Secretul mamei mele a fost dezvăluit de o fotografie

Tata, mare iubitor de artă fotografică, s-a dus la o astfel de expoziție de cum a auzit că s-a deschis la noi în oraș. Era foarte curios, căci aflase, din presă și de la prieteni, că tânărul fotograf dornic de afirmare era din capitală, dar că lucrările pe care le expunea în galerie erau toate cu imagini și personaje din localitatea noastră. A zăbovit mult acolo, după cum am aflat ulterior, și mai ales în fața unei fotografii care părea să-l șocheze: un bărbat și o femeie, destul de tineri, se sărutau într-un parc. Păreau doi îndrăgostiți pasionali la prima vedere, dar acea fotografie ascundea, de fapt, o taină dureroasă… care l-a determinat pe tatăl meu, în ziua aceea, să-și ia viața.

Mama l-a găsit spânzurat în șură, când s-a întors de la serviciu, și a fost cuprinsă de deznădejde. L-a jelit, a urlat de durere, a implorat mila lui Dumnezeu. A venit Poliția, apoi medicul legist a constatat decesul și s-au făcut cercetări, în urma cărora dosarul a fost clasat: sinucidere. Nu s-a găsit însă niciun bilet de adio, nicio vorbă nicăieri.

Eu eram plecat atunci în vacanță, la bunicii dinspre partea mamei, la Con-stanța. Mama nu m-a chemat la înmormântare, n-a vrut să mă sperii și să păstrez imaginea tatei mort în minte. Doar bunici mei au fost, pe mine lăsându-mă în grija unei verișoare. Când m-am întors, totul se terminase, iar mama mi-a spus că tata a avut un accident. Sigur că am aflat foarte repede ce s-a întâmplat, într-un oraș mic ca al nostru se știe totul și vorba umblă nestingherită.

Recomandări

Ton amenințător al Rusiei legat de acuzațiile de imixtiune în alegerile din România: „Recomandăm presei și politicienilor să nu ne implice”

În amintirea tatei, m-am apucat și eu să fac fotografii, iar după ce am terminat liceul, am dat admitere la facultate la București, căci nu-mi doream decât să las în urmă orașul acela în care simțeam că mă sufoc. Am reușit și mi-a părut rău că trebuie s-o las singură pe mama, dar dorința de a pleca de acolo era mai puternică decât orice.

Lumea este însă mult mai mică decât ne închipuim și o să aflați imediat de ce zic asta…

După ce am intrat la facultate, am început să mă interesez și de un curs unde să mă pot perfecționa în arta fotografică. Căutam ceva convenabil ca preț, căci nu-mi permiteam orice. Într-o zi, am trecut întâmplător prin dreptul unei galerii, unde tocmai era o expoziție de fotografie alb-negru, și am intrat. Am stat minute în șir în fața fiecărei imagini, imaginându-mi cum o gândise artistul, parcurgând în minte toți pașii care trebuiau urmați, toate detaliile.

La un moment dat, s-a apropiat de mine un bărbat în jur de 35-40 de ani și m-a întrebat ce m-a impresionat atât de mult de pur și simplu nu mă mai îndur să plec de acolo. Mă urmărise și văzuse cu cât interes priveam acele lucrări. Am stat de vorbă mai bine de o oră, i-am spus că aș vrea să devin și eu un bun fotograf și mi-a dat o carte de vizită.

Recomandări

Miting pro-Europa în Piața Universității din București, cu 3 zile înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale

— Sunt profesor la un astfel de curs, dacă te interesează. Nu te jupoi de bani. Ești oricând bine-venit.

M-am dus la el chiar în dimineața următoare. Mai erau, în atelierul lui, câțiva tineri; unii aveau aparate sofisticate, pe care însă nu se pricepeau să le mânuiască.

Profesorul nostru era sever, nu accepta să întârziem, să lipsim la cursuri și trebuia să facem exact ce ne spunea el. Mie îmi convenea foarte mult stilul lui de lucru, ceilalți însă cam strâmbau din nas. Până la urmă, s-a separat grâul de neghină, cum e vorba, și am rămas doar trei elevi, doi băieți și o fată. Părea că eram de vârste apropiate și proveneam cam din același mediu, adică eram oameni obișnuiți, fără posibilități materiale prea grozave.

După un timp în care am făcut teorie, profesorul ne-a dat fiecăruia câte un aparat și am început să ieșim pe străzi, să învățăm concret cum să ne căutăm și cum să găsim subiecte.

— Mai încolo, am să vă povestesc o întâmplare nefericită, din pricina căreia am vrut la un moment dat să renunț la fotografie. Dar nu acum, acum trebuie să învățați ce trebuie.

Petrecând zile întregi împreună, evident că între noi s-a legat o relație de prietenie. Cornel, colegul meu, nu avea nici el tată, iar Gabriela își pierduse mama într-un accident tragic. Nu știu de ce, dar, aflând asta, am avut impresia că parcă cineva ne-a adunat special acolo.

Recomandări

Un profesor român de la Oxford crede că Rusia va intensifica atacul asupra României: „În următoarele 48-72 de ore suntem într-un pericol cum nu am mai fost niciodată”

Gabriela, colega noastră, era o fată frumoasă, dar foarte timidă. Se hotărâse să plece de acasă din cauza tatălui ei, care o sufoca practic cu dragostea sa și mai ales pentru că avea impresia că el nu-și refăcea viața din cauza ei. Cornel devenise cap de familie la o vârstă foarte fragedă. Acum frații lui mai mici crescuseră, se puteau descurca singuri și el plecase de acasă, să-și poată trăi viața lui.

Amândoi eram atrași de Gabi, dar, fiind prieteni buni, n-am vrut să ne stricăm prietenia și am decis, tacit, să o lăsăm pe ea să aleagă între noi doi. Numai că ea, cum era de așteptat, l-a preferat pe profesorul nostru, în care vedea proiectată imaginea tatălui ei, culmea, de care tocmai fugise… Ceea ce era mai rău era că Lucian, profesorul nostru, era căsătorit, iar soția lui aștepta un copil, așa că, în ciuda faptului că se îndrăgostise și el de Gabi, nu-l lăsau nici inima, nici conștiința să-și părăsească familia la greu.

Absolut întâmplător, m-am dus de câteva ori la Grădina Botanică, în timpul săptămânii, după cursurile de fotografie. De fiecare dată am avut surpriza să-i găsesc acolo pe profesor și pe Gabi. M-am ascuns să nu mă vadă și i-am fotografiat. E ciudat cât de schimbați sunt oamenii atunci când știu că sunt fotografiați, par niște păpuși lipsite de personalitate, iar când îi fotografiezi fără să știe, poți surprinde atitudini cu adevărat neobișnuite. Developând foto-grafiile pe care li le făcusem celor doi, aproape că aș fi putut ghici ce-și spuneau în fiecare clipă. Nu mă simțeam în largul meu știind că i-am fotografiat pe ascuns, dar, pe de altă parte, aveam o mare satisfacție, de parcă aceea era cea mai bună lucrare a mea.

După câteva zile, Lucian ne-a rugat să-i aducem o selecție din fotografiile făcute ca să le discutăm împreună. Firește că le-am scos pe cele făcute lor pe furiș, numai că, totuși, probabil din grabă, una mi-a scăpat. Mi-am dat seama că făcusem o mare gafă în timp ce-l priveam analizându-mi fotografiile, pentru că, la un moment dat, s-a albit la față și a ieșit din atelier pentru câteva clipe.

După ce a revenit, nu a spus nimic, doar ne-a comentat lucrările, dar se vedea că gândul lui era în altă parte. Într-adevăr, când să plecăm, Lucian m-a rugat să mai rămân puțin.

— Îmi dau seama ce-ți imaginezi, dar să știi că e o relație nevinovată. Sunt un om serios, îmi iubesc soția, dar Gabi a trezit ceva ciudat în mine și am simțit nevoia să petrec puțin timp cu ea. știu, adică îmi dau seama, că amândoi sunteți îndrăgostiți de ea, dar ea este acum foarte fragilă și nu vă poate răspunde așa cum vă așteptați.

— Nu trebuie să-mi dați explicații, m-am nimerit întâmplător acolo și nu m-am putut abține să vă fotografiez. Păreați desprinși de tot ce era în jur și parcă trăiați într-o altă lume, numai a voastră. Imaginile erau demne de imortalizat.

— Exact așa am gândit și am procedat și eu cu niște ani în urmă și din cauza mea s-a întâmplat un lucru oribil… N-o să-mi iert toată viața că am fost egoist și am expus o fotografie care dezvăluia, probabil, o legătură extraconjugală. Mi-a plăcut atât de mult, încât nu mi-a mai păsat de nimic. Nu am cerut acordul nimănui, ba chiar credeam că cei doi, dacă o vedeau, ar fi fost încântați. Eram tânăr și dornic să-mi fac un nume, nu mi-a păsat de nimic, așa că am expus-o în galerie, fiind sigur că aceea este lucrarea vieții mele. La început, nu a venit multă lume din orașul acela să vadă expoziția. După ce s-a aflat însă de acea fotografie, lumea se înghesuia de parcă ar fi venit la moaștele vreunui sfânt. Am făcut mult rău atunci și numai din egoism. Cred că m-aș fi putut alege și cu proces, dar probabil că cei doi nu au vrut să amplifice scandalul… Culmea este că nu m-am putut despărți de fotografia aceea, o mai am și acum, deși…

— Aș putea s-o văd și eu?

S-a dus undeva în spatele atelierului și s-a întors cu o fotografie foarte mare, acoperită cu o pânză. I-a scos pânza și a sprijinit-o de perete. Am rămas înmărmurit. în fotografie, era mama sărutându-se cu unchiul meu, fratele tatei. Lucian și-a dat seama că se întâmplă ceva și mă tot întreba cine sunt cei din fotografie.

El știa câteva lucruri lipsite de importanță, pentru el erau niște simple personaje, care au trăit o dramă. Chiar dacă drama lor îl îndemnase la un moment dat să renunțe la fotografie.

— Te rog, spune-mi, îi cunoști?

Am mai tăcut o vreme, după care i-am răspuns:

— Sunt mama și unchiul meu, fratele tatei. După ce a văzut fotografia, tata s-a sinucis… Așa zice lumea din oraș, că am căutat să aflu un motiv pentru ce a făcut… N-a suportat gândul că soția lui, pe care o adora, îl înșală tocmai cu fratele lui, pe care-l iubea ca pe ochii din cap. A preferat să plece și să-i lase sin-guri, să se iubească mai departe nestingheriți. Dacă aș fi răzbunător, și nimeni nu m-ar putea condamna pentru asta, i-aș trimite soției dumneavoastră foto-grafiile cu Gabi. Aș face cam ce ați făcut dumneavoastră, acum niște ani, nu-i așa?

Mama n-a mai fost om de atunci, nici n-a mai vrut să-l vadă pe unchiul meu. Gurile rele spun că, de fapt, mama l-a iubit înainte pe unchiul, dar nimeni nu știe de ce l-a ales până la urmă pe tata. Unchiul nu s-a însurat niciodată și a continuat s-o iubească pe mama, iar amândoi s-au simțit tot timpul vinovați de moartea tatei. Cumplită tragedie și asta numai ca să fie satisfăcut orgoliul unui artist… N-am să mai vin la cursuri de acum înainte! N-aș mai putea să vă văd în fiecare zi! Ați distrus trei vieți, fără s-o mai punem și pe a mea la socoteală. Aș avea o singură rugăminte. într-un fel, îmi sunteți dator. Dați-mi mie fotografia. Mai aveți și altele?

— Nu, asta e singura pe care am păstrat-o.

— știți, mama n-a văzut-o niciodată.

A refuzat s-o vadă, deși știa tot orașul că tata s-a sinucis din cauza ei. și mai e ceva: se pare că tata știa că mama și unchiul încă se iubeau, dar se prefăcea că nu știe… L-a durut însă că dragostea lui și a fratelui lui pentru aceeași femeie a ajuns subiect de bârfă în oraș. Era un om foarte discret și ura bârfa mai mult ca orice. N-a suportat ideea ca toți oamenii să-l privească cu milă. El era mulțumit că știa că mama se întoarce de fiecare dată acasă, chiar dacă, într-un fel sau altul, o împărțea cu fratele lui. și știți ce l-a mai durut foarte mult? într-o zi, cineva l-a întrebat dacă eu sunt băiatul lui. și asta s-a întâmplat înainte de expoziție…

M-am ridicat, am apucat fotografia, am acoperit-o din nou cu pânza aceea și am plecat. Primul drum l-am făcut acasă. Voiam ca mama s-o vadă, în sfârșit. Era, într-adevăr, o fotografie unică, minunată, așa cum unică fusese dragostea lor, la care apoi renunțaseră pentru ca mama să se mărite cu tata, și nu știam de ce. Voiam să aflu de la mama de ce îl preferase pe tata și nu pe unchiul meu. Când am ajuns acasă, era pe înserat, iar mama stătea pe întuneric, ca mai totdeauna.

S-a bucurat că mă vede și m-a întrebat mecanic, așa cum făcea tot timpul, dacă nu mi-e foame. I-am spus că vreau să-i arăt ceva și am descoperit fotografia. S-a uitat îndelung la ea și apoi s-a închinat.

— Doamne, iartă-mă! am auzit-o șoptind.

— Mamă, vreau să te întreb ceva și te rog să-mi răspunzi sincer. Am înțeles cu tu și unchiul vă iubeați de mult, dar atunci de ce l-ai ales pe tata și nu te-ai măritat cu unchiul? Ați continuat să vă iubiți și după ce te-ai măritat și să vă întâlniți pe ascuns…

— Am să-ți spun. N-am cunoscut niciodată doi frați care să țină atât de mult unul la altul. Erau de nedespărțit. Ne-am cunoscut într-o seară la dans. Eu mă mutasem de puțin timp cu ai mei în oraș. Tata fusese detașat aici cu munca. Am dansat toată noaptea cu amândoi, când cu unul, când cu celălalt. îmi plăceau la fel de mult amândoi. Nu m-am putut hotărî pe care să-l aleg. Unchiul Titi era mai timid, taică-tău -mai îndrăzneț. îmi plăceau delicatețea și sensibilitatea lui Titi, dar taică-tău nu stătea prea mult pe gânduri și trecea la fapte. Titi parcă mi-era totuși mai drag, dar taică-tău i-a luat-o înainte. Cu el m-am sărutat prima oară, cu el am făcut dragoste și am rămas însărcinată. Ce mai puteam face? M-am măritat cu el, cu tatăl copilului meu. La început, s-a bucurat că i-a luat-o înainte fratelui lui, dar, după o vreme, a început să regrete când îl vedea pe Titi atât de nefericit. Din cauza asta, nici n-a zis nimic când am început să ne vedem pe furiș. știa, dar își iubea prea mult fratele, a vrut să împartă totul cu el, până când a aflat toată lumea. N-a suportat gândul că tot orașul ne-a aflat secretul.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News