Un copil a readus la viață două destine frânte

Seara, când tata se întorcea de la lucru, după ce stătuse ore bune la cârciuma din centru, avea sămânță de scandal și aproape de fiecare dată, fără niciun motiv, se năpustea asupra mamei și o lovea până îi trecea supărarea sau până obosea. Ea nu se împotrivea, pentru că știa că, dacă nu-l lăsa, tata ne lua pe noi la rând, așa că suporta batjocura și durerea plângând în surdină, iar după ce el se ducea la culcare, se curăța de sângele care-i țâșnise pe nas sau își dregea buza spartă. Pe urmă, se spăla îndelung cu apă rece, sperând să mai atenueze din vânătăi, dar tot acest ritual semăna cu o purificare, de parcă vroia să scape de duhurile rele. A vrut de multe ori să-l părăsească pe tata, dar ea nu lucrase niciodată și se temea că nu ne va putea întreține, așa că a rămas și l-a suportat.

într-o zi însă, din cauza bețiilor și a nemerniciei lui, tata a fost dat afară de la fabrică. A venit acasă și mai furios ca de obicei, s-a năpustit asupra mamei, care nici de data asta nu s-a apărat, a izbit-o cu capul de calorifer și a omorât-o. Când și-a dat seama ce a făcut, s-a trezit din beție ca prin farmec, a chemat Poliția și s-a predat. A fost condamnat la 25 de ani de închisoare, iar în toți acești ani nu mi-am dorit altceva decât să moară, să fie omorât sau… să iasă viu de acolo, ca să-l pot omorî eu cu mâinile mele.

Recomandări

Ton amenințător al Rusiei legat de acuzațiile de imixtiune în alegerile din România: „Recomandăm presei și politicienilor să nu ne implice”

Pe mine și pe Maria ne-a crescut sora mamei. Maria, chiar dacă a fost marcată profund de această tragedie și chiar dacă nopțile i-au fost bântuite de coșmaruri încă mult timp după ce tata a înfundat pușcăria, s-a străduit din răsputeri să uite ce s-a petrecut în copilăria noastră. A iubit-o pe Ancuța, mătușa noastră, ca pe o mamă, de altfel îi și spunea „mamă”, a învățat bine, a făcut o facultate, iar apoi s-a măritat cu un coleg care avea o situație mai bună și după nuntă s-a mutat la el.

Eu n-am putut uita nimic. Cred că nici n-am încercat măcar. Voiam să păstrez totul viu în minte, ca nu cumva să-mi uit ura și dorința de răzbunare. M-am depărtat tot mai mult de Maria. 0 consideram vinovată pentru că voia să uite și să-și vadă de viață.

La un moment dat, m-am angajat într-o cafenea, mi-am făcut și un prieten, pe care eram convinsă că-l iubesc, însă, cu toate astea, viața mea a bătut pasul pe loc. N-am putut sau n-am vrut, după cum îmi reproșa mereu Virgil, iubitul meu, să fac niciun pas înainte. De altfel, într-o dimineață, când m-am întors de la serviciu, am găsit pe masă un bilet: „Iartă-mă, nu mai pot suporta să te văd torturându-te, e prea dureros. Te iubesc, dar nu știu cum să te ajut!”.

Recomandări

Miting pro-Europa în Piața Universității din București, cu 3 zile înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale

și iată că Virgil a dispărut din viața mea tocmai în ziua în care am aflat că sunt însărcinată și voiam să-i fac o bucurie. Să-i demonstrez că ceva din mine vrea totuși să trăiască. și tot în ziua aceea am primit un telefon prin care eram anunțată că tata va fi eliberat înainte de ispășirea întregii pedepse, pentru purtare exemplară în penitenciar! Ce înseamnă oare purtare exemplară pentru un criminal, pentru o bestie?

M-a cuprins disperarea numai la gândul că l-aș vedea liber și că și-ar continua viața nestingherit de nimeni. M-am tot gândit ce să fac, cum să-i conving pe cei care voiau să-i dea drumul că tata nu merită să trăiască printre oameni, că e un monstru care va nenoroci o altă femeie și, poate, și alți copii.

Zadarnic am încercat să stau de vorbă cu factorii de decizie, ori nu m-au primit, ori nu m-au ascultat sau mi-au spus că așa e legea. Absolut întâmplător, am aflat numele polițistului care venise în seara crimei la noi și am vrut să stau de vorbă cu el. Fusese concediat de mult, din cauză că devenise alcoolic. I-am dat o mică atenție unei angajate și am rugat-o să-mi spună măcar adresa lui. A căutat o vreme în calculator și mi-a scris ceva pe un bilet.

Recomandări

Un profesor român de la Oxford crede că Rusia va intensifica atacul asupra României: „În următoarele 48-72 de ore suntem într-un pericol cum nu am mai fost niciodată”

Am plecat supărată că n-am reușit să împiedic eliberarea tatei, dar am sperat că poate mă va ajuta omul acela cumva.

După ani de zile în care și-a plâns copilul, bunicul s-a prăpădit și el. M-am mutat în casa lui, mă săturasem să stau cu chirie și oricum știam că asta și-ar fi dorit și el. A murit neîmpăcat, știind că viața mea era distrusă. Deși eram nepoata lui preferată, de câte ori ne vedeam, încerca să mi-o dea exemplu pe Maria. Bunica murise la câteva luni după tragedie, de durere, iar el a încercat să reziste de dragul nostru.

Înainte să-l caut pe fostul polițist, m-am dus la cimitir și le-am promis mamei, bunicii și bunicului că îi voi răzbuna, deși habar n-aveam cum. Nu-l vizitasem niciodată pe tata la pușcărie. Bunicul se dusese de câteva ori, ca un adevărat creștin. își dorea mult să-l ierte pe tata, dar… n-a putut.

Maria se purta de parcă nu se întâmplase nimic, de parcă nu făcea parte din familia noastră. De câte ori n-am bodogănit-o, dar degeaba. Mi-a fost mult mai ușor, până la urmă, să dau vina pe cumnatul meu, care încerca s-o țină departe de suferință.

Într-o bună zi, m-am urcat în rabla bunicului și am condus până la poarta fostului polițist. ședea pe scările din fața casei. știam că avea vreo 40 de ani, dar părea mult mai bătrân. ținea în mână o sticlă de băutură și tot bea din ea.

Am intrat în curte, dar n-a schițat un gest. Nu m-a întrebat pe cine caut sau ce doresc. S-a uitat la mine și mi-a spus cu o voce dogită:

— Parcă te cunosc de undeva. Stai jos! Am început să-i spun de-a fir a păr ce se întâmplă și că am venit să-i cer un sfat.

— Toți nemernicii ăștia învață la pușcărie să joace teatru, devin brusc credincioși, vorbesc numai de Dumnezeu și fac pe pocăiții. Aiurea! Pe mine nu mă păcălesc! Lupul își schimbă blana, dar năravul ba! Parcă așa se spune, nu?

A mai tras o dușcă și a ațipit. L-am privit mai atent, era nebărbierit, părea să nu se mai fi spălat de mult, cămașa îi era murdară și boțită, și tot trupul îi mirosea a acru. Uitându-mă la el, m-am întrebat ce putea să i se fi întâmplat de ajunsese într-un asemenea hal. La un moment dat, a trecut o vecină, m-a văzut și m-a chemat la gard.

— Ești rudă cu Milu? Vai și-amar de viața lui! Nu mănâncă zile întregi, bea întruna, nu se spală, doarme în aceleași așternuturi neschimbate de când a dus-o pe nevastă-sa la spital. Ai putea sta o vreme cu el, să-i pui puțină ordine în viață. După ce l-au dat afară, a luat-o și mai rău pe băutură. Biata nevastă-sa zace la spital, îi atârnă viața de un fir de păr, altfel cred că de mult s-ar fi sinucis și el.

— Dar ce s-a întâmplat?

— Cum? Nu știi? Toată lumea știe. El și Ileana, soția lui, au fost foarte fericiți ani de-a rândul. După ce au avut și fetița, parcă-l apucaseră pe Dumnezeu de un picior. Nu știu să fi cunoscut oameni mai cumsecade și mai fericiți ca ei. Ileana vedea de casă și de copil, iar el muncea ca un nebun, ca să le țină pe ele numai în puf, însă, din cauza extenuării, a început să bea. Așa îi era mai ușor să facă față oboselii. După ce el s-a apucat de băutură, Ileana s-a cam necăjit. A tot încercat să-l convingă să renunțe la băutură, dar degeaba. L-a înțeles însă și nu l-a lăsat. într-o zi, Ileana se simțea rău, stătea în pat cu temperatură mare, afară ploua cu găleata și, pentru că trebuia luată fata de la școală, l-a sunat Milu. Din păcate, n-a reușit să dea de el. Avea mobilul închis și la birou nu era. Biata femeie s-a îmbrăcat și s-a dus ea cu mașina la școală să-și ia fata. Numai că, pe drumul de întoarcere, i-a tăiat calea un motociclist, ea a încercat să-l evite, mașina a patinat, a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat într-un șanț săpat pe marginea drumului de unii de la gaze sau naiba știe de unde. Până a venit ambulanța, fetița a murit, iar Ileana, rănită grav, a intrat în comă. Când colegii lui au reușit, în fine, să dea de el, nici n-au știut cum să-i spună adevărul. L-a anunțat șefa lui… Se pare că el se încurcase cu șefa lui de ceva vreme, iar atunci când îl sunase Ileana, era chiar cu ea. își făceau de cap acasă la ea, pentru că ea nu era măritată, așa că nu era niciun pericol. Milu a dat fuga la spital. Văzându-l atât de disperat, în prima fază n-au vrut să-l lase să-și vadă fata, dar oricum trebuia s-o identifice cineva. A stat ore întregi cu ea în brațe. Ileana nu și-a mai revenit nici până în ziua de azi. Nimeni nu mai speră în vreo minune, dar niciodată nu se știe. Doctorii spun că ar avea șanse, pentru că are încă activitate cerebrală. Se duce de două ori pe zi la ea la spital, o dată pe zi la cimitir, să-și vadă f ata, iar în rest, stă acasă și bea. șefa lui a insistat să fie pensionat, așa că măcar are din ce trăi. Nu a putut să-și ierte ce s-a întâmplat și știe că totul a fost din vina lui. E înțepenit acolo în trecut și nu vrea cu niciun chip să meargă mai departe. Dacă l-ai vedea cum se duce la spital și o spală pe Ileana, o piaptănă, îi schimbă pijamalele, stă de vorbă cu ea, de parcă ar fi trează… pare un om normal, devastat de durere. Când îl vezi însă aici, așezat pe scări și trăgând la măsea, nu-ți vine să crezi că e vorba despre același om. Ai grijă de el, ți-ai face o pomană, zău așa!

Femeia a plecat, iar Milu, care se trezise din moțăială, continua să bea din sticla de lângă el. Am intrat în casă. Era o mizerie de nedescris. Am încercat să fac puțină ordine și să arunc mâncarea stricată ce zăcea peste tot. I-am făcut o cafea tare și i-am dat-o s-o bea. Părea să se mai fi trezit puțin.

— Îmi pare rău că mă găsești în halul ăsta, dar cam așa sunt tot timpul, de o vreme încoace. Ziceai că te pot ajuta cu ceva?

— Îmi amintesc foarte bine, tu ai venit în seara când tata a omorât-o pe mama și am văzut în ochii tăi că simțeai nevoia să-l lovești. Am fost anunțată că-i dau drumul mai repede din pușcărie, pentru bună purtare. și eu ce să fac? Să-l primesc acasă și să-l iau în brațe? Să mă bucur că-l văd liber după ce a omorât-o pe mama în bătaie? Să aștept să mă omoare și pe mine? Ajută-mă, te rog!

— Ce-aș putea face? Nimeni nu mai dă doi bani pe mine. Asta e legea. Probabil că… De fapt, n-are nicio importanță. Toată lumea vrea să creadă că oamenii ăștia se pot schimba. E o aiureală! Când trebuie să iasă?

— Peste zece zile.

— Tot ce pot să fac este să mă duc să vorbesc cu el. Să-i spun să te lase în pace. Nu are unde să se ducă altundeva?

— Ba da, la părinții lui. Trăiesc încă.

— Atunci, așa facem. Am eu metodele mele să-l conving.

Nu știu ce a făcut și cum a procedat Milu, dar tata nu m-a căutat după ce a fost eliberat și nici la Maria nu s-a dus. Nu l-a văzut nimeni la noi în oraș. Probabil că a plecat, și bine a făcut. Mai aveam puțin și urma să devin mamă, nu-mi puteam mânji mâinile cu sângele unui om de nimic și să-mi las copilul pe drumuri.

L-am întrebat pe Milu dacă nu vrea să mă ducă el la spital, când mi-o veni sorocul. Mi se părea că, în afară de bunicul, el era singurul om care mă înțelegea. și credeam că îl înțelegeam și eu și voiam să-l ajut, speram să reușim să ne ajutăm unul pe altul.

A stat lângă mine și m-a ținut de mână când am născut. Toată lumea a crezut că e soțul meu. El l-a declarat pe fiul meu la primărie. S-a mutat la mine și m-a ajutat cu tot ce s-a priceput, apoi am început să mergem cu schimbul la soția lui la spital. După câteva luni însă, starea ei s-a agravat brusc. Atunci, medicii i-au spus lui Milu că era cazul să-și ia rămas-bun.

— E moartă de mult, am ținut-o aici din egoism sau din speranța că o să apuce să mă ierte. Trebuie să-i dau drumul acum…

După înmormântare, Milu s-a întors la mine. Mi-era teamă că am să-l pierd. Dar m-am înșelat. Grija față de copilul meu l-a făcut să renunțe încetul cu încetul la băutură, apoi și-a găsit un post de bodyguard și am început să trăim ca o familie. După o vreme, mi-a spus că s-a întâlnit cu tata și că l-a somat, cât de convingător a putut, să ne dea pace și mie și Mariei.

— știu și eu ce să zic? Poate chiar s-a schimbat. Cât am vorbit cu el, nici măcar n-a avut puterea să mă privească în ochi. și-i curgeau lacrimi pe obraz. Chiar și așa, a luat viața unei femei care-i era soție și care era mama copiilor lui. Numai Dumnezeu poate să-l ierte pentru așa ceva, dacă pentru asta poate exista iertare.

Când Ionuț a împlinit un an, i-am invitat-o la noi pe sora mea cu copiii. Am început să ne vedem mai des și să vorbim la telefon. I-am înțeles atitudinea și am realizat că nu aveam de ce s-o acuz, uitarea a fost modul ei de a depăși necazurile.

Acum, eu, Milu și Ionuț suntem o familie. Milu și cu mine avem multe amintiri greu de uitat, dar încercăm să mergem înainte de dragul lui Ionuț. N-am uitat nimic nici eu, nici el, dar împreună ne putem gândi și la viitor.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News