Zilele trecute a ieșit coperta revistei Avantaje, iar frumoasa prezentatoare Diana Bianca, este noua vedetă de pe coperta revistei. Diana a declarat pe conturile ei de socializare: „Mă bucur să fiu pe coperta revistei “Avantaje” – ediția lunii august! Mulțumesc pentru un interviu minunat!”
Diana, prezentatoarea rubricii Cameleoonia din cadrul emisiunii Secrete de Stil de la Prima TV și-a arătat calitățile încă de când a intrat pentru prima oară în televiziune, acum mult timp. Diana este o persoană minunată, care îi ajută pe invitați să se deschidă în fața ei și să le transmită cele mai importante emoții.
Am stat și noi de vorbă cu Diana despre noul proiect și iată ce am aflat!
Bună Diana, ce faci, cum eșți?
Diana Bianca: Sunt chiar bine, mulțumesc. Eu în orice situație caut partea bună, frumoasă, așa că mereu fac, inevitabil…bine! :)
În ultima perioadă ai avut parte doar de provocări frumoase. Cum a luat naștere rubrica “Cameleoonia” din cadrul emisiunii Secrete de Stil de la Prima TV?
Diana Bianca: A fost o surpriză și pentru mine. O propunere care a venit pe neașteptate și care m-a bucurat foarte mult. Eu am un blog care se numește “Cameleoonia”, așa că rubrica de la Prima TV se leagă de acesta.
Cum îți place noua provocare? Cum e să fi prezentatoare tv la un post de maximă audiență?
Diana Bianca: Evident că e un sentiment foarte frumos. Ideea că ceea ce spui tu ajunge la atât de multă lume, e ceva ce te motivează să fii mai bun cu fiecare emisiune pe care o faci. Noi toți putem să îi schimbăm pe cei din jurul nostru prin ceea ce spunem și prin felul în care îi facem să se simtă. Orice om pe care îl întâlneșți se poate schimba prin felul în care îl faci să se simtă și asta e minunat.
Încă nu conștientizăm pe deplin acest lucru, dar când o facem, apare brusc o înțelegere profundă. A faptului că trebuie să fim responsabili, că trebuie să oferim repere pozitive, că trebuie să aducem un plus de pozitivitate, încredere, în viețile celor cu care interacționăm.
Ai emoții când filmezi un interviu?
Diana Bianca: Da, recunosc că am emoții de absolut fiecare dată. Ideea că atât de mulți oameni sunt acolo și te privesc, poate fi copleșitoare. Ceea ce îmi doresc de fiecare dată este să nu îi dezamăgesc, să dau tot ceea ce pot eu mai bun.
Pe ce premisă îți alegi invitații?
Diana Bianca: Invitații îi aleg așa încât cei care ne privesc să aibă ceva de învățat de la ei. Pornind de la a ne învața cum să ne îmbrăcăm și până la a învața lecții din stilul de viață al invitațiilor mei, în general. Premisa mea este aceea că nu există om pe care să îl întâlnim și care să nu ne învețe ceva. Toți ceilalți ne sunt “lecții”, doar că de multe ori, nu înțelegem.
Dintre toți invitații pe care i-ai avut până acum la rubrica ta, care este momentul care ți-a rămas în minte?
Diana Bianca: Toți invitații au fost speciali și multe momente au fost deosebite pentru mine.
Momentul care m-a emoționat însă cel mai tare a fost acela în care am avut-o invitată pe prietena mea, Brigitte. I-am spus să își imagineze că o are în față pe Brigitte mică, pe fetița Brigitte. Ea știe acum prin ce va trece acea fetiță în viață. Și am rugat-o să îi spună ceva, să o ajute, ceva ce ar simți ea, adult fiind, să îi spună. Și ea s-a emoționat, a fost un moment absolut special.
Ce ne poți spune despre planurile tale de viitor?
Diana Bianca: Planuri de viitor am mereu, pentru că visele mele zboară și zboară atât de sus, încât îmi e și greu să țin pasul cu ele. :)
Pe lângă business-urile mele, pe care vreau să le dezvolt și mai mult, se pare că televiziunea am început să o simt că fiind o parte din mine. Că fiind modul meu de a face lumea mai frumoasă. Nu știu dacă e o utopie, dar eu dacă am un vis, îl urmez în ciuda tuturor piedicilor, răutăților sau a oamenilor care îmi spun că nu fac bine. Eu aleg mereu cu sufletul. Iar televiziunea a intrat deja în sufletul meu, așa încât voi încerca să construiesc cea mai frumoasă poveste, împreună cu ea. Atât cât voi putea.