Ziua de 8 Martie mi-a adus adevărata dragoste

Povestea mea începe așa: cu câțiva ani în urmă, mergeam să mă întâlnesc cu o prietenă într-o cafenea din zona Universitate. Am coborât din metrou și am urcat în pasajul Nicolae Bălcescu, unde mă aștepta Anca.

Când am ajuns lângă ea, am constatat că avea în mână o floare. Era 1 martie. Nu primisem nici măcar o floare sau un mărțișor în acea zi, nu avea cine să mi le ofere. Tata și fratele meu erau în Covasna. în București, o cunoșteam numai pe Anca, colega mea de serviciu.

— Ce floare frumoasă ai primit! Pot să o miros și eu, te rog? îmi plac enorm florile. Cred că azi o să-mi cumpăr singură una!

în spatele meu s-a auzit o voce de bărbat. S-a apropiat de noi și a intervenit în discuție.

— Cum este posibil ca o domnișoară așa frumoasă să-și cumpere singură flori de 1 martie? Astăzi este ziua dumneavoastră, trebuie să vă simțiți răsfățată! Vă ofer aceste flori cu tot dragul!

Bărbatul brunet mi-a întins toate florile pe care le avea în brațe. Nu știam cum să reacționez. Mă întrebam dacă glumea sau vorbea serios. A insistat să le iau. Când flo-rile au ajuns din brațele lui în brațele mele, am văzut că purta un tricou pe care era trecut numele unui post de radio.

— Eu sunt Dan! a spus el și a întins mâna. Cum aveam ambele mâini ocupate, nu am putut să întind mâna. M-am eschivat. Am început să râdem toți trei în hohote.

— Hai să te ajut! a propus Anca. Până acum, te văitai că nu ai primit nicio floare și acum nu te mai vezi de flori!

Dan a întrebat unde mergeam. Ne-a povestit că era angajatul postului de radio respectiv și că, în acea zi, datoria lui era să împartă flori doamnelor și domnișoarelor care treceau pe acolo. Cum el tocmai terminase de împărțit florile, considera că și-a făcut datoria și ne-a invitat la o cafea.

Nu știam ce să-i răspund, doar că Anca mi-a luat-o înainte:

— Acceptăm bucuroase! Cunoști vreun loc unde se bea o cafea bună și tare în zonă? Noi nu suntem din București.

— Nici eu, a spus Dan. Sunt de o lună aici. Am lucrat la postul de radio din Baia Mare și mi s-a propus de curând să mă mut aici.

Ne-am îndreptat către singura cafenea cunoscută de prietena mea. După o oră, Anca s-a retras. Dan și-a mutat scaunul mai aproape de mine. M-a luat de mână și a început să mă complimenteze.

Era un tip deștept și mă atrăgea puternic. Mă întrebam cum ar fi fost în pat. Am aflat mai repede decât mi-am imaginat. Dan a propus să continuăm discu-ția în garsoniera lui. Ne-am urcat într-un autobuz aglomerat. Eu mă țineam strâns de el pentru că toate barele erau ocupate. El mi-a înconjurat mijlocul cu brațul și a început să mă pipăie pe fund. Ne-am sărutat tot drumul. Eram atât de ex-citați, că ne dispăruse complet bunul-simț. Am coborât din autobuz și ne-am îndreptat grăbiți spre locuința lui. A descuiat ușa și am intrat. Ne-am întins pe mochetă. Când am terminat, am rămas cu privirea ațintită în tavan. Luciditatea îmi revenise și mi-am dat seama că mă culcasem cu un necunoscut fără să mă protejez. I-am spus că eram îngrijorată și l-am rugat să se ducă să cumpere de la o farmacie o pilulă de urgență. Dan m-a mângâiat pe spate și mi-a spus:

— Ema, eu nu pot avea copii. Nu trebuie să îți faci griji din cauza asta.

Am răsuflat oarecum ușurată. Numai că eu îmi doream copii și, dacă aș fi rămas cu el, nu îmi convenea situația. Dan a continuat:

— Dar nu asta e cea mai mare problemă…

Inima a început să îmi bată în piept. Efectiv mă culcasem cu un străin. îl întâl-nisem în acea dimineață în pasajul de la Universitate. Nu știam nimic despre el. Putea să aibă orice boală cu transmisie sexuală.

— Dar care e problema cea mai mare? am întrebat, speriată.

— Problema e că, nu știu cum să îți spun… Problema e că sunt infectat cu HIV!

— Ce? Nu, nu se poate… Nu e adevărat! Spune-mi că nu e adevărat!

Tremuram de frică. Era singurul bărbat cu care ajunsesem să mă culc în felul acela. Mai avusesem doi parteneri înainte, unul cu care am avut o relație de trei ani și altul cu care am stat șapte luni. Dar ce mai conta? îmi imaginam cum îmi făceam testul pentru HIV și ieșea pozitiv, chinurile prin care trebuia să trec, spaima.

Dan a început să râdă în hohote. Eram de-a dreptul îngrozită.

— Cum poți să râzi? Ai făcut-o intenționat! Ești psihopat!

Am început să îmi adun hainele și să mă îmbrac. Dan a încercat să mă împace. I-am tras o palmă peste față.

— Hai, liniștește-te, a spus el. Am glumit! Nu sunt infectat cu HIV!

Când am auzit că mă speriase în halul ăla și i se părea a fi o glumă bună, i-am mai tras o palmă. Am vrut să ies din casă și să uit acea experiență. Numai că Dan m-a oprit:

— și unde ai să te duci acum? Nu cunoști orașul, nici măcar nu știi în ce cartier te-am adus!

Mi-am dat seama că avea dreptate. Nu aveam bani ca să iau un taxi, nu știam unde mă aflam și nici nu aveam unde să merg. Mă întâlnisem cu Anca să-i propun să locuiesc o perioadă la ea.

Proprietarul garsonierei în care am stat tocmai mă dăduse afară. Numai că, în nebunia mea pentru Dan, am uitat să discut cu Anca ce era mai important. Am lovit ușa de la intrare cu un pumn.

— Hai, calmează-te! a spus el. Dacă te aud vecinii, o să creadă că te-am sechestrat.

— Vreau să mă duci de unde m-ai luat chiar acum!

— Te-am luat din pasaj. Acolo e casa ta?

— Mai exact, da! Mă întâlnisem cu Anca să-i propun să stau la ea. Numai că, din cauza ta, am uitat!

— înțeleg că nu ai unde să stai?

— înțelegi bine!

— Aici mai e suficient loc pentru o persoană. Bine ai venit!

— Tu ori ești nebun, ori te prefaci! Cum să mă mut în casa unui necunoscut?

— Dar cum să te culci cu un necunoscut? Nu am avut ce să-i răspund. Mă simțeam mizerabil. Am început să plâng.

— Poate că nu ai să mă crezi, nici nu îmi pasă! Ești singurul cu care am făcut chestia asta, așa, fără să te cunosc…

— Nu îmi pasă. Pentru mine contează prezentul, nu trecutul. Hai să mergem să-ți luăm bagajele!

M-am mutat la Dan. Oricum nu aveam altă variantă. A doua zi el, a venit cu o propunere:

— Ema, nu ai chef să facem o nebunie?

— La ce te referi?

— Hai să ne căsătorim pe 8 martie! Propunerea lui mi se părea palpitantă. îmi surâdea ideea unei căsătorii secrete. Chiar dacă avea să nu țină, nu știa nimeni în afară de noi și doi martori. Așa că am spus:

— OK, hai să o facem și pe asta!

Numai că era o problemă. Niciunul dintre noi nu avea mutație în București. Aveam de ales dacă să ne căsătorim în orașul meu natal sau al lui. Ne-am văzut obligați să anunțăm părinții și rudele. Toți au avut un șoc când au aflat că doream să ne căsătorim în câteva zile.

— Dar ce e cu graba asta? a întrebat mama. Adu-l să-l cunoaștem și noi. Te grăbești ca fata mare la măritat!

I-am spus că nu mai puteam aștepta. Ne-am căsătorit civil în Baia Mare și am stabilit că, dacă aveam să facem și o nuntă vreodată, să aibă loc la ai mei. Doar că am făcut… botezul!

Dan m-a mințit atunci când a spus că nu putea să aibă copii. Mă simțeam tot mai rău și m-am hotărât să-mi fac un set de analize. Așa am aflat că eram însărcinată. Mă temeam să nu spună că nu era copilul lui. Numai că Dan a început să râdă și mi-a spus:

— Acum am câștigat pariul! Felicitări iubito!

— Ce pariu? am întrebat nedumerită.

— Când eram la cafenea cu Anca și tu te-ai dus la toaletă, mi-a povestit că vorbise cu Mario, proprietarul garsonierei în care locuiai, să te dea afară. A vorbit foarte urât despre tine. Anca nu ți-e prietenă, te urăște. încerca să scape de tine!

— Asta ți-a spus?

— Da. Iar eu am pus pariu cu ea că nu am să mă las până nu te fac fericită. I-am zis că te iau de nevastă și îți fac și un copil! Ăsta e motivul pentru care a plecat așa repede și te-a lăsat cu mine, iar din ziua aia nu ți-a mai răspuns la telefon. Crăpa de invidie!

— Adică m-ai luat din milă?

— Te iubesc! a spus Dan și m-a sărutat. Așa a început căsnicia noastră. Anul acesta sărbătorim cinci ani împreună.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE