Lanțul imbecililor: cheltuielile cresc, cresc și dezbaterile stupide
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ne tot mirăm că a crescut neîncrederea în presa tradițională, în partide, dar haideți să ne uităm puțin la felul în care se „dezbat” probleme importante.
Partidele guvernamentale sunt și mari cumpărători de reclamă în presă, problema e că s-a uns un lanț al imbecililor, de la ăia care stabilesc agenda la cei care o execută. Rezultatul e o continuă sabotare a subiectelor reale. Să luăm trei exemple.
Salariul minim. Dacă aduci un copil de mingi de pe vremea lui Băsescu la finanțe, că doar ăsta e Nazare, atunci încep discuțiile cu salariul minim, că nu e bun, că nu e productiv, că nu e de unde. Anul ăsta s-au făcut 20 de ani de când salariul minim a început să funcționeze miraculos în România. Dacă lăsai patronatele să facă cum vor ele, cred că ajungeam toți angajați la negru. A fost o metodă de a mai albi din bani, din partea unui stat oricum impotent, incapabil să controleze o piață a muncii plină de abuz.
Și totuși vor să țină blocat acest salariu minim. Că e prea mult pentru antreprenori. Nu e prea mult, când îl blochezi, practic dai undă verde la o obișnuință veche: o parte la alb, o parte la negru. Salariul minim ar trebui să crească măcar ca să acopere inflația. De unde atâta frică de mărire când în continuare toată lumea țipă că nu sunt muncitori - nu sunt, dar nici salarii nu trebuie să fie cât de cât ok, da, știu povestea care a crescut doar apartamentele în Dubai și a conturilor prin paradisuri fiscale.
E stupid să mai dezbați o măsură cu un evident succes. Salariul minim n-a adus decât beneficii. Inclusiv antreprenorilor care se tot smiorcăie, dar care, dacă nu ar fi fost salariul minim, n-ar fi avut ce angaja nici pe salariul maxim, ar fi fost toată România la lucru în Vest, nu doar un sfert.
Văleu, pleacă americanii. Alt subiect de presă banal care a fost transformat în apocalipsă. PSD se dă de ceasul morții că ne pleacă aliații strategici. Sigur că ai un Putin imprevizibil în Est, dar e ridicol să faci din rotirea de cadre americane o tragedie. Să sperăm că nu-i mută ca să atace Venezuela, tot a luat o doamnă războinică de pe acolo premiul Nobel pentru pace. Iar SUA în America Latină aleg guverne cum vor, vezi recentul om al sistemului trumpist, Milei.
PSD sau AUR nu au înnebunit nici măcar când s-a dat cel mai mare atac la drepturile și joburile unor bugetari, cel din Educație, cu mii de oameni rămași pe afară, cu milioane de ore de muncă în plus aruncate în cârca celor rămași în sistem. Dar Grindeanu și AUR se dau acum de ceasul morții că nu vine Bolojan să le explice unde au dispărut soldații americani. De aceea și acest subiect se califică la categoria „praf în ochi”.
Catedrala Neamului, cântece legionare în biserică, astea nu mai sunt subiecte. Din păcate. Nu mai sunt pentru că sunt banalități. Popi, călugări, măicuțe radicalizați, care l-ar sfinți pe „Căpitan” mâine, astea nu sunt noutăți, sunt realități vechi. Ele vin din păcatele anilor ‘90, din învierea interbelicului cu toată mizeria criminală legionară și antonesciană. Așa e când ești anticomunist fără să știi ce-i aia. Intelectualitatea, biserica și politicienii oportuniști au făcut sfinți din legionari în anii ‘90, pentru că aveau nevoie de o „tradiție”.
„Catedrala Neamului” și toată disperarea asta de a vrăji poporul cu sfinți extremiști sunt de înțeles: Biserica Ortodoxă e mare și are influență doar în crearea a noi infrastructuri de supt bani. Însă, pe planul public, depărtarea de popor nu a fost niciodată mai mare.
Îi e frică de neoprotestanți agili care au refăcut agenda cum le place lor, cu antiavort și luptă cu statul cel rău (în timp ce zeciuiala merge strună), îi mai e frică BOR-ului de propriile aripi extremiste, cu de-alde Teodosie-de-pe-plajă și alte arătări de acest tip. BOR-ului îi e frică de orice și atunci joacă la toate capetele, să mai prindă susținere.
În realitate, acum, Daniel chicotește vesel în altar că strămoșii legionari - față de care trebuia să se dezică oficial, nu să-i sfințească -, îi aduc o mică aură de victimă a „neomarxismului”. De aia și dezbaterea cu „a fost n-a fost Radu Gyr autor” e fix degeaba. N-are nicio relevanță dacă chiar e poezia fascistului cu pricina sau e un grup de măicuțe fasciste de rit nou, te uiți pe rețele și vezi efectul deplin dacă te apuci să numeri câți „trăiască căpitanul” s-au strâns.
Aceste non-dezbateri care anihilează uneori subiecte serioase sunt întreținute de un lung lanț al imbecililor, de la ăia scoși pe bandă rulantă de SRI sau mediul ONG-politic, sau amândouă deodată, care se panichează imediat dacă îl jignești pe Trump, Netanyahu etc.
La fel, se vor agita cumplit că lucrezi pentru Xi și Putin când ceri salariul mai mare, pentru că slăbești eroii din prima linie, antreprenorii români. Cam așa arătăm acum, și cam în prostiile astea băltim regulat de vreo 10-15 ani.
Maturizare ar fi să ne scandalizăm de la salarii, de la măsuri antisociale, de la cheltuieli aiuristice. Maturizare ar fi să înviem politica, nu să ne uităm cum a ajuns o treabă de „orice pentru clickuri”, mai rău decât presa.
Foto: Inquam Photos / George Călin
