Porția de carte. Japonia într-o coajă de nucă / Poteci spre o viață mai bună

Corcitură (Hanako Footman, Editura Alice Books)

Născută din tată japonez și mamă britanică, Hanako Footman, actriță și scriitoare născută la Londra, înțelege mai bine decât oricine mecanismul fragmentării umane, oferindu-ne odată cu „Corcitură” un debut răscolitor, în care și-a pus toată experiența unei persoane care s-a simțit dintotdeauna la jumătatea drumului dintre două lumi, din punct de vedere social și cultural.

Cartea ei are trei fire (de sârmă ghimpată), construită pe trei voci feminine care, la prima vedere, par să nu aibă nimic în comun în afara unei senzații acute de neadecvare:

Mei, rămasă orfană de mamă în copilărie, este o tânără londoneză care încearcă să-și găsească locul într-o lume care o consideră străină. Ea încearcă din răsputeri să se detașeze de moștenirea ei genetică, cu gândul că așa se va integra mai bine în societate.

Yuki e personajul care fuge de un trecut greu în Japonia, sperând că un nou început în Occident va șterge umbrele. Ajunsă tot la Londra, ea speră că-și va urma destinul de mare violonistă, dar cade sub vraja neagră a mentorului său.

Haruka trăiește într-un Tokyo al amintirilor și al traumelor nespuse, fiind animatoare într-un club de noapte, acolo unde cunoaște toate relele lumii. Ea știe că mama ei i-a ascuns nenumărate lucruri, iar unul dintre aceste secrete tenebroase începe să-și dezvăluie capul, stricând și mai mult echilibrul din viața tinerei.

Dincolo de însingurare, cele trei povești vorbesc pur și simplu despre destinele complicate ale femeilor într-o lume care predică egalitatea, dar încă mai are mult până s-o atingă.

Titlul în sine este o etichetă pe care societatea o pune celor suspendați „între două lumi”. Footman nu scrie despre exotismul culturii japoneze prin prisma unor cireși înfloriți, ci prin prisma izolării – despre cum e să fii prea japoneză pentru englezi și prea englezoaică pentru japonezi.

Volumul tradus de Irina-Marina Borțoi nu se ferește de zonele obscure – sexualitate, pierdere, violență -, dar o face cu o eleganță care trădează background-ul artistic al autoarei. E o carte despre dorința feroce de a aparține unui grup și unui spațiu, deși prețul este ieșirea din propria piele și renunțarea la acele detalii specifice care ne accentuează și ne definesc identitatea.

Minte fericită, viață fericită (Dr. Rangan Chatterjee, Editura Publica)

Trăim vremuri în care fericirea a devenit o obligație socială, o sarcină ce trebuie bifată între două ședințe pe Zoom și o sesiune de scrolling pe Instagram. Ne uităm la ecrane și vedem vieți sclipitoare, în timp ce înăuntrul nostru se cască un gol pe care toți banii și succesul din lume nu par să-l mai umple. Dr. Rangan Chatterjee vine cu o propunere care sună aproape revoluționar prin simplitatea ei: ce-ar fi dacă fericirea n-ar fi un premiu la finalul cursei, ci combustibilul cu care pornești la drum?

Cartea lui Chatterjee nu e deloc un manual de self-help siropos. Autorul, un medic britanic care a văzut mii de pacienți „sănătoși” pe hârtie, dar frânți pe interior, ne explică un concept brutal de onest: sănătatea fizică și cea mintală sunt două fețe ale aceleiași monede.

Chatterjee împarte fericirea în două categorii: plăcerea imediată, doza aceea scurtă de dopamină eliberată după ce stai o oră pe Reels sau după o ședință impulsivă de cumpărături online și fericirea așa cum ar trebui să fie: acea liniște interioară care rămâne să ne înrădăcineze în prezent și atunci când lucrurile importante merg prost.

De aceea, în volumul tradus de Mihaela Sofonea, Chatterjee transmite câteva idei esențiale pe care ar trebui să ni le însușim pentru o viață mai împlinită: controlul (cum să nu mai fim doar frunze în vânt în fața stresului cotidian), mândria (să ne uităm în oglindă și să mai căutăm doar defectele) și adecvarea (cum să facem în fiecare zi doar lucrurile care se împacă indubitabil cu valorile noastre profunde).

Și, mai ales, să dispunem de propriul nostru timp, pentru că timpul este bunul cel mai de preț pe care-l avem la îndemână.

Chatterjee scrie cu empatie rară – nu ne ceartă că stăm prea mult pe telefon, ci ne explică cum dăunează asta creierului nostru când nu-i oferim nicio pauză. Cartea conține exerciții mici care nu sunt făcute pentru a ne da viața peste cap, ci sunt gândite ca instrument de reparare a busolei interioare a omului modern.

O lectură care nu te va „ilumina” peste noapte, dar te va ajuta să nu te mai simți inamicul tău numărul unu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE