Dacă vrei să nu-ţi mai spună că exagerezi şi că îţi place să te cerţi, ba mai mult, să ajungă să îţi spună că te înţelege şi că ai dreptate, iată ce trebuie să faci…
Nu ridica tonul: sigur, pare un sfat clasic, dar eficienţa lui îl face să merite încă o precizare. Atunci când simţi că îţi vine să-ţi iei câmpii, întoarce-te şi respiră adânc. Încearcă să spui tot ce ai de spus pe un ton scăzut, doar aşa el te va asculta. Şi doar asta îţi doreşti, nu? În cazul în care constaţi că aţi ajuns deja la urlete, nu-i timpul pierdut. Coboară tonul vocii, menţinându-ţi ideea şi vezi cum reacţionează. În cazul în care îţi urmează exemplu şi renunţă la tonul ridicat, cel mai probabil ai câştigat cearta. El va considera că încerci să te împaci cu el, doar pentru că nu mai ţipi, şi va fi mai dispus să-ţi înţeleagă punctul de vedere.

Nu (te) plânge: multe femeie recurg la lacrimi şi cred că asta le aduce victoria. Cum se face atunci că purtaţi aceeaşi ceartă încontinuu, iar tu verşi lacrimi în mod constant? Renunţă la acest truc, rămâi fermă pe poziţii şi spune clar ce te deranjează, fără exagerări şi reproşuri. Nu formula nemulţumirea ca pe o lamentare, ci ca pe un fapt real. Dacă vede că te plângi, răspunsul său imediat este să te catalogheze ori răsfăţată, ori capricioasă. În cazul în care îi spui ce te deranjează într-un mod matur, precizând că aceasta e viziunea ta, măcar va considera că ştii ce vrei de la viaţă şi te va respecta pentru asta, chiar dacă nu ţi-o spune.

Percheziții în Brașov, inclusiv la Bogdan Peșchir, cel care ar fi finanțat campania pe TikTok a lui Călin Georgescu
Recomandări
Percheziții în Brașov, inclusiv la Bogdan Peșchir, cel care ar fi finanțat campania pe TikTok a lui Călin Georgescu

Oferă-i un mic compromis: în cazul în care vrei să-l convingi să facă ceva anume doar de dragul tău şi te axezi pe ce e important pentru tine, nu va fi prea interesat să-ţi satisfacă dorinţele, pentru că te va considera egoistă că îl forţezi să facă un compromis prea mare, după el. Este important aşadar să negociezi şi să-i oferi şi tu ceva la schimb, precizând că apreciezi gestul lui de a-ţi îndeplini dorinţa.

Citește și alte trucuri pe Unica.ro

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Hotelul “fantomă” de 150 de etaje și 3000 de camere în care nu s-a cazat niciun turist. Se află într-o țară unde puțini au curaj să ajungă
FANATIK.RO
Hotelul “fantomă” de 150 de etaje și 3000 de camere în care nu s-a cazat niciun turist. Se află într-o țară unde puțini au curaj să ajungă
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţin. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
Observatornews.ro
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţin. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI