVI-lea, talerii-leu olandezi au dominat piața, dar ulterior au fost înlocuiți cu monede austriece, otomane și altele europene, pe fondul schimbărilor politice și economice din regiune.

Monede care au circulat pe teritoriul României în epoca modernă

În secolele XVII-XVIII, din cauza declinului politic, Ţara Românească şi Moldova emiteau monedă doar sporadic, ceea ce a dus la o pătrundere masivă a monedelor străine. Moneda dominantă a fost talerul-leu olandez, care ulterior a fost înlocuit de talerii Mariei Tereza și de talerii spanioli. Popularitatea sa a dus la apariția unei monede de calcul fictivă care era divizată în 40 de parale, a cărei denumire, leu, era influențată de sistemul otoman.

În timpul Războiului ruso-turc (1772-1774) au fost emise monede comune pentru Moldova și Țara Românească, bătute la Sadagura. Regulamentul Organic (1831-1832) a încercat o unificare monetară, cu leul de calcul ca unitate și două etaloane: ducatul olandez din aur și sfanțul austriac din argint. Cu toate acestea, dominația monedelor străine a continuat. Potrivit sursei citate anterior, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au fost inițiate proiecte pentru o monedă națională. Proiectul final din anul 1860 stabilea numele de romanat, care era divizat în decime sau bani (a zecea parte dintr-un romanat) şi centime sau bănişori (a suta parte dintr-un romanat). 

Legea din 22 aprilie 1867 a stabilit oficial sistemul monetar național, cu leul împărțit în 100 de bani, pe baza modelului francului francez și al Uniunii Monetare Latine. Aceasta definea moneda națională în termeni de conținut de argint și permitea circulația liberă a monedelor străine din statele membre ale Uniunii (Franța, Belgia, Italia, Elveția). România a aderat neoficial, după modelul altor state. Primele monede românești au fost din bronz și au fost bătute în Birmingham și Bruxelles, în timp ce monedele din aur și din argint au fost emise abia după 1870, în cantități limitate. Până în 1876 au fost fabricate peste 14 milioane de lei în monede de argint.

În timpul Războiului de Independenţă, România a emis primele bancnote, denumite bilete ipotecare, ce aveau valori între 5 și 500 de lei, cu caracter obligatoriu și care erau tipărite în Franța. Acestea au fost retrase după înființarea Băncii Naționale a României (BNR) în 1880, instituție care a primit exclusivitate în emiterea de bancnote. Primele bancnote BNR au fost emise în ianuarie 1881, la București, cu sprijin francez, și au avut valori de 20, 100 și 1.000 de lei.

Prin legea din martie 1890, România a făcute trecerea la monometalismul aur, menținând valoarea leului în aur și transformând argintul în monedă divizionară. În Transilvania, Banat și Bucovina, care erau sub administrație austro-ungară, circulau florinul și talerul, iar după reforma din 1892, s-a introdus moneda de aur coroana. Bancnotele aveau caracter bilingv și erau recunoscute oficial în întregul imperiu. De asemenea, în cele trei regiuni circulau și monede comerciale precum talerul terezian.

Monede care au circulat pe teritoriul României în epoca contemporană

În pofida neutralităţii adoptate la începutul Primului Război Mondial, România a suportat mari cheltuieli pentru pregătirile militare, acoperite prin împrumuturi. Leul și-a păstrat parțial convertibilitatea în aur până în aprilie 1917, când a fost suspendată, marcând, astfel, sfârșitul sistemului monometalist. Pentru a se preveni specula cu argint, BNR a pus în circulaţie bancnote de 1, 2 şi 5 lei. Inflația a crescut din cauza tipăririi de bancnote fără acoperire și a emisiunilor autorizate de Ministerul de Finanțe.

La final de 1916, Administraţia Militară Germană (AMG) s-a instalat în Bucureştiul evacuat de autorităţile române. În zonele ocupate de germani a fost introdus leul BGR, emis de Banca Generală Română, care avea capital german. Banii BGR erau tipăriţi la Berlin şi aveau valorile nominale de 25 și 50 de bani, 1, 5, 20, 100 şi 1.000 de lei. Acest leu a circulat în paralel cu leul BNR, provocând confuzie până la unificarea cursurilor.

În perioada interbelică, România s-a confruntat cu o inflație și cu o circulație haotică de monede străine în noile teritorii. În 1920 s-a realizat unificarea monetară, susținută prin împrumuturi de la BNR. Noua lege monetară din 1929 a restabilit convertibilitatea leului în aur și devize convertibile. Monedele divizionare era realizate din aliaj de aluminiu sau nichel, iar primele au fost produse la monetării străine. Monedele de 5 și de 20 de lei aveau efigia regelui Ferdinand și elemente naționale.

În cel de-Al Doilea Război Mondial, după Dictatul de la Viena din august 1940, Transilvania de Nord a fost supusă regimului monetar ungar, leul fiind schimbat în pengö. Ulterior, au circulat și alte monede, ca rubla și pengö sovietic. Au fost retrase monedele de 50 și de 100 de lei din nichel, din motive militare, fiind înlocuite cu monede din zinc. Armata Roșie a emis și ea bani de război pentru tranzacții proprii, dar acești bani au fost retrași în octombrie 1944, conform convenției de armistițiu.

În decembrie 1944, a fost emis un împrumut public pentru reconstrucție, însoțit de o medalie comemorativă din aur numită „cocoșel”, simbolizând reunificarea Transilvaniei. În perioada comunistă, reforma monetară din 1947 a introdus un nou leu, înlocuind 20.000 de lei vechi cu 1 leu nou. Legea din 1952 a stabilit trei tipuri de semne monetare, și anume bancnotele Băncii de Stat, biletele de tezaur și monedele divizionare. Raportul de conversie a fost tot de 20 la 1. În 1966, odată cu proclamarea Republicii Socialiste România, s-a emis o nouă serie de monede și bancnote, adaptate noii identități politice a țării.

După schimbarea regimului în decembrie 1989, Banca Națională a început să emită noi bancnote, începând cu cea dedicată lui Constantin Brâncuși în 1991. Ulterior, au fost reprezentate pe bancnote diverse personalități culturale române, ca Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, George Enescu sau I.L. Caragiale. În contextul tranziției către o economie de piață și al integrării în UE, moneda națională a suferit o serie de modificări.

În 1999 a fost lansată prima bancnotă din polimer, dedicată eclipsei de soare, aceasta oferind o durabilitate crescută și elemente de siguranță superioare. Începând cu denominarea din 2005, toate bancnotele românești au fost fabricate exclusiv din polimer, iar în prezent, leul românesc (RON) este moneda oficială a României, subdivizată în 100 de bani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE