Ne-am vindecat una pe alta de același bărbat

Eram la cea de-a patra ședință la psiholog și, chiar dacă îi înțelegeam scopul, acela de-a mă detașa de suferință, efectul se lăsa așteptat.

— Ce simți când te gândești la Marius? m-a întrebat Diana, cea la care apelasem ca să-mi revin după o căsnicie nefericită.

— Revoltă… Tristețe… îngrijorare…

— Revoltă împotriva cui?

— Mai mult împotriva mea, fiindcă nu m-am prins la timp cu cine am de-a face.

— Ai fost îndrăgostită de el?

— Oho, până peste cap!

— Tocmai ți-ai oferit explica-ția. Vezi? Nu ai ce să-ți reproșezi…

„Bla bla bla”, mi-am zis amuzată în gând. ședeam pe fotoliul din cabinetul Dianei și priveam pierdută pe fereastră, la cerul cenușiu și la crengile negre ale copacilor. Îmi era bine aici, dar știam că va trebui să ies acolo, afară. Vorbele blânde ale Dianei îmi mângâiau urechile. Totuși, cum să uit dezamăgirea și umilințele prin care mă trecuse Marius vreme de doi ani? șocul mă luase total pe nepregătite, după ce fusesem convinsă că între noi doi se țesuse cea mai frumoasă poveste de iubire din lume.

Am ieșit din cabinet și am dat cu nasul de o altă pacientă; o mai întâlnisem acolo de trei ori și mă salutase zâmbind. Cred că fiecare se întreba ce caută cealaltă la psiholog, dar nu îndrăzneam să intrăm în vorbă una cu alta. De data asta, am spart gheața. Chiar simțeam nevoia să vorbesc cu cineva înainte de-a mă întoarce în apartamentul meu pustiu.

— Bună, iar am nimerit înaintea ta, i-am spus și i-am întins mâna. Raluca.

— Mădălina, mi-a răspuns ea, plăcut surprinsă. știi, chiar mă gândeam că mi-ar plăcea să schimbăm câteva impresii…

— și eu! Apropo, ai ceva de făcut după asta?

— Păi… Trebuie doar să mă duc acasă, să-i țin mamei mele de urât… Dar de ce mă întrebi? Ai vreo idee?

— N-ai vrea să ne ținem mai bine una alteia de urât, la cafeneaua de vizavi? Dacă ești de acord, te aștept până îți închei ședința cu Diana. Acasă nu prea am pe cine aștepta.

— Uau, ar fi nemaipomenit!

O oră mai târziu, eram instalate comod în cafeneaua din vecinătate, cu câte o ciocolată caldă în față. Ciudat lucru, abia așteptam să-mi vărs oful în fața unei persoane necunoscute. Se vedea că și ea simțea aceeași nevoie de nestăvilit, în ciuda aparentei timidități. Am hotărât să-i dau ei „microfonul” mai întâi.

— Păi… Eu am venit la Diana… din cauza fostului meu soț. Deși au trecut cam patru ani de la divorț, n-am chef să ies în lume, nu îndrăznesc să mă leg de nimeni… A venit mama să stea cu mine fiindcă s-a speriat de cât de mult am slăbit. Ea a insistat să merg la psiholog… și i-am făcut pe plac, până la urmă. Dar tu?

— și pe mine tot fostul soț m-a adus aici, ca să zic așa. Abia am divorțat și, în loc să simt că m-am eliberat de o povară, mi se pare că mă strivește tot mai mult, pe zi ce trece. Am aflat despre Diana de la o colegă de serviciu și m-am hotărât să apelez la ea. Vreau să termin odată cu trecutul meu și să-mi văd de viață. Spune-mi, cum era soțul tău? De ce v-ați despărțit?

— Soțul meu? Era irezistibil, așa mi-a părut de cum l-am văzut. Eram în holul unui hotel de lux din Tunisia. Eu eram turistă, el era ghidul grupului nostru. Lucra la o agenție de turism de aici și fusese detașat acolo. țin minte că primul lucru pe care ni l-a spus n-a avut legătură cu vacanța noastră exotică. Ne-a atențio-nat să nu trecem strada când se aprinde lumina verde a semaforului fiindcă pentru șoferii de acolo nu există reguli de circulație. „Treceți strada cu atenție, doar când vă asigurați că nu vin mașini!”. Am pufnit în râs, iar el și-a fixat ochii ăia imenși, verzi-albaștri, în ochii mei și mi-a zis: „Domnișoară, eu sunt responsabil pentru siguranța dumneavoastră pe timpul șederii aici și nu-mi vine să râd”. Mi-a dovedit din plin că e responsabil pentru mine… Ne-a dus în tot felul de excursii, la Tunis, la Cartagina, în Sahara… Pentru mine, era o lume cu totul nouă. El îmi era însă mereu alături. Atent, grijuliu, îndrăgostit ca mine. într-o seară, mi-a spus: „Văd că, oriunde mergi, se găsesc câțiva băieți de pe aici să-ți facă curte. Ca să te scap de complicații, ce-ar fi să le zicem că suntem un cuplu când te întreabă dacă ești măritată?”. Sigur că am fost de acord! Curând, am devenit efectiv un cuplu. Atât de unit, încât ne-am căsătorit la o lună după sfârșitul vacanței mele. Eram în culmea fericirii! Ne-am petrecut luna de miere la Sousse, pe malul Mediteranei, unde ne-am cunoscut. M-am mai dus de câteva ori acolo, să fiu cu soțul meu. îmi era greu să stau singură aici cu lunile. Deși mi-a promis că va renunța curând la jobul ăsta, aveam senzația că se îndepărtează de mine. Când venea acasă, vorbea numai despre banii pe care încearcă să-i strângă ca să ne luăm o casă. „îți promit, cum strâng destul ca să ne plătim avansul pentru o casă, mă las de Tunisia și cer să fiu transferat la intern”. Când se întorcea acolo, mă suna tot mai rar și, de multe ori, nu-mi răspundea la telefon, nici măcar seara târziu… L-am întrebat ce face la orele alea și mi-a răspuns sec că lucrează. Ce lucrează un ghid turistic în timpul nopții? „Ce pot, draga mea. și nu-mi mai pune atâtea întrebări. Ce fac, fac pentru noi”… Am plâns mult când mi-a vorbit așa. Refuzam să înțeleg ce se ascunde în cuvintele alea. Dar am înțeles perfect, ultima oară când m-a chemat acolo și mi-a cerut să… Să seduc un turist rus, foarte bogat… Pentru bani. „Cu ăsta, dăm lovitura, Mădă! Ne întoarcem în țară și ne facem casă! îți promit!”.

Auzindu-i povestea, începuseră să mă treacă toate apele.

— și ce-ai făcut? am întrebat-o aproape în șoaptă.

— Ce să fac? Am luat primul avion, m-am întors acasă, am plâns zile în șir și am dat divorț. A fost unul urât. Mi-a cerut înapoi chiar și inelul cu rubin pe care mi-l dăduse la nuntă! Oricum, nu-l mai sufeream. M-am bucurat doar că n-am avut copilul pe care mi l-am dorit atâta! și m-au trecut fiorii anul trecut, când am văzut știrile cu atentatul acela… S-a întâmplat chiar în hotelul în care am stat mereu. M-am întrebat dacă el era acolo, dacă a pățit ceva, dar nu vreau să aflu… Vreau doar să scap de frica asta de a-mi relua viața. Dar tu? Prin ce ai trecut cu soțul tău?

— Dacă-ți spun că, în cea mai mare parte, prin aceleași încercări prin care ai trecut și tu, mă crezi?

— Cum așa? Ce fel de om era? Trebuie să-mi povestești și tu…

— Era superb, avea niște ochi verzi-albaștri fascinanți. L-am cunoscut la o agenție de turism la care am apelat pentru o excursie în Deltă a unui grup de străini veniți în delegație la noi, la firmă. El a preluat grupul… și pe mine. Pot spune că m-am îndrăgostit de el pe loc. și am fost convinsă că între noi a avut loc dragostea perfectă la prima vedere. Ne-am căsătorit câteva luni mai târziu. Mi-a dăruit un inel vechi de familie, cu rubin, și mi-a spus că poartă noroc în dragoste. Pe urmă, mi s-a întâmplat cam ce ți s-a întâmplat și ție… Inclusiv finalul. Mi-a cerut să atrag un turist italian, un om de afaceri interesat să cumpere păduri aici. „îți dai seama, Raluca, ce ar însemna un mic sacrificiu pentru viitorul nostru? Moșul ăsta o să te umple de bani dacă-i câștigi încrederea! După aia, îți promit că-mi dau demisia și ne pornim o afacere de familie. O să fim mereu împreună!”…

— și… ce-ai făcut?

— Cam ce-ai făcut și tu. Am plâns toate lacrimile din mine și am dat divorț. Mi-a cerut înapoi…

—… Inelul? Un inel de aur cu un rubin oval, încadrat de diamante mici?

— L-ai descris cum nu se poate mai exact!

Ne-am uitat uimite una la alta.

— Tu… îmi joci cumva o festă? m-a întrebat Mădălina, aruncându-mi o privire suspicioasă.

— Tind să cred că întâmplarea e cea care ne joacă o festă. Spune-mi, cum îl chema pe… ?

— Marius.

— Marius S. cumva?

— Chiar așa!

Preț de câteva clipe, ne-am uitat una la alta, cu ochii cât cepele. Pe urmă, eu am izbucnit în râs. Un râs viu, eliberator. Un râs vindecător. Mădălina mi s-a alăturat. Am râs amândouă până ne-au dat lacrimile.

— Se pare că fostul nostru soț e teafăr și nevătămat, am zis eu și am izbucnit iar amândouă în râs.

înțelegeam amândouă că trecutul n-a fost decât o glumă proastă și, dacă n-am fi zăbovit împreună la o ciocolată caldă, l-am fi luat în serios și l-am fi târât după noi în viitor.

— Trebuie să-ți mulțumesc, Raluca, ai reușit să mă vindeci cu adevărat.

— și tu ai făcut același lucru pentru mine, Mădălina!

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE