Porția de carte. Să nu uităm de Hannibal Lecter / Copiii știu cum să salveze lumea

Tăcerea mieilor (Thomas Harris, Editura Nemira, imprint Armada)

Tăcerea mieilor, volum tradus în limba română de Alfred Neagu și Constantin Dumitru Palcus), nu e doar un thriller care a dat, la finalul secolului trecut, ora exactă în cinematografie; el reprezintă un studiu anatomic și psihologic al răului mascat sub cel mai fin strat al civilizației și al aparențelor inițiale ale lipsei ignoranței și sălbăticiei.

Dacă ați văzut filmul, cunoașteți ritmul cadența. Cartea însă adaugă alte senzații, cele lăsate în seama imaginației cititorului. Harris nu scrie pentru sensibili și temători, ci pentru cei curioși să înțeleagă cum funcționează mecanismul fricii. 

Clarice Starling nu e deloc eroina clasică, infailibilă, nu e un supraom care poate face față tuturor ororilor. E o stagiară FBI care poartă cu ea praful fermelor din Virginia de Vest și o vulnerabilitate profund umană care o face, paradoxal, invincibilă în fața criminalului în serie canibal, fost psihiatru genial, care simte totuși apăsarea degradării ființei sale.

Este un duet care a schimbat pentru totdeauna literatura polițistă, în centrul poveștii stând relația de tip quid pro quo dintre Starling și Hannibal Lecter. Harris îl construiește pe Lecter nu ca pe un criminal de rând, ci ca pe un adevărat estetician al groazei. Este psihiatrul care îți desface traumele cu aceeași precizie cu care ar savura, să spunem, un fel rar de mâncare.

Clarice Starling este o femeie într-o lume a bărbaților, pe urmele unui monstru, Buffalo Bill, criminalul care își jupoaie victimele – simbol al răpirii definitive a identității, dincolo de anihilarea vieții în sine.

Hannibal Lecter este răul complicat, rafinat prin judecată și ironie, a cărui inteligență e mai periculoasă decât defectele sale criminale, care-și folosește carisma cu măsură și bună știință pentru a manipula, pentru a fi privit cu admirație, ba chiar cu compasiune.

Într-o lume saturată de „true crime” și știri senzaționale, care dezbracă moartea de demnitate prin indiscreție, Thomas Harris rămâne un maestru al suspansului psihologic „curat”. El lasă deoparte sângele, dar folosește tăcerea ca pe un instrument de maximă tensiune.

Tăcerea mieilor din coșmarurile lui Clarice, tăcerea coridoarelor de la spitalul de maximă siguranță, tăcerea victimei care își așteaptă în întuneric o soartă care nu-i e deloc favorabilă, fie că finalul e moartea sau scăparea, cu traume care nu vor dispărea nicicând.

E o carte despre prețul pe care îl plătești atunci când accepți să privești în abis, așa cum face Clarice, colaborând cu Lecter, cel pentru care jocurile minții sunt ca spălatul pe dinți sau ca țigara de după sex. Abisul nu doar că se uită înapoi la tine, dar, în varianta lui Harris, s-ar putea să te invite și la cină.

Uși în noapte (Dave Eggers, Editura Arthur)

Ilustrat tulburător, un pic scary, acest volum nu este doar o carte pentru copii isteți, ci un prilej de meditație asupra purității și forței care rezidă în sufletele celor mai mici dintre noi, ca motor care poate salva lumea din întuneric, răutate și ignoranță.

Avem un erou numit Granit Petalădefloare, care, odată cu mutarea familiei sale, are șansa de a se reinventa și de a-și schimba prenumele pe care-l resimte apăsător și ridicol. Rebotezându-se simplu Gran, băiatul descoperă că orașul Carusel nu e deloc distractiv, așa cum îi spune numele, iar schimbarea sa de identitate nu înseamnă mare lucru – la școală nu se sinchisește nimeni nici de cum îl cheamă, nici de existența lui.

Tradusă din limba engleză de Ciprian Șiulea, cartea este un fantasy modern, aflat la granița dintre două lumi: cea de la suprafață, plictisitoare, lipsită de realitatea promisiunilor unei existențe mai bune și cea din subteran, acolo unde niște forțe necunoscute sapă niște tuneluri – Golul -, însemn al zădărniciei și al întâmplării absurde care zguduie deseori indivizi și comunități.

Adulții se chinuie să găsească o soluție pentru problema evidentă – faptul că întreaga lor lume se zdruncină din temelii, Gran devine membru al grupului Elevatorilor, o mână de copii care par a ști mai bine cum trebuie acționat pentru a face față răului care vrea să le distrugă prezentul și viitor.

Cartea mi-a dat sentimentul din serialul Stranger Things, aceeași idee că, lăsând salvarea lumii pe mâna celor cu suflete curate, cu puteri supranaturale sau nu, lucrurile se vor îndrepta miraculos, dar nu înainte ca eroii să treacă prin tot felul de peripeții și încurcături, care le pun la încercare curajul, discreția, tăria de caracter și puterea prieteniei.

Forțele întunericului nu pot fi contracarate decât cu atingerea luminii, acea lumină care locuiește, uneori dormitând, în sufletele copiilor. Ideea unei societăți secrete formate din cei care nu se încâlcesc în ițele gândirii complicate a adulților este una fresh, iar dacă la asta adăugăm un strop de magie și de emoție, rezultatul final nu poate fi decât unul plin de speranță, în care binele triumfă asupra răului ca o formă de joc serios.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE