Teodora Buciu a câștigat Vocea României 2016. Primele declarații ale tinerei

17 decembrie 2016 12:59 De:

Finala Vocea României 2016 a avut loc vinerea aceasta, iar cei patru concurenți ajunși în utimul act al competiției, Teodora Buciu, Robert Botezan, Ioana Ignat și Alex Mușat, au avut evoluții de senzație. În final, Teodora Buciu a câștigat Vocea României 2016 și premiul de 100.000 de euro.

Iată clasamentul din finala Vocea României 2016, în funcție de voturile publicului:

Teodora Buciu a câștigat Vocea României 2016

Extrem de fericită ca a fost preferata românilor în sezonul șase Vocea României și cu lacrimi în ochi, Teodora a spus: ”Mă simt extraordinar. Sunt cea mai fericită persoană de pe planeta asta. Momentul în care mi-am auzit numele mi s-a părut ireal, iar acum nu mai pot de fericire!”.

Imediat după ce a aflat că Teodora Buciu a adus trofeul Vocea României în echipa sa, Tudor Chirilă a declarat: ”Pentru mine, nu e fericirea atât de mare cât e pentru copila asta, care e absolut extraordinară. Teodora a fost de neoprit în seara asta. Oamenii de acasă sau cei care votează se pricep la muzică, iar asta s-a văzut pe tot parcursul acestui concurs.”.

Teodora Buciu are 17 ani, este originară din București și este o adolescentă veselă și mereu cu zâmbetul pe buze. A studiat pianul de la vârsta de 4 ani și apoi a început să ia lecții de chitară. De-a lungul timpului, a participat la mai multe concursuri, reușind să câștige marele premiu. Și, pentru că acest talent nu putea veni singur, Teodora a realizat că îi place foarte mult și teatrul, așa că, de un an de zile îmbină perfect teatrul cu canto și își dorește să meargă să studieze musical-ul la Londra.

Locul 1: Teodora Buciu

Locul 2: Alexandru Mușat

Locul 3: Robert Botezan

Locul 4: Ioana Ignat

Cei patru au cântat atât singuri, cât și cu invitați și cu proprii antrenori, iar evoluțiile lor au fost care mai de care mai reușite, iar publicul a avut o misiune grea în a alege mare câștigător.

Teodora Buciu a câștigat Vocea României 2016. Iată cum a cântat în finală

Teodora Buciu – Cry Baby

Vocea Romaniei 2016 – FINALA: Teodora Buciu – Cry Baby pe vocearomaniei.protv.ro

 

Telespectatorii au avut parte și de surprize în marea finală. Concurenți din sezoanele trecute Vocea României, Aliona Munteanu, Alex Florea, Antonio Fabrizzi, Cristina Stroe, Sergiu Ferat, Ivana Farc și Maria Hojda au deschis seara și i-au colindat pe români cum au știut mai bine. Loredana, Banda Agurida, Skizzo Skillz și Damian & Brothers au adus pe scena vocilor un moment electrizant și au cântat fabulos piesele Of, inimă și Mama mea e florăreasă, iar câștigătoarea sezonului cinci Vocea României, Cristina Bălan, a cântat în premieră noua ei melodie, Sertar cu amintiri.

Sezonul șase Vocea României le-a adus telespectatorilor foarte multă bucurie, emoție, distracție, replici memorabile, lupta aprigă pentru marele trofeu și concurenți cu voci extraordinare, care au creat momente complexe, de neuitat.

 

Teodora Buciu cu Tudor Chirila – Zmeul

Vocea Romaniei 2016 – FINALA: Teodora Buciu cu Tudor Chirila – Zmeul pe vocearomaniei.protv.ro

Teodora Buciu si Tiberiu Albu – Who Wants To Live Forever

Vocea Romaniei 2016 – FINALA: Teodora Buciu si Tiberiu Albu – Who Wants To Live Forever pe vocearomaniei.protv.ro

Vezi evoluțiile celorlalți finaliști

Alexandru Musat cu Feli – Human

Vocea Romaniei 2016 – FINALA: Alexandru Musat cu Feli – Human pe vocearomaniei.protv.ro

Alexandru Musat – Still Got The Blues

Vocea Romaniei 2016 – FINALA: Alexandru Musat – Still Got The Blues pe vocearomaniei.protv.ro

Alexandru Musat cu Smiley – Hoochie Coochie Man

Vocea Romaniei 2016 – FINALA: Alexandru Musat cu Smiley – Hoochie Coochie Man pe vocearomaniei.protv.ro

Robert Botezan cu Ligia Hojda – Hallelujah

Vocea Romaniei 2016 – FINALA: Robert Botezan cu Ligia Hojda – Hallelujah pe vocearomaniei.protv.ro

Robert Botezan cu Tudor Chirila – Vara Asta

Vocea Romaniei 2016 – FINALA: Robert Botezan cu Tudor Chirila – Vara Asta pe vocearomaniei.protv.ro

Robert Botezan – I Will Always Love You

Vocea Romaniei 2016 – FINALA: Robert Botezan – I Will Always Love You pe vocearomaniei.protv.ro

Ioana Ignat cu Marius Moga – With A Little Help From My Friends

Vocea Romaniei 2016 – FINALA: Ioana Ignat cu Marius Moga – With A Little Help From My Friends pe vocearomaniei.protv.ro

Ioana Ignat – My Heart Will Go On

Vocea Romaniei 2016 – FINALA: Ioana Ignat – My Heart Will Go On pe vocearomaniei.protv.ro

Ioana Ignat cu Grigore Lese – Mama, inima mi-i arsa

Vocea Romaniei 2016 – FINALA: Ioana Ignat cu Grigore Lese – Mama, inima mi-i arsa pe vocearomaniei.protv.ro

Loading...
Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro