Soțul m-a șantajat ca să mă întorc la el

Pe Mihai îl știam de când lumea, copilăriserăm împreună pe aceeași stradă, iar tata era coleg de serviciu cu taică-său, ambii lucrând ca ingineri constructori la o antrepriză străină. Fără să mai spun că mamele noastre erau prietene nedespărțite de când noi eram niște țânci.

Țin minte că de multe ori vorbeau, în fața unei cești cu cafea, despre noi doi, în timp ce ne priveau jucându-ne:

— Se înțeleg bine piticii ăștia doi… Peste ani, cine știe?, poate devenim cuscre. Ce tare mi-ar plăcea! zicea mama.

— și mie! Să dea Domnu’ să fie așa, că Dan și Ica ar scăpa de griji, le-am asigura toate cele necesare, iar ei și-ar vedea de casa lor… a zis și mama lui Dan.

Pe atunci, nu prea înțelegeam eu cum stă treaba, însă, după privirile lor blânde și pline de dragoste, îmi dădeam seama că era de bine.

Visul lor de a se încuscri s-a materia-lizat până la urmă, chiar au reușit să-și pună planul în aplicare. Eu îl iubeam pe Dan ca pe un frate, dar, încetul cu încetul, pentru că toată copilăria și adolescența mi s-a picurat în ureche că este partida ideală pentru mine, am început să-l privesc altfel și m-am dus la starea civilă cu inima împăcată.

Dan s-a făcut inginer, călcându-i pe urme tatălui său, iar ai mei nu au conceput să dau admitere, la vremea potrivită, la altă facultate în afară de Litere. Firește, amândoi am absolvit la București, iar în toți anii aceia de studenție, niciunul dintre noi nu s-a gândit că poate îi e sortit altcineva. Ne înțelegeam bine, ne iubeam, părinții ne ajutau, ce ne trebuia mai mult? Nimic!

După facultate, ne-am întors acasă și ne-am căsătorit. Dan mi-a zis atunci că nu e de acord să fiu profesoară la dracu’n praznic și că familia lui are bani destui ca să nu fie nevoie și de leafa mea prăpădită. M-am opus, însă soacră-mea m-a convins în cele din urmă că e mai bine să stau acasă decât să fac naveta zi de zi, pentru niște bani pe care-i cheltuiam într-o săptămână.

Am acceptat să fiu casnică, deși cu inima cam îndoită. Curând, socru-meu și-a deschis o firmă de construcții și l-a luat pe Dan asociat. într-un an, firma lor era cunoscută și mergea foarte bine.

La 24 de ani, am rămas, în urma unui accident groaznic, fără părinți. Pe sora mea, Aniela, am luat-o la noi, în casa socrilor mei. Deja lucrurile scârțâiau rău de tot între mine și Dan: certuri din nimic și senzația mea că sunt o păpușă manevrată de el.

Discordia a pornit de la casa părinților mei. Eu am vrut s-o închiriez pentru a-i rămâne Anielei când va termina liceul, după patru ani adică, fiindcă de-abia intrase într-a noua. Doar că Dan avea alte planuri. Ne-am certat zile-n șir și până la urmă am cedat. Am vândut casa părintească, iar din banii obținuți am cumpărat un teren chiar la ieșirea din oraș.

Terenul era pe numele meu și al lui Dan, și asta nu mi-a convenit, era moștenirea mea și a surorii mele…

Au apărut apoi și alte probleme. Dan era permanent curtat de cliente, de cunoștințe. Nu mergeam nicăieri fără să văd că i se scurg ochii uneia după el. Nu sunt geloasă de felul meu, dar atenția pe care Dan le-o acorda acelor femei mă scotea din pepeni. Cu mine nu se purta niciodată atât de atent, de prevenitor. Pentru că ne știam de-o viață, nici curte nu se simțise obligat să-mi facă…

Soacra mea se străduia din răsputeri să aplaneze conflictele din ce în ce mai fățișe dintre noi. De ea mi-a părut cel mai rău când l-am părăsit pe Dan, căci era și este o femeie tare bună la suflet…

Cel mai greu mi-a fost s-o conving pe Aniela să plecăm. Se simțea bine în vila în care locuiam, era mulțumită cu banii pe care Dan îi dădea cu generozitate, cu toate celelalte avantaje. A venit totuși cu mine la Moroeni, unde aveam o căsuță moștenită de la o mătușă de-a tatei. Mă ferisem ca de foc ca Dan să afle de ea.

Mi-am luat doar lucrurile personale și am lăsat toate bijuteriile, inclusiv verigheta, în sertarul de la biroul lui Dan. Am plecat în timp ce el era la birou, iar părinții lui, în vacanță la mare. Nimeni n-a știut de fuga mea, nici măcar prietena mea cea mai bună.

Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns a fost să o înscriu pe Aniela la liceu, după care eu am început să-mi caut de lucru. La școala dintr-un sat din apropiere era un post liber și am început să fac naveta. Evident, leafa mea de profesor nici nu se compara cu veniturile din casa lui Dan. Aniela a început să se plângă, dar până la urmă s-a dat pe brazdă. Sau, cel puțin, așa am crezut eu. 0 duceam, e drept, foarte rău. I-am lăsat ei pensia de pe urma părinților ca bani de buzunar, dar ea era obișnuită cu sumele mari pe care Dan i le dădea sub diverse pretexte.

Așa a trecut un an. Ca să ne ajun-gem cu banii, mai dădeam meditații și îngrijeam de un bătrân din vecini, căruia familia, ca să aibă conștiința împăcată, îi dădea bani, dar niciun fel de atenție.

O perioadă, a fost bine. Pe urmă, Aniela a trecut în ultimul an de liceu și m-am trezit de mai multe ori cu telefoane de la diriginta ei. Sora mea o cam luase razna cu învățătura, lipsea de la ore, era obraznică și recalcitrantă. Am încercat de mai multe ori să discut calm cu ea, dar era imposibil. Devenea isterică și mă învinovățea de toate relele lumii. Când am amenințat-o cu tăierea fondurilor, mi-a zis verde-n față:

— Ei și? Cam cât crezi că ar da Dan să afle unde suntem? Mă duc la el acasă înapoi. Dacă el n-a divorțat între timp, este tot cumnatul meu și am dreptul să stau la ei.

Când am văzut la ce șantaj ordinar se pretează, am amuțit și-mi pare rău că nu i-am tras o mamă de bătaie atunci. Aniela are multe defecte, ca orice copil răsfățat, dar turnătoare nu este. Cu toate astea, tot din pricina ei am ajuns la mâna lui Dan… într-o bună zi, după ce iarăși ne certaserăm la cuțite, Aniela n-a mai venit acasă. Am sunat disperată la colegele ei. Nu fusese la școală și am aflat că o văzuse un coleg îndreptându-se spre gară. Casiera gării mi-a zis că o fată cu semnalmentele ei ceruse un bilet până la Brașov. Mi-am contactat vechile prietene și colege, dar niciuna nu știa nimic.

M-am întrebat unde putea fi Aniela. Ideea că ar fi fugit la Dan mă înspăimânta, dar era singura logică. De aceea nici nu m-am mirat când, venind de la școală, am văzut mașina soțului meu parcată în fața casei. Dan m-a zărit în oglinda retrovizoare și a ieșit din mașină. S-a înclinat ceremonios și m-a disecat din priviri. Nu arătam grozav. Cu cizme de cauciuc, pentru că numai așa puteam răzbi de la autobuz la școala din sat, cu ace-lași pardesiu purtat și răspurtat, cu o căciuliță de lână pe cap, nu eram nici pe departe eleganta doamnă pe care o luase el de soție.

— Sărut-mâinile, Ica! a zis Dan. Am vești de la Aniela, a intrat el direct în subiect.

— A pățit ceva? am sărit eu.

— Da și nu. Ce-ar fi, totuși, să mă inviți în casă pentru a discuta despre asta? Doar nu fac nimic rău…

Același ton politi-cos, dar poruncitor, care mă scotea din sărite pe vremuri. Nu

aveam încotro. Eram, ca de obicei, la mâna lui. L-am poftit fără tragere de inimă în casă, dar în bucătărie.

— Ce-i cu sora mea? Spune! l-am zorit eu.

Dan și-a scos tacticos mănușile de șofer, și-a descheiat geaca de piele, și-a aranjat fularul și apoi s-a așezat la masă.

— Nu s-ar spune că ți-a fost dor de mine… Nu te interesează ce mai fac? a rânjit el.

— Dacă mă interesa, rămâneam cu tine. Zi-mi de Aniela, te rog! l-am implorat eu.

— Sora ta este acum cu mama, la vila noastră de la Brașov, unde am cumpărat atunci terenul… De fapt, casa este și pe numele tău, dacă te interesează asta. Am scos-o pe Aniela aseară de la Poliție.

— Dumnezeule! am strigat îngrozită. Ce a făcut?

— A furat dintr-un magazin, iar supraveghetorii au prins-o și au dat-o pe mâna Poliției. încolțită, a fost nevoită să mă sune pe mine. Norocul ei că m-a găsit și, printr-un amic avocat, am scos-o imediat de la arest. Proprietarul magazinului a depus plângere, deci vom ajunge la proces, dar mi-au încredințat-o de la Poliție mie, ca soț al tutorelui ei legal.

— Ce i se poate întâmpla? am între-bat, cu sufletul la gură.

— Să se aleagă cu un cazier judiciar! Vom avea nevoie de cele mai bune referințe și de toate argumentele posibile pentru a obține o suspendare, așa am aflat de la avocat. Aniela va fi majoră peste o lună și va suferi rigorile legii ca oricine. 0 să-i spun avocatului să amâne procesul până în toamnă, după vacanța judecătorească. 0 să o înscriem la o facultate particulară, mi-a zis că vrea să devină medic pediatru, și cu toate aces-te argumente poate îi mai înmuiem pe judecători.

Pe măsură ce Dan vorbea, am simțit cum pământul îmi fuge de sub picioare. Proces? Avocați? Facultate particulară? Cu ce bani? Cu leafa mea de profesoară? Cu meditațiile mele? Nici vorbă!

Chiar dacă vindeam casa din Moroeni, tot nu reușeam să acopăr toate astea. Ca de obicei, Dan parcă-mi citea gândurile:

— Da, nu ai altă ieșire. Trebuie să te întorci acasă. De fapt, asta am venit să-ți propun. Eu voi avea grijă ca Aniela să scape cu fața curată din asta, îi voi plăti facultatea și toate cele, iar la sfârșit îi voi cumpăra un apartament, ca să aibă unde să stea și să nu mai zici că am dezmoștenit-o. Tu va trebui să faci doar atât: să te întorci la mine și să-mi dăruiești un moștenitor.

Auzindu-l cum vorbește, am văzut negru în fața ochilor.

— Tu chiar crezi că sunt o marfă? Mă cumperi, mă iei și mă pui în raft? Cine ți-a zis ție că vreau să-ți fac plozi? Cine ți-a zis ție că vreau să mai fac dragoste cu tine? Ești un tiran, un despot, ca taică-tău! Treaba ta ce faci la firmă, dar eu nu suport viața așa cum o comanzi tu. N-am să vin nici legată!

Am izbucnit în plâns și am fugit în dormitor. Mihai a venit după mine, dar a rămas în ușă și de acolo mi-a zis:

— Te aștept în fața casei, în mașină, o jumătate de oră. Dacă nu vii, voi ști că trebuie s-o las pe Aniela să se descurce singură. Dar nici așa nu vei scăpa de mine. Te vreau înapoi și vei veni, mai devreme sau mai târziu. ține minte ce-ți spun! Să nu crezi că glumesc!

Așa a fost. După un sfert de oră, cu o sacoșă în mână, îi băteam în parbriz. Mi-a deschis fără să scoată un cuvânt.

Am ajuns acasă, la Brașov, în zori. Vila, pe care o vedeam pentru prima oară, era impresionantă, dar și construită cu acel gust rafinat al soacrei mele.

Dan mi-a luat sacoșa și a dus-o în dormitorul lui, care de atunci a fost și al meu. Întâlnirea matinală cu Aniela, o Anielă stoarsă de rușine și remușcări, a fost, din partea mea, rece și amară. Dacă m-a consolat ceva pentru situația neplăcută în care eram, aceea a fost primirea soacrei mele.

— Uite, iubita, am aranjat dormitorul așa cum credeam că ți l-ai fi aranjat tu însăți. Am sperat mereu că te vei întoarce. Dan a fost distrus când l-ai părăsit și a știut din prima zi unde ești, dar i-am interzis să te caute sau să te sâcâie. Culmea, taică-său a fost de acord cu mine, și asta l-a pus pe gânduri. De atunci, face planuri peste planuri să te recucerească, dar nu și-a adunat curajul să vină la tine. Acum, Aniela i-a dat ocazia mult visată. A făcut-o iarăși în stilul lui dur, dar să știi că te iubește ca pe ochii din cap. Nu știu ce au bărbații ăștia din neamul nostru… Iubesc, dar nu știu s-o arate. Fii și tu înțelegătoare cu el, atât cât poți, măcar de dragul meu.

Dan s-a ținut de cuvânt și a făcut toate eforturile pentru a ușura situația. Sora mea este acum studentă la ASE (se pare că nu avea niciun fel de înclinații spre Medicină, asta fusese tot o toană de-a ei), este bine îmbrăcată și are tot ce-și dorește. Acesta este singurul lucru care mă consolează.

Dan este în continuare același comandant care nu acceptă să-i fie contrazis un ordin. Ceva s-a schimbat însă în atitudinea lui. E mai cald, mai uman, măcar când suntem doar noi doi. Mă iubește în felul lui ciudat, cu care eu nu mă pot obișnui. încerc să fiu și eu o soție bună și, mai ales, să-i dăruiesc un moștenitor, așa cum își dorește…

Poate că un copil al nostru este tot ce ne lipsește ca să devenim o familie cât de cât fericită.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE