Românii, în ceasul al XII-lea

Am făcut și cursuri de cehă, de italiană, de mandarină (chineză), de spaniolă, de franceză, de engleză, dar mereu pe banii mei. Duc povara curiozității și mă aflu în slujba unei puteri străine multora: pofta continuă de a afla, de a înțelege.

Uite că rușii deschideau o fereastră către cultura rusă fără să ceară ceva la schimb. Fiind îndrăgostit de Cehov și de Gogol, scriitorii mei preferați din secolul al XIX-lea, m-am dus. N-am învățat prea multă rusă, dar din cauza mea. Nu se făcea nicio propagandă acolo, era școală și atât.

A doua oară am simțit că e ceva în neregulă cu poveștile care începeau să circule pe internet, că nu mai avem roșii din pământul strămoșesc. Le dădeau mai departe oameni care n-au pus mâna pe o sapă în viața lor.

Eu am vândut și morcovi la piață la Bucur Obor, sunt familiarizat și cu tainele agriculturii. Totodată, părinții mei sunt matematicieni, sunt familiarizat și cu marea teoremă a lui Fermat. De asemenea, am ajuns în multe locuri și am cunoscut mulți oameni, așa că știu și diferențele subtile între harneală și cardeală, ciordeală și mangleală. Știu să ginesc un husen și un janălău, la o adică.

Am văzut cum era exploatată nostalgia după un comunism idilic, care n-a existat niciodată. Deja înțelegeam că și-au băgat rușii coada și umblă la corzile sensibile ale melancoliei. Aici m-am simțit atacat personal, fiindcă trecutul e ultimul meu refugiu în fața grobianismului și a morții culturii din secolul XXI.

Recomandări

Secretul Israelului în războiul cu Iranul: micul stat este o mare putere tehnologică, cu companii de zeci de miliarde de dolari. Iar un român a pus bazele acestui ecosistem

Ca om care trăiește pe jumătate în trecut, m-am simțit invadat. Și, în anii 2010, am mai fost și la Moscova, și la Sankt Peterburg, le-am vizitat și le-am găsit copleșitoare și cu ceva sinistru adânc înăuntrul lor. Și am mai fost și în Belarus, și în Transnistria. Belarus era sub o certă blocadă informațională. Iar Transnistria e locul cel mai greșit de pe tot pământul unde am ajuns. Gri, nefericire, resemnare.

A treia oară am intuit-o la un concert Fuego, la Pucioasa. Am fost să scriu de acolo, să fac un reportaj. Și am scris. Am văzut cum arată România din imaginarul celor care s-au întors acasă doar în concediu și văd, cu stupoare, că Edenul pe care îl visaseră de atâtea ori nu există și poate că nici nu a existat vreodată și se alimentează cu furie împotriva tuturor celor care au furat țara noastră frumoasă, cu măicuțe dragi și case părintești, care nu se vând! Nu se vând! Fuego cânta frumos, n-avea el treabă. Dar felul în care nostalgia își devora fiii îmi era limpede.

A  patra oară m-am înspăimântat. Am fost la o mare întâlnire a tinerilor ortodocși, să scriu un reportaj și de acolo. Și parcă am simțit vântul de gheață al anilor 30. M-am temut că se va ridica un curent mistico-legionar. I-am mărturisit asta unui prieten, un om inteligent, trecut prin multe regimuri politice și care mai era și evreu. Mi-a spus așa: dacă apare și o figură carismatică, am dat de dracu, mă băiete.

A cincea oară am văzut figura carismatică și m-am cutremurat. Era guru Georgescu. Emitea niște baliverne, dar pe un ton sentențios, decupat din filmele cu Sergiu Nicolaescu. Am văzut cum apăsa toate butoanele deodată. Venise o hologramă să ne ajute să dărâmăm tot ce construisem în aproape patru decenii de democrație, așa cum a fost ea, de cumetrie și jaf (căci așa a fost, doar că guru era din sistem, nu din afara lui – sistemul acela infect de pile, cunoștințe, relații).  

A șasea oară am văzut că statul român s-a apărat de agresorii din afară, dar și de cei dinăuntru. De când a fost eliminat guru, care va ajunge până la urmă la pușcărie, fiindcă acolo ajungi când umbli cu mercenari cu trancane în portbagaj, am fost aproape sigur că „suveraniștii” nu vor câștiga nimic.

Recomandări

Periculoasa tendință de politizare a Comunității de Informații americane sub Trump / Analiză a unui senior CIA

Iar când s-a ridicat din rândurile lor Simion, care toată viața lui n-a construit nimic în afara unui partid extremist, mi-a fost limpede că România va rezista. Nu pentru că e europeană (încă nu e), nu pentru că e integral onestă (nu e, dar măcar vrea să fie), ci pentru că temperamentul său nărăvaș avea să fie respins ca un corp străin.

Oamenii nu vor să fie conduși de mardeiași de peluză cu gura mare, ci de oameni cinstiți, care să le dea o șansă în fața acestui stat nenorocit care alocă resursele către rețelele sale clientelare.

Am umblat ani de zile prin mahalale, am scris despre copiii desculți, care n-au bani să meargă la școală și care n-au ce să mănânce, am scris despre copiii dependenți de droguri, despre femei abuzate, despre traficanții de persoane, despre cerșetori, despre cei uitați prin canale, despre oamenii fără acte, despre toți cei abandonați, despre cei mai amărâți dintre oameni, despre cei care mănâncă din gropi de gunoi am scris (ani – nu o dată!) și nicăieri n-am văzut picior de guru în nădragi roșii. O fi fost la Viena pe atunci.  

A șaptea oară l-am văzut pe Nicușor Dan, care chiar a venit din afara sistemului și s-a luptat cu el ani și ani și ani înainte să intre în costumul de politician. Nu îl manevrează nici Soros (95 de ani), nici mama lui Soros, și mai ales nu Maica Rusie.

Recomandări

Nicușor Dan convoacă oficial partidele la consultări pentru desemnarea premierului

Oamenii s-au aliat spontan cu Nicușor Dan nu pentru că au crezut în el ca într-un Mesia (am văzut la mântuitori în tranziția asta de ni s-a luat!), ci pentru că l-au investit cu o încredere pe care sunt gata să și-o retragă dacă dezamăgește. Nicușor Dan, n-am emoții, va face tot ce depinde de el.

Pe de altă parte, poate să fie un președinte izolat, care să nu reușească să le stingă oamenilor, indiferent că sunt din România (care vrea să fie) Onestă, România Absentă sau din România Disperată, setea de dreptate și de adevăr pe care tranziția noastră bezmetică ne-a dat-o.

A opta oară m-am terifiat de-a binelea. Pentru că boții cu sindrom Tourette au reușit un tur de magie neagră. Albul e negru. Războiul e pace. Logica e minciună. Etica e viciu. În virtual, trăim deja în 1984. Doar că nu e pentru totdeauna! Totul e deocamdată. Totul e un provizorat. Trece și asta, cu speranță, răbdare, educație, moderație, echilibru mintal. Doar pentru că încă nu a fost foarte rău, asta nu înseamnă că va fi bine. Dar încă dăm semne de viață, de normalitate și de decență. Încă!
 
A noua oară am salutat reacțiile din toată lumea la aflarea veștii că un matematician briliant a ajuns președintele României, că românii, nu alții, au rezistat la granița Europei, că sunt admirabili.

A zecea oară am văzut că Simion s-a ținut de cuvânt. A unit românii, dincolo de etnie, orientare sexuală sau religioasă. I-a unit în fața unui pericol căruia i-a dat urletul său. Ne-a cuprins Republica Moldova. Ne-au ocrotit „ungurii”. Iar guru s-a ținut și el de cuvânt și i-a trezit în conștiință pe cei care au fost prea multă vreme indiferenți la mersul nostru prin lume.

Când înțelegi că poți pierde și bruma de viață liberă pe care o ai începe să îți fie frică. Iar din frică se naște curajul de care are nevoie România pentru a renaște și pentru a duce, în sfârșit și o dată pentru totdeauna, lucrurile la bun sfârșit. Dacă ar trăi doar în ceasul al XII-lea, românii ar fi cel mai eficient popor din lume. 

Foto: Inquam Photos / George Călin