Orașul e mort 

E bine de știut: n-au triumfat marșarierii. E mai mult gura de ei. Numărul e mai mic. Ciceală a reușit să-l anihileze pe Drulă, iar părinții lui Băluță ar trebui să cumpere optzeci de apartamente într-o singură zi, nu doar opt, ca să impresioneze electoratul din capitala istorică a Valahiei. Păi, cunoscutul pușcăriabil Oprescu a băgat Bucureștiul în Cartea Recordurilor elevând cel mai mare cârnat din lume. Băluță e puiuț, nici n-are dosar. Altfel, nu le pasă bucureștenilor că o să cadă orașul la primul cutremur, era așteptat să nu le pese de democrația originală.

Așadar, previzibilul: s-a ales Ciucă, l-am văzut la Târgul de Carte când vorbea despre cărți. A zis că a citit Creangă când era mic, așa aș fi zis și eu. 

Am vizitat sectorul 6 să mă conving că într-adevăr vorbim despre realizări nemaipomenite. Ziceai că gata!, iată Arondismentul 13, când colo tot Drumul Taberei. Un pic mai îngrijit ca în sectorul 2 sau în sectorul 5 și cam atât. 

Și acum, istoria personală. Am venit în orașul București de la Ploiești în urmă cu mai bine de douăzeci de ani. Pe atunci, era primar Băsescu. Avea șuvița în vigoare. Dărâmase buticurile, începuse războiul maidanezo-român, dădea gură la ei, făcea naveta la Golden Blitz, drumul până acasă (pesemne, casa din Mihăileanu, dată pe sub mână) era lung și greu. 

Băsescu, un individ uns cu toate alifiile anilor 80, securist de bună seamă, a fost un primar care măcar a arătat că ar vrea să facă. N-a făcut, dar ar fi vrut să (dați-mi consiliul, doamnă, hă-hă!). Și de aici până la Cotroceni a fost un singur pas. Nuți Udrea, draga de ea, tot de la primărie a emanat.

Am văzut acest oraș tot schimbându-se și rămânând în mod fundamental la fel. Sunt lucruri care nu trec neam și cum să treacă, dacă le cheamă limba: ciubuc, șpagă, peșcheș, bacșiș. Toată moștenirea otomană, cea mai toxică dintre toate straturile culturii „naționale”, va fi și mâine aici. Aici, la noi, lângă mic și sarmale.

Am venit la facultate, la Științe Politice, la Universitatea din București, nu la ecologica de după blocuri (eu îmi știu media de la Bac, am avut 9,80, am dat Bacul la Colegiul Național Ion Luca Caragiale din Ploiești, și n-am uitat unde mi-am pus diploma, o găsesc), nu la cea mai bună de pe bioterra (nu sunt moștean), nu la Athenaeum (la fel, nu sunt moștean) sau oricare altă fabrică de diplome la minut. 

Am rămas în școală aproape douăzeci de ani și nu pentru că am fost repetent, ca Antonescu sau Dragnea, ci pentru că mi-a ars de carte, fă și facultatea aia, fă și masterul ăla, hai încă un master, și încă un master, hai și doctoratul. Toate pentru plăcerea cunoașterii, nu mi-a dat nimeni zece bani în plus la leafă că am doctorat (nefurat, nedat de la pădure). Drept e că n-am fost o secundă în viața mea bugetar. Și nici măcar loc de muncă stabil n-am de treisprezece ani. Nu e loc, prea multă valoare peste tot în Valahia, vorba aia. N-are nimic, plec prin lume. 

Dar nici n-am primit vreodată vreun ordin de la pădurari. Și aici ar merge un marș. Dar sunt om cu școală, nu fac așa ceva.

Am tot văzut orașul acesta crescând și decăzând în același timp. Îi știu toate cartierele și îi știu și centrul, vai mama lui de centru.

Ideea lui Ionescu/Ionesco rămâne valabilă: viața e sublimă, divină și oribilă în același timp. Așa e și viața în București. Și la fel o să rămână și sub Ciucu (apropo, la ieșirea de seară, Bolojan n-a scos o vorbuliță, gest frumos). 

Totuși, să nu uităm: prăbușirea! Degradarea s-a accentuat în ultimul deceniu într-un ritm care nu prevestește nimic bun. Dacă va continua să fie locuit așa cum e acum, sălbatic și fără dragoste, Bucureștiul n-are niciun viitor oricum. Pentru că nu doar că nu e iubit, orașul este urât.

Traficul îl fac românii, nu bulgarii. La fel și lipsa parcurilor – n-au adus-o extratereștrii. La fel și specula imobiliară – nu e  poposită aici din Vietnam. Românii au construit o capitală după chipul și asemănarea lor – și la fel e și țara. 

Datornicul preferat al fiscului, fratele Negoiță, pe care eu nu l-aș angaja nici să înmâneze hârtie igienică la o toaletă publică de pe vremea lui Lis, e primar de o viață. Așa că nu ține harneala că bucureștenii sunt deștepți. Nevoie mare de deștepți poate.

De aceea, nimic n-are să se schimbe până când bucureștenii înșiși nu vor vrea mai mult de la ei și de la comunitate, până nu vor fi membri activi în societate, ci doar vor tânji să fie lăsați dracului în pace până vine cutremurul și se termină tot, și până atunci să tot treacă viața în ambuteiaje, cu tik-tok-izații, tot așteptând, tot așteptând să se dea în reluare Singur acasă 2.

N-o să ajungă niciun politruc de azi nume de nimic, nu o să avem Bulevardul Marșului, Fundătura Ciceală, Intrândul Drulă, Străduța Băluță, Rondul Gigi Nețoiu și Piațeta Ciucu. N-o să avem nimic din toate astea.

Unii sunt mai buni decât alții (nu-i Ciceală cum e Ciucu, nici Drulă ca Nețoiu) și niciunul nu e semnificativ mai bun decât bucureșteanul mediu statistic, care e foarte departe de secolul XXI și pare că trage mai mult înspre epoca de piatră, îndărăt. Comuna primitivă cu conexiune la net, prețuri obscene la chirii, o viață între urlete, bormașini și betoane. Cum să nu iubești Bucureștiul? Sigur, până la dragoste e departe, dar măcar dacă acest oraș ar fi respectat. Și la fel și țara.

Dar respectul ăsta începe cu limba română, natala!, și mă-ta continuă să aibă cratimă, în ciuda a ceea ce urlă din tastaturi patrioții analfabeți, care insistă să rămână proști cu strigături. 

Imbecilul e acela care îi trage și pe alții în jos, fără să scoată nici măcar un folos din asta. Așa, de prost. Nu sunt deloc puțini, nici în Capitală, nici în restul țării. Liantul social a ajuns să fie „ba pe-a mă-tii” și cam atât. 

Așa nu poate să crească nimic mai mult decât bălăria urii, care va sfârși prin a ne sugruma pe toți deopotrivă, c-am votat cu Drulă, c-am votat o altă persoană… 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.