Porția de carte. Bibliotecarii care salvează lumea / Identitate pierdută, inocență risipită
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În fiecare săptămână, Libertatea vă prezintă o rubrică dedicată cititorilor, cu două apariții dintre cele mai noi și mai incitante ale editurilor din România.
Cuprins:
Spioana din bibliotecă (Alan Hlad, editura Humanitas Fiction)
Uneori, ne lăsăm furați de peisajul general al războiului și riscăm să pierdem din vedere detaliul care contează: oamenii. În romanul tradus de Anca-Maria Pănoiu, Alan Hlad ne transportă direct în inima Lisabonei, un oraș care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial era un cuib de spioni, o zonă cenușie unde neutralitatea se vindea scump.
Personajul central, Maria Alves, nu este o simplă bibliotecară. Ea este inima și creierul acestei povești. Într-o Portugalie aflată sub regimul autoritar al lui Salazar, Maria lucrează la Biblioteca Națională, un loc care, deși pare încremenit în timp, devine centrul unei operațiuni clandestine vitale.
Maria nu mânuiește arme, ci cuvinte. Ea se implică în distribuirea de literatură interzisă și în sprijinirea refugiaților evrei care văd în Lisabona ultima poartă de ieșire dintr-o Europă în flăcări.
Povestea Mariei se intersectează cu cea a lui Tiago, un tânăr implicat în Rezistență, iar Alan Hlad construiește aici o geografie a pericolului discret. Nu avem explozii la fiecare pagină, ci o tensiune psihologică constantă.
Așa-zis neutra Lisabonă e un oraș superb, dar plin de paranoia – orice chelner se poate transforma oricând într-un informator al Gestapo-ului. Misiunea Mariei este traducerea și răspândirea mesajelor care pot schimba cursul percepției publice despre război. Dar riscul de a fi descoperiți de poliția politică a lui Salazar (PVDE) reprezintă o amenințare la fel de reală ca naziștii de peste graniță.
Alan Hlad reușește să scoată la lumină un unghi mai puțin bătătorit al istoriei: rolul Portugaliei și războiul informațiilor. „Spioana din bibliotecă” se întrupează într-un un omagiu adus puterii intelectuale de a rezista în fața opresiunii.
Este o „porție de carte” despre demnitate, despre femeile care au luptat cu scrisul și cu tăcerea și despre cum cultura rămâne, în final, singura formă de libertate pe care niciun dictator nu o poate reprima cu adevărat. Maria Alves, o eroină care ne învață că, uneori, cea mai mare dovadă de curaj este să nu închizi ochii atunci când istoria vrea să te preschimbe într-un simplu martor redus la tăcere.
Acesta nu e numele meu (Megan Lally, editura Storia Books)
Uneori, adevărul se dovedește a fi cel mai periculos puzzle. Așa se întâmplă și în povestea lui Megan Lally (tradusă în limba română de Ionela Chirilă), în care tensiunea psihologică se îmbină perfect cu răsturnările dramatice de situație.
Thrillerul de debut al scriitoarei de peste Ocean nu e doar o intrigă YA, ci o radiografie brutală a identității pierdute și a minciunilor care se ascund în spatele unor fețe zâmbitoare din suburbiile americane.
Povestea începe cu o premisă care îți îngheață sângele: o fată apare din senin pe marginea unui drum, cu semne de bătaie pe corp și cu o amnezie totală: nu știe cine este și nici cum a ajuns acolo. Polițiștii par incompetenți și neputincioși în fața unui caz în care pierderea memoriei și identității este, de fapt, cea mai mică dintre probleme.
Un bărbat disperat sosește la Poliție, spunând că o caută de câteva ceasuri bune. Spune că pe adolescentă o cheamă Mary și că el este tatăl ei iubitor. Are chiar și dovezi care să-I sprijine afirmația: carnetul de elev al fetei, certificatul de naștere și niște convingătoare fotografii de familie.
O altă fată, Lola, a ieșit furioasă din mașina iubitului ei, Drew, dispărând în întuneric. Drew trebuie s-o găsească acum înaintea unui orășel întreg care crede că băiatul a ucis-o și a ascuns-o pe undeva.
În ce punct înspăimântător își dau întâlnire cele două fire ale poveștii? Fiți detectivi și încercați să găsiți indiciile pe care le lasă autoarea de-a lungul întregului roman până la deznodământ!
Cartea de față te sperie de-adevăratelea, pentru că toate lucrurile de-aici se pot întâmpla, căci uneori credem fără temei că oamenii sunt fundamental buni: nu mint și nu înșală. Nu suntem de multe ori atenți la faptul că tocmai ce pare real și evident nu trebuie să fie deloc adevărat.
E o lume rea dincolo de zidurile sigure ale căminelor noastre, ne spune Megan Lally, și cei mai vulnerabili și creduli dintre noi trebuie protejați cu orice preț și cu orice efort. Iar de multe ori exact asta nu se întâmplă.
