Avertisment Pentru România După Criza COVID-19: ”Criza N-o Oprești Cu Un Decret Militar”. Economistul Cornel Ban, Despre Supraimpozitarea Veniturilor Mari

Încet-încet ieșim de prin bârlogurile noastre de carantină. Ne ștergem la ochi răsuflând ușurați, dar și anxioși. Avem motive bune să o facem. Redescoperim soarele și natura, nu ne mai învârtim în 60 de metri pătrați, dar știm și că lumea de mâine nu va fi o replică îmbunătățită a celei de ieri.

Precum în criza financiară din 2008-2009, știm ce ne așteaptă: recesiunea, șomajul, falimentele, tăierile de salarii.

Însă dacă în 2020 și 2021 ne mișcăm ca un piston între carantină și ceva spectru de normalitate, opțiunile de revenire economică par și mai incerte ca atunci. Mai ales în Europa de Est.

Condițiile care ne-au ajutat după criza anterioară sunt în dubiu acum

În câțiva ani după ultima criză, în timp ce țările mediteraneene abia se târau afară din gaura de obuz lăsată de dezastrul crizei datoriilor, România, Polonia, Cehia înregistrau o creștere “asiatică” a PIB-ului, consumului și exporturilor.

Creșterile de salarii reale erau printre cele mai mari din lume și de câteva ori peste ce se întâmpla în “vechea” Europă. Motivul?

O revenire rapidă a Chinei și a țărilor emergente mari, iar mai apoi a SUA a însemnat o cerere tot mai mare de produse complexe europene, de la BMW-uri la mașinile-unelte din care se construiesc fabricile chinezești. Singura parte din lume care putea face asta la costuri moderate era Europa de Est.

Recomandări

INTERVIU. „Nicolae Ciucă? Eu nu cred că putem vorbi de o persoană autonomă care răspunde la acest nume”

Așadar, deși Germania și aliații își vedeau piețele de desfacere din Europa de Sud contractându-se, prin austeritate, ele compensau lejer această contracție prin exporturi în afara Europei.

Problema Europei de Est, această dependență industrială a capitalului vest-european (și preponderent german) este că acest coronavirus a împins China în rate de creștere mult mai mici. Or, aceasta înseamnă cerere mai mică de produse europene.

Criza care vine nu o oprești cu un decret militar

De SUA nu mai vorbesc. Acolo s-a gripat, practic, întregul motor de creștere bazat pe consum, credit și o piață a muncii stresată de niște plase de siguranță foarte subțiri. Ca să supraviețuiască, mașina de export europeană din care România face parte în urma investițiilor străine masive din ultimele două decenii are nevoie de consum în Europa.

Or, tocmai asta nu se întâmplă, țările mari și foarte lovite de virus (gen Italia sau Spania) neprimind suportul financiar adecvat din partea celorlalte state membre.

Nu e prea târziu, dar un moment de refondare a solidarității europene pe niște baze fiscale serioase a fost risipit, deși afară se vedeau zecile de mii de morți, deriva Washingtonului și tot mai evidenta reafirmare a Asiei.

Recomandări

„O să fac o crimă în patru ore”. Autoritățile au ignorat semnele radicalizării adolescentului german care a ucis o pensionară la Mediaș. INVESTIGAȚIE LIBERTATEA-DER SPIEGEL

Până se rezolvă cumva (dacă se rezolvă) problema cu cererea externă, oamenii care fac politica economică în guvern au redus volumul (sunt convins că doar temporar) la predicile despre piața bună și statul rău și au adoptat un pachet de măsuri la intern care să țină în picioare cât de cât cererea internă.

Măsura plății unui ajutor de șomaj semnificativ a fost bună, de pildă, deși s-a dat pe o perioadă extrem de scurtă, ca și cum poți da decret militar să oprești criza economică odată cu oprirea carantinei.

Ideea stupidă a datului cu coasa prin salariile tuturor bugetarilor a fost cu prudență îngropată.

Până și BNR-ul a ieșit din conservatorismul său tradițional și a ajutat statul să se împrumute în termeni favorabili, o premieră în istoria noastră recentă.

Firmele din paradisurile fiscale nu trebuiau ajutate

S-au ratat însă multe ocazii. Azi poposesc pe două mari și late, ambele legate de punga publică.

Una ar fi că ajutorul dat firmelor mari trebuia să se facă în schimbul acțiunilor, cu interzicerea plății de dividende pe 1-2 ani și blocând de la ajutor firmele care se fofilează prin paradisuri fiscale.

Recomandări

INTERVIU Atac dur și la Euroins, și la ASF. „Euroins și-a devoalat metodele, involuntar, chiar în conferința de presă pe care apoi au șters-o. Iar cei din ASF ori au fost fraieri, ori au fost înțeleși cu Euroins”

Firmele ajutate sunt în mod normal viabile, dar în această criză acțiunile lor puteau fi stabilite la niște valori foarte joase, cumpărătorul fiind în poziția superioară la masa de negocieri.

După ce va reveni economia, statul, devenit acționar (ce bine ar trebui să sune asta pentru un liberal!), putea încasa niște venituri frumoase din dividende pe niște acțiuni care s-ar fi apreciat. În acest fel scădea presiunea pe bugetul nostru de stat etern tensionat.

Se adunau niște bani pentru a face lucrurile care să ne ajute să scoatem țara din reclama că aici e salahorie ieftină. Corona nu va pleca prea repede, așa că vor fi și alte ocazii să nu se risipească deloc ocazia.

Cum să te ridici ca țară?

S-a ratat apoi ocazia de a transfera povara bugetului de pe umerii impozitării muncii și TVA spre umerii milionarilor în euro, ai samsarilor din imobiliare sau ai firmelor care sifonează bani care se fac în România, dar care, prin diverse viclenii legale, nu prea lasă mulți bani la ANAF și, deci, la școlile, spitalele, drumurile din țară.

Era cazul să se aplice măcar un impozit de solidaritate pe pensiile speciale ale castelor superioare de venit sau pe salariile foarte mari din public și privat. “Civilizația” costă, nu se face cu povești simpatice.

Cum să te ridici din praf ca țară, când Ungaria are buget public de 45 la sută din PIB, Polonia, de 41 la sută, iar tu, în România, trebuie să drămuiești, târându-te cu 32 la sută din PIB?

Cum îi ajuți pe cei care vor fi distruși de o cădere de PIB care poate merge până la 9 la sută în acest an, conform celor de la Consiliul Fiscal?

Oameni care vor cădea în precaritate sau, mai rău, în sărăcie. Alții, deja săraci și supraviețuind cu slujbe la negru înainte de criză, au petrecut o lună fără șomaj tehnic și contemplă o piață a muncii din care munca informală nu va mai fi abundentă. Va intra în extincție un număr de IMM-uri la care s-a muncit din greu, adeseori două generații. De care sunt legate credite gajate cu propriul apartament. Acum își văd piața luând forma literei L. Cum poți să îi ajuți, când tu aduni la buget un procent de PIB mai mic decât vecinii de la sud de Dunăre?

“Civilizația” costă, nu se face cu povești simpatice, mai ales când regulile jocului sunt puse pe stand-by și fereastra istoriei s-a deschis spre naiba știe ce.