Flick le face viața grea concurenților de la Zaza Sing. Acesta va apărea pe scenă lângă prezentatorul Liviu Vârciu pentru a se juca cu rimele versurilor în diverse probe ale concursului. Maestru al cuvintelor, Flick are misiunea de a încurca versuri și de a le face viața grea concurenților.

Flick le face viața grea concurenților de la Zaza Sing, alături de Liviu Vârciu

„În formatul de afară nu există un personaj cum sunt eu în show, dar tocmai pentru că nu e nimic copiat, ci adaptat, noi l-am introdus. Mă veți vedea în probe de sine stătătoare, în care încurc concurenții prin faptul că schimb anumite versuri originale cu altele care par de acolo, dar sunt cu totul altceva. Dar mă veți vedea și în interacțiune cu Liviu, cu concurenții, cu vedetele, cu intervenții de la pupitrul meu din public, intervenții care au legătură cu versurile, cu inventat versuri. Cu Liviu mă știu de ceva vreme, am mai lucrat împreună, cu Mona Segall e însă prima oară când lucrez, dar avem o chimie frumoasă. Suntem la început și petrecem împreună destul de mult timp la filmări. E un pic obositor, pentru că eu sunt dimineața și după-amiaza la Radio ZU, dar e frumos”, spune Flick.

La rândul lui, Liviu Vârciu spune: „La „Zaza Sing” mă voi întâlni cu Flick, voi avea așadar un prieten lângă mine. Rolul lui e să mă enerveze pe mine – glumesc! – și să-și bage nasul în versurile pieselor noastre, să încerce el să le strice, ca să-i zăpăcească pe concurenți.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.