Porția de carte. Secretele din iaz / Regăsire de sine

Oaspeți de vară (Tess Gerritsen, Editura Crime Press Scene)

În cartea tradusă de Cosmin Murărescu o avem din nou pe Maggie Bird, cunoscută publicului cititor de thrillere din volumul Refugiul spionilor. Fosta spioană, acum retrasă din activitate, spera că liniștea așezării Purity, Maine, va fi de-acum singura ei grijă de pensionară.

Există o iluzie pe care o hrănim cu toții: că ne putem lăsa trecutul dureros în urmă, undeva într-un sertar încuiat al memoriei, și că o putem lua de la zero într-un orășel uitat de lume. Tess Gerritsen ne spulberă această fantezie în Oaspeți de vară, un roman care demonstrează că, pentru un fost agent CIA, „pensia” e doar o pauză publicitară înainte de următorul act primejdios.

Însă și aici, la capătul lumii, tragediile de-abia așteaptă să lovească. O adolescentă dispare, iar vecinul lui Maggie devine imediat suspectul principal. Maggie se străduiește să-i dovedească nevinovăția, deși familia fetei e înstărită și influentă și își dorește ca bărbatul să fie arestat.

Situația se complică și mai mult când în iazul din zonă este descoperit un cadavru. Maggie știe atunci că nu e vorba despre o coincidență, ci despre o carte de vizită.

Maggie nu e singură în această fortăreață a tăcerii. Ea face parte din Clubul Martini, un grup de foști spioni care își îneacă amintirile în alcool fin și partide de bridge, chinuindu-se să mimeze și să îmbrățișeze normalitatea. 

Însă apariția acelui cadavru declanșează o vânătoare care ne poartă înapoi în timp, la o misiune eșuată, când Maggie a pierdut totul: cariera, iubirea și siguranța personală.

Gerritsen scrie un spy-thriller elegant și rafinat. Nu mizează pe gadgeturi de tip James Bond, ci pe mecanismul numit psihologia supraviețuitorului. Este povestea unei femei care trebuie să decidă dacă mai poate avea încredere în cineva, când toată meseria ei a fost construită pe minciună.

Gerritsen jonglează perfect între două lumi – liniștea rurală din Maine și haosul operațiunilor sub acoperire, făcându-și cititorii să simtă frigul din New England și căldura înăbușitoare din Thailanda în aceeași pagină.

Maggie Bird este o eroină atipică – matură, calculată, dar măcinată de vinovăție. Clubul Martini aduce un umor sec, de oameni care au văzut prea multă moarte ca să mai fie impresionați.

Fiecare detaliu aparent banal din primele capitole devine o piesă esențială a unui puzzle pe care îl veți descoperi cu sufletul la gură. Maggie Bird nu are nevoie de superputeri; are nevoie doar de instinctul ei de prădător și de o memorie care nu iartă. O lectură densă, despre prețul loialității și despre faptul că, uneori, cei mai buni prieteni sunt cei care știu unde ai îngropat secretele.

Drumul de sare (Raynor Winn, Editura ACT și Politon)

Un memoir direct, brut, nefardat, tradus în limba română de Mihaela Ioncelescu, Drumul de sare are forța brută a realității care îți dă palme până când te trezești. Raynor Winn nu a vrut să scrie un bestseller, ci să supraviețuiască. Iar rezultatul reprezintă una dintre cele mai oneste și răvășitoare lecții despre reziliență pe care le-am citit în ultimii ani.

Imaginați-vă că, în decurs de câteva zile, pierdeți tot. Casa în care v-ați crescut copiii, investițiile de o viață și, mai ales, certitudinea viitorului. Moth, soțul lui Raynor, primește un diagnostic medical necruțător: o boală neurodegenerativă terminală. 

În loc să se închidă și să aștepte sfârșitul între pereții unei garsoniere sociale, cei doi fac ceva ce pare, la prima vedere, o nebunie curată: își pun rucsacurile în spate și pleacă pe jos pe South West Coast Path. 1.014 kilometri de stânci, vânt, ploaie și sare.

Împărtășindu-și experiența dintre foame și libertate absolută, Winn scrie cu sinceritate despre ce înseamnă să dormi sub cerul liber când ai peste 50 de ani, să numeri ultimii bănuți pentru o cutie de fasole și să simți cum corpul, deși șubrezit de boală și efort, refuză să cedeze. Drumul de sare este cronica unei deposedări totale, cu doar două personaje, marea și poteca.

Raynor Winn observă detaliile semnificative, nu-și plânge de milă și transformă peisajul sălbatic al Angliei într-o oglindă a stărilor interioare. Nu e un volum self-help plin de clișee, ci te învață cum să mergi înainte chiar dacă drumul pare că se va termina într-o prăpastie.

Autoarea descrie natura nu ca pe un decor de ilustrată, ci ca pe o forță regeneratoare în furia ei. Sarea de pe piele și vântul din păr devin, paradoxal, singurele lucruri care-l țin pe Moth în viață mai mult decât ar fi prezis orice medic.

Winn atinge cu finețe și subiectul spinos persoanelor fără adăpost, arătând cât de ușor poți deveni „invizibil” pentru societate odată ce nu mai ai adresă poștală.

Dincolo de orice obstacol, cartea este și un omagiu adus parteneriatului. După 32 de ani de căsnicie, Raynor și Moth învață să se cunoască din nou, fără zgomotul de fundal al bunurilor materiale.

Dacă simți că ai ajuns la capătul puterilor, de fapt mai poți – acesta e mesajul acestei scrieri neobișnuite și puternice. Te face să-ți reevaluezi prioritățile și să înțelegi că, uneori, singura soluție este să mergi mai departe. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE