Chiar dacă e trecută de prima tinerețe, cântăreața de muzică populară, Elena Merișoreanu, crede și acum în superstiții. Mai mult chiar, ea ține foarte tare cont de ele. Atunci când pisica sau preotul îi taie calea, artista lasă totul baltă și se întoarce acasă. Chiar dacă în ziua cu pricina are de onorat diverse invitații.

VIDEO EXCLUSIV/ Elena Merișoreanu pune la suflet orice superstiție. ”Dacă pisica îmi taie drumul, mă întorc acasă”

”Sunt foarte supestițioasă. Dacă-mi iese un pisic în cale, sau un preot, nu-mi merge bine toată ziua. Dacă pisica îmi taie drumul, mă întorc acasă, pentru că știu că-mi va merge rău”, a mărturisit aceasta pentru Libertatea.

Cu toate că întâlnirea cu preotul o sperie, artista merge foarte des la biserică.

”Credința m-a ținut în viață”, spune ea.

Elena Merișoreanu presimte când îi merge rău, dar uită tot când e pe scenă

Altfel, artista este și acum cât se poate de activă, iar joburile nu-i permit să se gândească la starea sa de sănătate și la problemele medicale pe care le-a avut. Atunci când este pe scenă, spune Elena Merișoreanu, uită de tot.

”În momentul în care sunt pe scenă uit de toate. Asta fac de-o viață. Scena este o relaxare, fac ceea ce-mi place. Și acum, am probleme cu piciorul unde am fost operată de trei ori. Statul în tocuri, nu-i ușor. Dar trecem și peste asta. Nu am voie, dar suferă baba la frumusețe. Atunci când stau foarte mult în tocuri chiar simt. Am probleme și cu spatele. Dar piciorul drept, la care nu demult am avut operația de ligamente, îmi dă de furcă”, a mărturisit Elena Merișoreanu pentru Libertatea.

Artista s-a întors, recent, de la o cântare în Spania.

CITEȘTE ȘI: Elena Merișoreanu pune mai mult preț pe cochetărie decât pe sănătate. A călcat în picioare interdicțiile medicului

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.