Cele trei obiective ale oricărei psihoterapii bune
Într-un astfel de labirint al abordărilor terapeutice, găsirea unei căi de urmat poate să nu fie o sarcină uşoară. Şi acest lucru îi poate descuraja pe cei care ar dori să se apropie de tine. Atunci, cum să alegi metoda potrivită şi profesionistul potrivit?
- Promovează schimbarea.
Indiferent dacă faci psihoterapie din cauza simptomelor de anxietate şi panică, o depresie din care nu ştiţi cum să ieşiţi sau nemulţumire cu privire la modul în care va duce viaţa, practic ceea ce solicitaţi este o schimbare. Tendinţa de a se gândi la sine în termeni evaluativi şi de a reflecta asupra neajunsurilor, teama de greşeală şi pocăinţa care te duce la inerţie şi incapacitatea de a face alegeri; comparaţiile constante dintre tine şi ceilalţi, presupunând de la bun început că nu eşti la înălţime, sunt greșeli pe care trebuie să le eviți. Obiceiuri ca acestea pot provoca doar consecinţe grave. Psihoterapia este contextul în care să încerci să faci faţă a ceea ce te face să suferi într-un mod diferit decât ai avut întotdeauna.
2. Promovaţi flexibilitatea şi deschiderea.
Prin flexibilitate înţelegem abilitatea de a-ți adapta comportamentul: cei care ştiu să fie, dacă este necesar, constanți și riguroși la locul de muncă, dar dulci cu copiii lor, sunt flexibili. Cine, în funcţie de circumstanţe, ştie să acţioneze sau să aștepte? Deschiderea, pe de altă parte, este capacitatea de a se îndrepta către ceilalţi şi către sine, către propriile nevoi şi emoţii cu o atitudine non-evaluativă. Un psiholog cognitiv ţi-ar spune că majoritatea problemelor tale sunt cauzate de rigiditate şi incapacitatea de a aprecia sau valoriza experienţele, cu excepţia cazului în care sunt exact aşa cum ţi-ai dori. De fapt, abilitatea de a obţine plăcere din prezent este esenţială pentru sănătatea mintală şi psihoterapia care nu urmăreşte creşterea deschiderii şi a flexibilităţii este puţin probabil să producă efecte substanţiale.
3. Promovează libertatea faţă de trecutul tău
În mintea ta există un fel de poveste, care îţi vorbeşte despre tine ca pe o persoană apreciabilă, adorabilă, demnă de consideraţie sau nemeritată de afecţiune, persoană inferioară, inadecvată. Asta, ar spune Carl Rogers, în funcţie de modul în care ai fost tratat când erai mic. Desprinderea şi răceala, atitudinea critică şi agresivă sunt, de exemplu, comportamente parentale care îl determină pe copil să-şi formeze o idee dispreţuitoare despre sine. Bună sau rea, această poveste afectează gândurile, sentimentele, acţiunile şi alegerile.