Cuprins:
În ultimii ani, unele state din această categorie au raportat mici creșteri economice, însă în cazul celor mai multe dintre ele, economia a bătut pasul pe loc sau, și mai rău, a fost în regres.
Cele mai sărace state ale lumii se caracterizează, în general, printr-o lipsă acută a accesului la resursele de bază, necesare populației, iar aici ne referim la alimente și apă, respectiv servicii de asistență medicală, educație și tehnologie, ceea ce împiedică progresul economic. O mare parte a populației acestor state trăiește la limita subzidenței, adică sub pragul minim al sărăciei, locuitorii nefiind în măsură să-și asigure nevoile de bază pentru a supraviețui.
De regulă, cele mai sărace țări din lume sunt măcinate de tot felul de crize, care sunt provocate de o serie de factori precum războaie civile, conflicte militare sau etnice, instabilitate politică, guverne dictatoriale și corupte, dezastre naturale, dar și de o speranță de viață foarte scăzută.
În cele ce urmează îți vom spune care sunt cele mai sărace țări din lume în momentul de față.
Cum se stabilește nivelul de trai al unei țări
Dintre cele 195 de state suverane și independente care există în lume, 23 au un nivel de trai foarte scăzut. Pandemia de Covid-19 a aruncat în sărăcie și foamete zeci de milioane de oameni cu o viteză uluitoare, iar acest lucru a sporit amenințarea tulburărilor sociale la nivel mondial.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_6f1514ba0124c54f52ce8157b9af774c.jpg)
Majoritatea celor mai sărace țări se află pe continentul african. Pentru a putea avansa din punct de vedere economic, cele mai multe țări sărace au nevoie de fonduri și de stabilitate politică, pentru a ajuta la modernizarea și la extinderea industriei și a comerțului, care sunt legate de progresul social și de stabilitatea financiară.
Atunci când vine vorba despre sărăcie, specialiștii economiști se referă adeseori la „cicluri” ale sărăciei. Spre exemplu, potrivit WorldPopulationReview.com,o țară îndatorată nu își va putea permite niciodată să construiască școli, iar o forță de muncă slab educată va fi mai puțin capabilă să rezolve problemele și să creeze condiții prin care să atragă investiții străine.
Experții în domeniu spun că nu există cauze clare care provoacă sărăcia, iar din acest motiv cel mai bun indicator pe baza căruia se poate stabili nivelul de trai dintr-o anumită țară îl reprezintă Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor sau Venitul Național Brut (VNB).
Ce este PIB-ul pe cap de locuitor
PIB este acronimul pentru Produs Intern Brut și reprezintă principalul indicator macroeconomic de măsurare a dezvoltării și creșterii economice. Acesta reflectă suma valorii de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final, care sunt produse în toate ramurile economiei ale unei țări în decursul unui an.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_c40b2b2848ca155b658226023f1fd567.jpg)
Când vorbim despre creștere economică înseamnă că PIB-ul a crescut de la ultima evaluare, în timp ce termenul de recesiune se traduce printr-o criză globală așa cum a fost cea provocată de pandemia de Covid-19 și se caracterizează printr-un PIB mai mic comparativ cu ultima evaluare.
Produsul Intern Brut este folosit pentru a evalua starea de sănătate a economiei unei țări sau atunci când se dorește compararea a două sau mai multe țări. Datorită faptului că statele diferă în funcție de numărul de locuitori, pentru a se putea face această comparație, se utilizează PIB-ul pe cap de locuitor.
Acesta este PIB-ul împărțit la numărul de locuitori dintr-o țară și se folosește ca măsură a nivelului de trai al respectivei țări. Cu cât PIB-ul pe cap de locuitor este mai mare, cu atât forța unei țări este, evident, mai mare. Cea mai frecventă metodă de calcul a PIB-ului este cea a costurilor și are următoarea formulă de calcul: PIB = consum + investiții + exporturi – importuri.
Ce este VNB și cum se calculează
PIB-ul pe cap de locuitor este similar cu Venitul Național Brut (VNB). Ambii indicatori măsoară valoarea în dolari a tuturor bunurilor și serviciilor produse într-o anumită țară, însă VNB include și veniturile obținute din surse străine, motiv pentru care este considerat o măsură mai precisă a sănătății economiei unei țări, mai scrie sursa citată. Venitul Național Brut pe cap de locuitor este calculat pe baza venitului total al unei țări împărțit la populația acesteia.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_63ff26b6b598b5617b0e437fd354840b.jpg)
Venitul Național Brut (la prețuri de piață) reprezintă ansamblul veniturilor primare de primit de către unitățile instituționale rezidente. Este vorba despre remunerarea angajaților, impozitele pe producție și importuri minus subvențiile, veniturile din proprietate (adică cele care trebuie primite minus cele care trebuie plătite), excedentul brut de exploatare și, nu în ultimul rând, venitul mixt brut.
VNB-ul este egal cu PIB-ul diminuat cu veniturile primare de plătit de unităţile instituţionale rezidente către unităţile instituţionale nerezidente şi mărit cu veniturile primare primite de la restul lumii de către unităţile instituţionale rezidente. PIB-ul reprezintă principalul indicator macroeconomic de măsurare a dezvoltării și creșterii economice a unei țări. Acesta reflectă suma valorii de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final, care sunt produse în toate ramurile economiei ale unei țări în decursul unui an.
Care sunt cele mai sărace 10 țări din lume
În cele ce urmează îți vom prezenta topul celor mai sărace zece țări ale lumii în 2023, potrivit indicelui PIB pe cap de locuitor (n.n. – clasamentul este în ordine inversă și a fost realizat de TheCountriesOf.com):
10. Etiopia – 567,8 USD pe cap de locuitor
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/02/etiopia-cele-mai-sarace-tari-din-lume-1024x681.jpg)
Din anul 2000, când avea una dintre cele mai ridicate rate ale sărăciei din lume, Etiopia a înregistrat un progres important în ceea ce privește bunăstarea, comparativ cu alte state africane, ponderea populației care trăiește la limita subzistenței scăzând cu 33%, potrivit WorldBank.org. Cu toate acestea, sărăcia domină mare parte din această țară, iar cele mai sărace gospodării sunt acum mai sărace decât erau în 2005. În ciuda îmbunătățirilor, Etiopia are în continuare rate scăzute în ceea ce privește educația și sănătatea, accesul la apă curentă, electricitate, canalizare sau la nașteri asistate.
9. Guineea – 550 USD pe cap de locuitor
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/02/guinea-cele-mai-sarace-tari-din-lume.jpg)
În ciuda rezervelor uriașe de diamante, aur și aluminiu, Guineea este una dintre cele mai sărace țări din lume la ora actuală. Doar aproximativ o treime dintre rezidenți au acces la electricitate și apă curentă, în timp ce rata de alfabetizare de 32% este printre cele mai scăzute la nivel mondial. Asemenea altor țări sărace, Guineea are o economie în mare parte bazată pe agricultură, care reprezintă circa două treimi din totalul locurilor de muncă, notează USAToday.com. În 2014, țara a fost devastată de un focar de Ebola.
8. RD Congo – 475,2 USD pe cap de locuitor
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/02/rd-congo-cele-mai-sarace-tari-din-lume.jpg)
Asemenea Guineei, și RD Congo este o țară bogată în resurse precum cupru, diamante și aur. Cu toate acestea, în loc ca acestea să fie un avantaj economic, aceste resurse au stat la baza declanșării unui război civil, care a provocat moartea a șase milioane de oameni. Infrastructura de bază lipsește cu desăvârșire, inclusiv liniile de telefonie fixă, în timp ce numai 17% din populație are acces la energie electrică. În plus, RD Congo are una dintre cele mai mari rate de mortalitate infantilă din lume, iar speranța medie de viață este de doar 60 de ani, potrivit sursei citate anterior.
7. Liberia – 461 USD pe cap de locuitor
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/02/liberia-cele-mai-sarace-tari-din-lume-1024x678.jpg)
Fondată parțial de sclavii americani eliberați, economia acestei țări a fost distrusă aproape în întregime în anii 1990 și începutul anilor 2000 de un război civil absurd, care a lăsat în urmă un sfert de milion de morți și alte mii de refugiați. Sub 20% din populație are acces la energie electrică, iar aproximativ 39% dintre locuitori sunt subnutriți. Guvernul, care este printre cele mai corupte din lume, cheltuiește foarte puțini bani cu educația ca pondere din PIB, iar analfabetismul este larg răspândit.
6. Madagascar – 449,4 USD pe cap de locuitor
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/02/madagascar-cele-mai-sarace-tari-din-lume-1024x576.jpg)
După câștigarea independenței, în 1960, fosta colonie franceză s-a confruntat cu violențe politice și cu lovituri de stat, mai ales în ultimele decenii. Deși industria turismului este foarte importantă, și Madagascarul depinde într-o mare măsură de agricultură, care reprezintă mai mult de două treimi din totalul locurilor de muncă. De asemenea, peste 77% din populația urbană trăiește în suburbii, iar circa 43% dintre rezidenți sunt subnutriți. Speranța de viață este de doar 66,3 ani, cu circa 6 ani mai mică decât media globală.
5. Niger – 440,7 USD pe cap de locuitor
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/02/niger-cele-mai-sarace-tari-din-lume.jpg)
De la obținerea independenței față de Franța, în urmă cu aproape 63 de ani, Nigerul a fost afectat de lovituri de stat și de instabilitate politică. Este una dintre cele mai puțin dezvoltate țări din lume, doar 16% din populație având acces la electricitate. Totodată, peste 80% dintre locuitorii Nigerului trăiesc în zone rurale, iar dintre cei care locuiesc în zonele urbane, marea majoritate trăiește în suburbii. În același timp, 3 din 4 locuitori trăiesc cu mai puțin de 3,20 USD pe zi. Speranța de viață la naștere este de 60,4 ani.
4. Gambia – 422,8 USD pe cap de locuitor
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/02/gambia-cele-mai-sarace-tari-din-lume.jpg)
Spre comparație cu majoritatea țărilor din acest clasament, dar și cu majoritatea țărilor din Africa de Vest, Gambia este relativ stabilă din punct de vedere social și politic. Totuși, este una dintre cele mai sărace țări din lume, cu un VNB pe cap de locuitor de sub 1.500 USD. Mai puțin de jumătate din populația Gambiei se poate lăuda că are acces la electricitate, în timp ce peste o treime dintre locuitorii din zonele urbane trăiesc în suburbii. Gambia are resurse naturale limitate și se bazează în mare măsură pe agricultură și turism, ramuri care oferă cele mai multe locuri de muncă.
3. Republica Centrafricană – 378,6 USD pe cap de locuitor
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/02/republica-centrafricana-cele-mai-sarace-tari-din-lume-1024x630.jpg)
În ciuda unor resurse uriașe de aur, diamante și petrol, violențele, în special cele de ordin religios între minoritățile musulmane și creștine, au împiedicat țara să se dezvolte economic după câștigarea independenței față de Franța, în 1960, informează USAToday. Puțin mai mult de jumătate din populația țării trăiește în zone rurale, iar dintre cei care locuiesc în orașe peste 90% locuiesc în suburbii. De asemenea, peste jumătate din populație (61,8%) sunt persoane subnutrite, în timp ce aici este a treia cea mai mare rată a mortalității infantile din lume și una dintre cele mai scăzute speranțe medii de viață, de doar 52,9 ani.
2. Burundi – 295,1 USD pe cap de locuitor
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/02/burundi-cele-mai-sarace-tari-din-lume.jpg)
Cu un VNB pe cap de locuitor de doar 686 USD, Burundi este a doua cea mai săracă țară atât din Africa, cât și din lume. Istoria modernă a țării a fost pătată de un război civil brutal, care a durat 12 ani (1994-2006) și de tensiunile etnice dintre minoritatea tutsi și majoritatea hutu. Peste 87% din populația țării trăiește în zonele rurale, iar acces la energie electrică au mai puțin de 10% dintre locuitorii țării. Aproape toate femeile însărcinate primesc îngrijiri medicale prenatale, însă chiar și așa, rata mortalității materne este de 712 decese la 100.000 de nou-născuți, una dintre cele mai ridicate din lume.
1. Malawi – 253 USD pe cap de locuitor
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/02/malawi-cele-mai-sarace-tari-din-lume.jpg)
În fruntea listei noastre se află această țară din Africa de Est, iar acest lucru nu este de mirare având în vedere că 70,3% din populație trăiește cu mai puțin de 1,90 USD pe zi. Țările sărace sunt de obicei puternic dependente de agricultură, iar Malawi nu face excepție, dovadă că 71,9% dintre locuitori muncesc în acest domeniu. Asemenea altor țări din regiune, Malawi se luptă să limiteze răspândirea HIV, în prezent aproximativ 1 din 10 rezidenți cu vârste cuprinse între 15 și 49 de ani fiind pozitivi. Mai mult decât atât, peste un milion de copii au rămas orfani din cauza acestei boli.
Citește și: Top 10 cele mai periculoase țări din lume
Foto:123rf.com/Shutterstock

Marica13 • 11.07.2024, 12:11
Aceste tari exista din cauza lacomiei si a celor care uita ca sunt si ei muritori

jeky • 06.04.2024, 09:45
Ar putea cei cu miliarde să pună un pic de ajutor cu puțin pentru el dar de mare ajutor pentru ei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_dc04e4043bfe24aab7dd9c781fc010ee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f1151644557da39f84fae40212b79fd1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_af0c59904225d71ef15faaab11d3f33f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_d4520484ddf084e10d7da158a5f611a1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_a20695f99c835f03267ac550f950ddd3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_9262cb220da9665332a12b7a96868828.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3d3a74d6c89267c1d8db02f3f8bccb33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_45063146cd597b758e5a7075e6501c45.jpg)