(Publicitate) Am testat: Baia a fost renovată rapid și mai ales la o calitate superioară!

 Confortabil și rapid

„De 3 ani locuiesc într-un apartament mai vechi cumpărat de mine. Totuși, am amânat renovarea băii cât mai mult posibil. Cu toate acestea începusem să-mi fie rușine să mai primesc musafiri, pentru că eram jenat de modul în care arăta baia… Am ales o nouă faianță, o cadă și o toaletă iar apoi a apărut cea mai mare problemă – găsirea unui meșter experimentat și calificat”, spune Mihai, proprietarul unui apartament dintr-o clădire mai veche din București, Crângași.

A încercat să-i sune pe cei doi meșteri ale căror nume le-a primit de la un prieten, dar amândoi erau prea ocupați pentru a prelua proiectul într-un timp atât de scurt. Apoi un coleg l-a sfătuit să încerce wilio.ro. S-a uitat pe site, a aflat cum funcționează iar prin intermediul aplicației a descris foarte exact lucrarea de care avea nevoie și a publicat foarte ușor solicitarea online. „Am primit foarte repede răspunsuri de la 5 meșteri. Le-am citit cu atenție recenziile și am ales doi dintre ei care mi s-au părut cei mai promițători. Amândoi au comunicat foarte eficient cu mine și m-au întrebat despre detaliile proiectului”, își descrie Mihai experiența.

(Publicitate) Am testat: Baia a fost renovată rapid și mai ales la o calitate superioară!

Experiență excelentă pentru clienți

Mihai a apreciat recenziile publicate de clienții anteriori, care l-au ajutat să se decidă. „Citirea recenziilor a făcut totul mai ușor. Și a mai fost și calitatea comunicării cu meșterii. Amândoi au avut o abordare profesională și prietenoasă. În cele din urmă, l-am ales pe cel care era disponibil mai devreme și mi-a oferit și cel mai mic preț”, adaugă Mihai. S-a pus de acord cu meșterul în privința datei și prețului estimat, iar renovarea băii a putut începe.

Muncă de calitate

„Meșterul venit și cu un asistent, așa cum am convenit inițial. Am analizat în detaliu cerințele la fața locului și ne-am pus de acord cu tot ce trebuia făcut. Am fost foarte plăcut surprins de această abordare, deoarece am auzit povești despre renovări de la cunoștințe care au avut experiențe negative”, spune Mihai. Renovarea a durat patru zile și Mihai a apreciat munca de calitate a meșterilor. „Baia arată uimitor și nu pot decât să recomand meșterul pe care l-am ales prin wilio.ro. La urma urmei, meșterii individuali au fost deja testați de alți clienți înaintea ta”, spune Mihai.

Wilio – testat de clienți mulțumiți

Încă la începutul anului 2021, sute de clienți din toată România s-au bazat pe serviciile meșterilor de pe Wilio pentru renovarea apartamentelor și caselor. Deci, dacă aveți de gând să vă renovați baia, încercați aplicația Wilio pe care o puteți descărca gratuit pe telefonul mobil sau puteți adăuga proiectul dumneavoastră online pe www.wilio.ro. Recenziile clienților mulțumiți spun totul, așa că nu mai există dubii – Wilio vă va ajuta să obțineți profesioniști verificați și calificați în aproape orice serviciu sau meserie. Nu credeți? Încercați wilio.ro.

VIDEO Momente șocante după golul Ungariei. Jurnalistă luată cu fulgi cu tot, imaginile zilei la EURO
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Momente șocante după golul Ungariei. Jurnalistă luată cu fulgi cu tot, imaginile zilei la EURO
GENIAL! Cum și-a dublat Gigi Becali averea în pandemie. Așa a făcut foarte mulți bani VIDEO
Playtech.ro
GENIAL! Cum și-a dublat Gigi Becali averea în pandemie. Așa a făcut foarte mulți bani VIDEO
Cornel, un tânăr poliţist din Deva, a murit într-un Trabant strivit, la Şoimuş. Agentul a intrat cu maşina pe contrasens
Observatornews.ro
Cornel, un tânăr poliţist din Deva, a murit într-un Trabant strivit, la Şoimuş. Agentul a intrat cu maşina pe contrasens
Horoscop 19 iunie 2021. Săgetătorii au nevoie de echilibru, de răbdare și de toleranță în familie
HOROSCOP
Horoscop 19 iunie 2021. Săgetătorii au nevoie de echilibru, de răbdare și de toleranță în familie
Un polițist din Botoșani a dus cu mașina poliției un șofer care nu avea cash la el să scoată bani de la bancomat pentru șpagă
Știrileprotv.ro
Un polițist din Botoșani a dus cu mașina poliției un șofer care nu avea cash la el să scoată bani de la bancomat pentru șpagă
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)