Profit, nu oameni. Guvernanții sunt optimiști la periferia capitalismului global, în pragul zilei de 15 mai

Enikő Vincze este doctor în filosofie din 1997, cu teza „Antropologia politicii identitare naționaliste”. Este implicată în activismul politic pentru dreptate locativă în cadrul Căși sociale ACUM! și Blocul pentru Locuire. Are cercetări și a publicat pe temele naționalismului, feminismului, excluziunii socio-teritoriale, rasismului și ghetoizării, politicilor pentru romi, celor pentru locuințe sau dezvoltării urbane inegale. În prezent este profesor la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității Babeș-Bolyai și îi veți putea găsi semnătura printre contributorii Libertatea.

Guvernanții noștri încearcă din răsputeri să ne convingă că recenta criză cu care ne confruntăm este o criză sanitară/medicală/epidemiologică. Trebuie să pară optimiști și încrezători, pentru că anul 2020, peste toate, este și un an electoral. Viitorul apropiat, însă, nu are cum să fie așa de bun precum vor ei să arate. Din păcate pentru noi, în primul rând. Iată aici câteva cifre din periferia dependentă a capitalismului global.

În 04.05.2020, premierul declara că din 23 februarie s-au întors în țară 1.279.000 cetățeni români și că estimează că circa 350.000 persoane vor începe să caute locuri de muncă. El a mai anunțat că estimările privind rata șomajului pentru 2020 sunt de 6% în varianta Comisiei Europene și de 10% în varianta FMI. În 2019, rata șomajului în România era de 3.9%. În februarie 2020 erau declarați 352.000 șomeri.

În 05.05.2020, Ministerul Muncii a anunțat un număr de 915.237 contracte suspendate și 313.930 contracte încetate (deci 1.229.167 persoane aflate într-o formă sau alta a șomajului). Raportat la un număr de 9.008.000 persoane active (existent în România conform INS la final de 2019), procentul celor aflați într-o formă sau alta a șomajului ar fi acum de 13,64%. Și aici încă nu au fost adăugați cei întorși din străinătate.

Discutăm despre muncă, nu și despre sărăcie

Statisticile circulate de Ministerul Muncii vorbesc despre fenomenul dispariției muncii doar în termenii suspendării sau încetării contractelor de muncă. Guvernanții au evitat și evită cu desăvârșire să aducă în discuție ce înseamnă asta din punctul de vedere al sărăcirii masive a populației. Și să recunoască faptul că efectele reducerii activității economice înseamnă atât creșterea numărului celor care trăiesc în sărăcie (rata sărăciei fiind în continuă creștere de la 25% în sus), cât și adâncirea sărăciei.

Aceasta, dacă nici până acum nu s-a putut soluționa prin bagheta magică a angajabilității (pentru că cea din urmă nu poate neutraliza exploatarea), acum cu siguranță nu se va putea rezolva nici măcar teoretic prin miracolul său, pentru că, pur și simplu, numărul locurilor de muncă se reduce în mod dramatic.

Dar ministrul muncii sub guvernanță neoliberală nu va permite niciodată ca discuția despre soluționarea crizei să se poarte (și) în termenii venitului minim decent garantat pentru toți. În România acestei guvernanțe, venitul minim garantat va continua să rămână acea sumă ridicolă de 142 lei/ lună aruncată cu atâta scârbă celor mai săraci ca formă de așa-zisă protecție socială. Însă venitul minim decent ar trebui să fie acea sumă care acoperă coșul de consum minim decent.         

Optimism nejustificat pe cifre îngrijorătoare

Comparând evoluția contractelor de muncă din 30 martie încoace, observăm că până în 13 aprilie numărul contractelor suspendate era în creștere (de la 498.778 la 1.046.527) și la fel era și numărul contractelor încetate. Din 13 aprilie încoace, însă, în timp ce numărul contractelor suspendate este în scădere (la 915.237, în 5 mai), numărul contractelor încetate continuă să crească (la 313.930, în 5 mai). Totuși, numărul total al celor aflați într-o formă sau alta a șomajului a rămas în această perioadă (chiar începând din 8 aprilie) constant peste 1.220.000, arătând pe 5 mai o ușoară scădere (la 1.229.167) față de vârful din 29 aprilie (1.297.936).

În pofida acestor cifre, ministrul de finanțe este în continuare optimist. Chiar vede revenirea creșterii economice până la sfârșitul anului 2020. Însă și el recunoaște că, deocamdată, urmează un trimestru doi foarte dificil, de fapt deja început, în care activitatea economică va rămâne în continuare restrânsă.

Pentru că serviciile și industria prelucrătoare nu își vor reveni, mai ales cea din urmă depinzând de lanțurile de furnizare internațională. Soluția preconizată constă în investiții, spune el. În investiții private susținute prin ajutoare de stat, dar și investiții în lucrări publice. Măcar atât s-a învățat din această pandemie, sperăm, că subdezvoltarea cu bună-știință a sistemului de sănătate publică este o crimă împotriva oamenilor.

Recesiunea economică era deja aici, înainte de Covid-19

Dar neglijarea locuințelor publice din setul de investiții publice este la fel de dăunătoare. De ce nu vrea guvernul să recunoască și că pandemia ne demonstrează și asta: fără investiții publice în locuințe publice, orice fel de criză, medicală sau economică, pune în pericol siguranța biologică și financiară a oamenilor? Pentru că poți muri, dacă nu ai condiții adecvate de locuire, și pentru că poți să ajungi în stradă dacă, din cauza veniturilor mici și în continuă scădere, nu poți plăti chiria privată, utilitățile sau ratele imobiliar-bancare.

Întrebarea mea, însă, rămâne una retorică față-n față cu guvernarea liberală. Pentru că aceasta face tot posibilul să păstreze domeniul locuirii sectorului privat ca o sferă preferată a acumulării de capital. Pentru că aceasta aduce un profit foarte promițător, care, chiar dacă va scădea în perioada crizei de la nivelul la care a ajuns în ultimii ani, va continua să fie satisfăcătoare pentru dezvoltatori și bănci.    

Să ne amintim că, la mjlocul anului trecut, și în România se înregistra deja o cădere de 15% a industriei prelucrătoare. Industria producătoare de automobile din Germania a început să dea faliment. Dar pe atunci, Iohannis, Orban, Cîțu și alții erau preocupați să ne atragă pe noi toți în războiul lor împotriva PSD. „România normală” à la PNL nu permitea luxul de a discuta despre astfel de fenomene și nu vedea altceva decât corupția sau greșelile gramaticale ale unui premier sau altul.

Capital autohton aproape inexistent

Conform multor analiști, războiul comercial al lui Trump și politica Brexitului au condus la noua recesiune economică, care a afectat cel mai tare industria germană, cu efecte asupra întregii economii europene. Dar, până la urmă, fenomenul este cel al ciclicității crizelor economice în capitalism, care azi se manifestă prin contradicțiile economiei globale interdependente.

Întoarcerea la producția internă este imposibilă în aceste condiții pentru România, iar dependența economică de până acum de investițiile străine, în perioada ce vine, se va manifesta în perpetuarea reducerii activității economice la noi în țară, în funcție de ce se va întâmpla mai ales în Germania, Franța, Italia, SUA, Olanda.

Economia pentru profit va fi salvată prin sacrificarea forței de muncă

Luminița de 15 mai de la capătul tunelului și planurile de relansare economică ale Guvernului Orban sunt umbrite în fața celei mai dure crize a capitalismului de după cel de-al Doilea Război Mondial. Pare să fie un pic mai bine acum decât la ieșirea din criza 2008-2009, când Pactul European de Stabilitate și Creștere a început să implementeze cel mai sever pachet și mecanism de disciplinare fiscală în statele membre.

Acum, Uniunea Europeană a renunțat la restricționarea de 3% a deficitului bugetar și permite acordarea unor ajutoare de stat firmelor. S-a permis și acoperirea indemnizației șomajului tehnic de către stat, o măsură care nu ajută doar companiile să supraviețuiască în condițiile restrângerii de activitate, ci susține și angajații în această perioadă, asigurând astfel și o minimă capacitate de consum necesară funcționării economiei măcar la foc mic.

Istoria austerității se repetă sau, mai bine zis, continuă, dar sub alte haine. Ideea ei centrală va rămâne însă aceeași: economia (pentru profit) trebuie salvată prin sacrificarea forței de muncă. Acum, în România educată de măsurile polițienești ale stării de urgență, ea va încerca a se impune și prin forțele de ordine. Până la urmă, militarizarea și securitizarea par că vor salva economia.

Precum scriam într-un articol anterior: astfel, lupta comună împotriva unui virus va deveni un război dus împotriva celor care se vor împotrivi capitalismului post-criză Covid-19.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE