1. Cartea Anului: „Dincolo de limita aceasta biletul își pierde valabilitatea”, de Romain Gary, Editura Humanitas
Romain Gary este singurul scriitor francez care a câștigat de două ori Premiul Goncourt. Întâi cu numele său, apoi cu pseudonimul Emile Ajar, când și-a trimis un văr care s-a dat drept autor să ridice premiul; nimeni nu știa cine e Ajar.
„Dincolo de limita aceasta biletul își pierde valabilitatea”, Humanitas, este scrisă în 1975 și tradusă recent de Liviu Papuc, pentru efortul și talentul căruia niciun compliment nu e prea vibrant. Și datorită traducerii, cartea a căpătat o actualitate care te face să te freci în mod constant, și nerecomandat în 2020, la ochi.
Lumea din urmă cu 45 de ani e aici, cu poveștile de iubire, bărbații care nu știu să piardă și marile companii pe care statul nu le lasă să moară pentru că, cunoaște replica, sunt prea mari. Ar fi o carte despre decădere, dacă nu ai leșina de râs în multe dintre paginile sale. Am muri dacă nu ar mai fi umor aici, printre noi.
La această categorie au mai punctat:
- „N-am mai visat de mult că zbor” a lui Taichi Yamada, Humanitas. Scriitor și scenarist de televiziune născut la Tokyo, Yamada a construit un roman imposibil de uitat, un soi de salvare la care visează fiecare suflet de contabil din noi.
- „În livadă, rândunicile” de Peter Hobbs, Polirom. În Himalaya, la granița dintre India, China și Pakistan, locul unde anul acesta s-a tras mereu a război cald, un tânăr revine în satul natal. Suferă de o formă de epuizare în care se poate regăsi toată lumea acestui an. Cum trece de ea e o lecție modestă și necesară.
- „O cale îngustă spre nordul îndepărtat” este cartea cu care australianul Richard Flanagan a câștigat Man Booker Prize. A apărut la noi la finalul lui 2019, la Editura Litera. Nu e o carte ușoară și nici nu ar trebui să fie, căci e povestea durerii din război, un război adevărat, față de care suferințele noastre de societăți în izolare legate la Netflix pot sta, simbolic, la coadă.
Și două cărți mai vechi, recitite pe post de (sau împreună cu) orice-metodă-antidepresivă: „Abanos” a lui Ryszard Kapuscinski, unul dintre cei mai mari reporteri ai lumii cu fragmente antologice din Africa postcolonială și Cutia neagră, capodopera lui Amos Os, scriitor de la dispariția căruia se împlinesc doi ani și care era atât de neîndurător cu el (într-un interviu spunea că nu-i mai place Cutia neagră) și atât de bun cu toți ceilalți.
2. Cartea de non-ficțiune a anului: „1927 – o vară care a schimbat lumea”, de Bill Bryson, Editura Polirom
Talentul lui Bill Bryson e ceva ce-l mobilizează într-un fel unic în cărțile-documentare pe care le scrie. Cu cât e mai bun, cu atât intră în mai multe detalii de atmosferă. Sau e invers, de fapt. Cu cât e mai muncită documentarea, cu atât iese mai bine portretul epocii. „1927 – o vară care a schimbat lumea”, Polirom, traducere de Ioana Aneci, Doamne, măcar tu pune traducătorii la „lucrători esențiali”, spune povestea unui an incredibil. E anul transformării lumii, e anul în care nu doar că s-a inventat televiziunea, dar a început ceea ce azi numim dominația americană.
Foarte aproape a fost:
- „De ce nu fac zebrele ulcer”, a lui Robert M. Sapolsky, Editura Publica. Cartea ne spune, pe scurt, de ce nu putem întârzia în stresul lui 2020. Mecanismul nostru de supraviețuire, „luptă sau fugi”, este minunat pe termen scurt și distrugător pe termen lung. Deși probabil fix asta se va întâmpla în 2021.
3. Cartea Science Fiction a anului: „Artemis” de Andy Weir, Editura Paladin
Cunoscut pentru „Marțianul”, Andy Weir e maestrul referințelor tehnice, dar în „Artemis” o carte cu acțiunea derulată pe colonia Lunii, personajele fac totul.
4. Cartea polițistă a anului: „Ziua răzbunării”, John Grisham, Editura RAO
„Ziua Răzbunării”, RAO, poate că nu e cea mai antrenantă carte a lui John Grisham, dar e una dintre cele mai fluente într-un sens realist și uman. O crimă aparent fără noimă ne târăște într-o colecție de minciuni nevinovate, care se fac tot mai mari și mai letale.
M-am reapucat de „Un spion desăvârșit”, socotită de mulți critici cea mai bună carte a lui John le Carre, cel care nu mai e printre noi.
Am lăsat în afara concursului, căci cunosc autorul, cea mai cald-feministă carte pe care am citit-o de multă vreme. Fostă jurnalistă, Antoaneta Opriș e coscenaristă a filmului „Colectiv”, partenera regizorului Alexander Nanau și povestește în jurnalul său „- Mami? – Da, dragoste” cum arată viața unei femei într-o familie de artiști cu trei copii, pe parcursul a mai mulți ani, inclusiv cei patru în care au muncit împreună la un film care a atras atenția lumii.
„- Mami? – Da, dragoste”, Editura Curtea Veche, e plină de momente ca acestea.
„Martie 2015.
– Timon, mâine vine bunica să aibă grijă de voi, că noi suntem prea bolnavi.
– Cum adică?
– Adică să gătească ea, să vă spele, să vă culce…
– Și de certat cine ne ceartă? Ea? Sau tot voi?”.
„Ianuarie 2016.
– Mamă, te rog să pricepi că e absurd să ceri să fie liniște într-o casă cu trei copii. Făcuți de tine…
Chiar e. Și la ce ar folosi? Dar cum dracu de nu m-am gândit singură la asta?”.
„August 2017.
De-abia aștept să se termine odată vacanța mare și să vină copiii acasă, ca să fie și la mine în casă ordine și curățenie, să mămânc și eu o mâncare sănătoasă (măcar să fie ceva, orice de mâncare în casă), să se spele vasele și rufele, să nu se mai împută gunoiul, să am și eu o viață de om, cât de cât.
Trăim o studenție adevărată, cu frigider gol, dezordine mizerabilă, delăsare completă. Am nevoie de asta din când în când, dar nu-mi place cu adevărat”.
***
Și nu, nu am citit mult. Dar îi admir pe toți cei care au reușit.
***
Presa anului: ziarele locale
Pandemia a prins presa locală din România mai vulnerabilă și cu mai puține resurse decât a avut vreodată. Care cumpărate de politicieni, care reduse la nivel de redacții de 10 oameni sau chiar mai puțini, publicațiile locale s-au mobilizat însă la un nivel care a oferit românilor din țară și din străinătate informații în timp real din fiecare județ, oraș sau târg.
Premiul anului 2020 merge la redacțiile locale.
Las aici o listă a lor, nu exhaustivă, cu scuze pentru cei pe care, din lipsă de timp, nu i-am pomenit. Completă nu e lista, completă a fost dedicarea voastră, de jurnaliști. Vă mulțumim!
https://www.turnulsfatului.ro/
https://www.opiniatimisoarei.ro/
https://www.ziaruldevrancea.ro/
https://www.stiridebistrita.ro/
https://www.monitorulexpres.ro/
https://www.observatorulbuzoian.ro/
https://dambovitanews.ro/index.php
https://targovistenews.ro/live/
https://transilvaniareporter.ro/
https://www.dejeanul.ro/content/
https://www.monitorulneamt.ro/
https://www.telegrafonline.ro/