Înfrângerea, moartea, îngroparea și pomana gândirii
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Într-un eseu faimos de la sfârșitul anilor '80 („Înfrângerea gândirii”), filozoful francez Alain Finkielkraut intuiește esența timpurilor noastre: viața rațională cedează și este înlocuită de înfruntări tribale, între fanatici. Revoluția tehnologică nu a făcut decât să accelereze fenomenul. Rădăcinile sale sunt - cultural - mult mai adânci.
Iluminismul a ridicat rațiunea la rang de virtute absolută și, în eterna mișcare de pendul a istoriei ideilor, a fost nevoie ca un filozof de talia lui Herder să revină în 1774 cu o lucrare - „O altă filozofie a istoriei” - care să impună conceptul de „Volksgeist”, de „geniu național”.
Abatorul care a fost, mulți ani mai târziu, secolul XX, secol de înfruntare al naționalismelor, nu e străin de acest „geniu național”. Ba chiar dimpotrivă. Decurge din el.
În termenii lui Herder, traduși de Finkielkraut pe înțelesul contemporanilor noștri tot mai superficiali, „nu există absolut, nu există decât valori regionale și principii adăugate (…), cu apariția lui Herder, tribunalul diversității condamnă toate valorile universale”.
Lupta dintre ideile pe care astăzi le-am numi „globale” și „geniul național”, în mod fatal local, idee fundamentală a romantismului german, este strămoșul încăierărilor de astăzi dintre aspirațiile la o lume cu valori comune, universale, și una care se reîntoarce în trib, dar nu oricum, ci încredințată de unicitatea și de superioritatea tribului său. Se întoarce „trezită în conștiință”.
Inocența „folclorică” a fiecărui popor este, desigur, un mit. Și tot în termeni imaginari se declină și ideea de „legislatori pașnici ai rațiunii” (cum se defineau pe sine iluminiștii - formula îi aparține lui Paul Bénichou).
Confruntările de idei, confruntările de viziuni ajung rapid - cu rapiditatea post-gândirii - la o confruntare între mitologii de semne contrare.
Pe de o parte, un bine absolut, național, pe de altă parte, un bine imperfect, dar conectat global, bref - un om ridicat din trib, cu toate riscurile libertății.
Desigur că auriferii conduși de genialul lor lider Nuvulon Simion se proclamă apărători ai tradiției, legând cetățenii din secolul XXI de strămoși, precum și de himera apartenenței la un plan divin pentru fiecare popor în parte (românii fiind, desigur, mai conectați la voința lui Dumnezeu decât, să zicem, bulgarii). Când n-ai nicio soluție, îți rămâne mereu trecutul idealizat.
Problemele sunt vechi: oamenii generează, printr-un efort conjugat și rațional, o națiune sau oamenii se nasc deja în interiorul unei națiuni, luând chipul și asemănarea națiunilor? Este spiritul național îngust și depășit, insuficient economic, dacă nu chiar anacronic și stupid?
Politic, acestor probleme nu li se mai răspunde logic (înfrângerea gândirii!), ci pur emoțional. Cine și de ce valoare se simte legat? Opinci, călușari, daci pe cai fantastici, oi divine sau oameni în lume cu toate ale ei (inclusiv inevitabilele și bizarele consecințe ale libertății absolute).
Această ciocnire este în cazul românesc îndeajuns de caricaturală și fără consecințe majore geopolitic. Nu la fel se întâmplă cu civilizații precum cea rusă, iraniană sau chinezească. Nu la fel se întâmplă când se reașază plăcile tectonice ale civilizației nord-americane.
Conflictul rămâne acesta: între globalizare și inamicii ei, între societățile deschise și adversarii lor. Până la urmă, dificultatea ecuației chiar este popperiană (și, deci, sorosistă, Soros fiind pupilul lui Popper, autorul lucrării „Societatea deschisă și dușmanii ei”).
Unde ne îndreptăm? Ca în orice lume polarizată, fiecare tabără vede în cealaltă doar varianta ei radicală, imposibil de armonizat și de tolerat.
Din acest punct de vedere, democrațiile, care rezistau pe o cultură a dialogului, au pierdut deja partida. Revoluției tehnologice îi revine „meritul” de a ne fi dat opțiunea de a ne izola în bule și chiar de a-i bloca instant pe cei care susțin lucruri care contravin prejudecăților noastre. Firește, pentru triumful zeului-ban. Un consumator nederanjat este un consumator mai cheltuitor.
Gândirea chiar a fost înfrântă. Dacă o societate e un organism, e ca și cum noi am încerca să trăim cu plămânii aflați în război cu pancreasul și rinichii în conflict deschis cu ficatul. Nu funcționează.
Geniul politicii ține de găsirea numitorului comun, a compromisului rezonabil într-o societate și în lume, nu de pulverizarea altor idei. Acest amănunt s-a pierdut pe drum în secolul XXI.
Politica a ajuns show, cuvintele mari (România Normală, România Educată, România Onestă!) sunt urmate de jumătăți de pași, societățile n-au răbdare, reformele ar avea nevoie de decenii, ciclurile electorale sunt prea scurte, hiperdemocrația are imense dezavantaje și, în general, toată lumea are sentimentul unui sfârșit grăbit.
Omenirea parcă trăiește într-un ospiciu și așteaptă, cum, de altfel, a așteptat mereu, figuri demiurgice, iluzii la secundă, lideri care să rezolve totul deodată. Greutatea vieții adevărate este transferată asupra puterii, a sistemului, a „lor”. „Ei” urmând și a fi de vină pentru tot.
Solidaritatea umană și cultura cooperării, exact cele care ar fi putut să dea o lume mai bună, atât la nivel național, cât și la nivel internațional, sunt astăzi mai în suferință decât tirania din Iran, care spulberă de o jumătate de secol splendoarea vechii Persii. Mai în suferință decât moralitatea acțiunilor întreprinse de Israel în Fâșia Gaza, pe granița tot mai subțire dintre intervenție legitimă și genocid. Mai în suferință decât bugetul național al românilor după ce a trecut prin el clanul Ciolacu, în frunte cu liderul Marcel de la Buzău, acest Churchill vlah care tot nu-și găsește diploma de Bacalaureat.
Nici nu e de mirare că milioane s-au trezit „în conștiință”, recte călare pe cai verzi pe pereții virtuali.
E caraghios că românii nu sunt în stare (sau nu vor ori amândouă) să rezolve un exercițiu atât de banal, cum ar fi acela că nu e o idee bună să-ți destabilizezi statul și să distrugi echilibrul mintal deosebit de fragil al poporului lăsând să zburde pe veșnicele plaiuri ale democrației originale agenții unei puteri ostile.
Gândirea a murit, să fie iertată, continuă însă luptele noastre eroice de viermi pe vârful hârlețului (o formulă a unui poet basarabean).
Acest război, totuși blând, păstrează umorul tragic pe care Caragiale l-a prins binișor în formula: „Ce, eș’ copil?”.
Carevasăzică, să nu luăm chiar totul în tragic, românii vor trece și mai departe inocenți prin istorie, c-o fi una, c-o fi alta.
Că vor avea până la urmă, când vreodată?!, vreun prim-ministru care are și școală, și coloană, și obraz, că își va declara Nicușor vreodată averea, chiar și împotriva spiritului strâmb al legii decise de o Curte Constituțională defectă.
Ba că una, ba că alta, ba că Câciu, finanțistul, vorba aceea. Chiar e greu de înțeles de ce refuză românii să fie solidari cu Grindeanu, Cîțu și soldatul din slujba țării, imens bugetatul Ciucă…
La români, gândirea deci nu doar că a fost înfrântă, e moartă în coteț, dar n-avem timp să o și îngropăm, fiindcă suntem prinși cu bugetăreasca punte, care se va extinde cât de curând de la Sfântul Ion până la Sfântul Vasile, visul nostru de aur. Care noi, încă de la Burebista...
bogat 18.06.2025, 18:30
Nu cred ca putem spune ca "revoluției tehnologice îi revine „meritul” de a ne fi dat opțiunea de a ne izola în bule". Suntem izolati in bule multumita aproape exclusiv retelelor sociale, o revolutie mult mai simpla si deloc evolutionista. Ironia este ca globalizarea comunicarii la nivel popular este cea care ne conduce la izolarea in bule nationale sau chiar mai reduse. Asta s-a intamplat pentru ca au generat o emulatie anarhica, punand in discutie orice si pe oricine si asta fara niciun filtru si fara baze educationale suficient de bune pentru a intelege ce este adevarat si ce e fals. Cred ca Imparatul mustelor al lui William Golding ne arata cu o acuratete suficient de mare conflictul prezent dintre democratie si populism, precum si ce putem avea in viitorul apropiat daca vrem sa experimentam demagogia populista. Este o carte fabuloasa, usor de citit si pe care o recomand celor ce nu au citit-o inca.