Schimbare de paradigmă? Europa de Est, într-o lume multipolară

Autorul subliniază faptul că un efect major al războiului este creșterea vizibilității și a influenței statelor est-europene, care nu mai sunt percepute ca actori marginali, ci ca participanți activi în susținerea Ucrainei și în articularea pozițiilor occidentale. Declarații precum cele ale lui Olaf Scholz, conform căruia „centrul Europei se mută către est”, marchează această schimbare de atitudine. În esență, spune autorul, statele din regiune nu doar că vorbesc, dar sunt și ascultate.

Totuși, această recunoaștere a rolului statelor est-europene spune doar o parte din poveste. Războiul a condus și la reevaluarea modului în care regiunea este poziționată pe hărțile geopolitice și epistemice. Tradițional, Europa de Est a fost descrisă drept o zonă liminală, „între” Rusia și Occident, ceea ce i-a diminuat capacitatea de autodefinire. Pentru a depăși aceste limite, articolul folosește conceptul de unmapping (de-cartografiere), introdus de Yuliya Komska. Acesta contestă hărțile mental-geopolitice, cele care proiectează asupra regiunii roluri precum cel de „zonă tampon”. Unmapping este definit ca o eliberare a regiunii de constrângerile cartografice și simbolice care o reduc la o categorie intermediară, repunând în prim-plan diversitatea ei internă și capacitatea de a produce propriile sensuri geopolitice.

În literatura de specialitate, discuțiile despre rolul Europei de Est sunt dominate de analiza integrării europene și euroatlantice. Aceasta tinde să descrie capacitatea de acțiune a statelor est-europene ca fiind subordonată condiționalităților impuse de UE și NATO, într-un proces de „recuperare” față de Occident. Chiar și inițiativele regionale, precum Grupul de la Vișegrad, au fost interpretate în acest cadru teleologic. Unmapping, în schimb, reprezintă o formă de afirmare a unei agenții proprii într-o lume caracterizată tot mai mult de multipolaritate.

Articolul duce analiza într-un cadru conceptual mai larg, cel al „lumilor multipolare”, dezvoltat de Trine Flockhart. Într-o astfel de lume coexistă mai multe ordini internaționale, fiecare cu propriile idei, identități și relații dominante. Interacțiunile nu mai sunt definite predominant între state, ci între aceste ordini suprapuse. În acest sens, apropierea ideatică între actori devine mai importantă decât proximitatea geografică. Unmapping este, prin urmare, o modalitate prin care actorii est-europeni navighează între aceste ordini multiple, contestându-se rolul tradițional de periferie geopolitică.

Kavalski subliniază faptul că Europa de Est practică acest unmapping cu mult înainte de 2022, iar momentul-cheie a fost după criza financiară globală din 2008, când statele din regiune au început să interacționeze mai puternic cu China. Aceste interacțiuni, desfășurate pe fundalul slăbirii structurilor occidentale, au oferit un cadru oportun pentru repoziționarea regiunii în lumea multipolară. Din aceste interacțiuni au rezultat două strategii distincte de unmapping:

(I) Un unmapping orientat spre exterior, adică „democrațiile de pe linia frontului”, punct în care statele din Europa de Est se prezintă drept bastioane ale ordinii europene în fața amenințărilor venite din est sau din „zonele periferice”.

(II) Un unmapping orientat spre interior sau spațiul „democrațiile iliberale”, unde accentul se pune pe protejarea identității naționale împotriva influențelor supranaționale, mai ales cele ale Uniunii Europene. (În acest punct, România evită linia iliberală, dar o face, în 2024, printr-o anulare de alegeri, făcând democrația inutilă sau, cum mai delicat o spune Veronica Anghel în Foreign Affairs, „lăsând democrația în pericol”.)

Aceste strategii nu sunt exclusive și variază în intensitate în funcție de contextul intern și internațional. Deși contradictorii, ambele exprimă dorința de a depăși imaginarul geopolitic care portretizează Europa de Est ca o regiune subordonată.

Pe scurt, articolul susține că invazia Rusiei a accelerat procesele de unmapping, transformând Europa de Est dintr-o zonă tampon într-o „regiune de linia frontului”. Aceste regiuni, și autorul le include aici nu doar pe cele din Europa, ci și unele din Asia Centrală sau de Sud-Est, reprezintă locuri unde diferite ordini globale se intersectează. În astfel de spații, actorii nu (mai) sunt pasivi, ci trebuie să gestioneze simultan cerințele mai multor sisteme normative și instituționale. Astfel, frontline regions devin spații ale transformării și ale negocierii active, unde ordinea globală se rescrie prin interacțiunile locale. În viziunea autorului, această de-cartografiere permite Europei de Est să o rupă cu identitatea de periferie și să își asume un rol mai activ în spațiul lumilor multipolare. Se redefinesc astfel relațiile și poziționarea geopolitică într-o manieră fluid-creativă, strategică.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.