La metrou, în autobuz, în supermarket, devenim tot mai conştienţi de o nouă falie socială, care defineşte felul în care interacţionăm şi agravează nivelul de anxietate din pandemie. Ne-am împărţit între cei care poartă mască şi păstrează distanţa socială şi cei care refuză să facă asta – sau o fac doar pe jumătate, sau doar când riscă o amendă.
Săptămână după săptămână, de la ieşirea din starea de urgenţă, am început să ne uităm suspicios unii la alţii, să ne judecăm pentru alegerile făcute, să ne ciocnim cu necunoscuţi în spaţii publice. Şi nu de puţine ori aceste tensiuni duc la violenţă verbală sau fizică.
Dacă nu vom înţelege pe de-a-ntregul eterogenitatea mulţimii celor care nu poartă măşti, nu vom şti nici cum să creăm punţi către aceste grupuri de oameni şi să ajungem la un numitor comun, care să permită rezultate mai bune în sănătatea publică.
Un lucru e sigur: a-i pune pe toţi aceşti oameni în categorii peiorative de tipul “sunt ignoranţi” sau “sunt intenţionat periculoşi” nu va ajuta pe nimeni. Doar va adânci prăpastia dintre categoriile largi: cu mască sau fără mască.
Lecția taximetristului cu mulți colegi concediați
O discuţie purtată luna trecută cu un taximetrist m-a pus pe gânduri. Omul purta mască, dar a ţinut de la început să-mi spună că o foloseşte doar pentru a nu risca o amendă. În acea seară era fericit pentru că tocmai avusese loc primul protest din Bucureşti împotriva măsurilor luate de autorităţi pentru combaterea pandemiei. Bărbatul spera că protestele vor continua şi vor avea succes.
Vorbea raţional, limpede şi nu se aliniase la nicio teorie a conspiraţiei. Ştia că există virusul şi că există boala, dar, spunea el, “foamea e mai mare decât frica”.
Toate restricţiile de la începutul pandemiei, măsurile luate în starea de urgenţă şi ulterior îi afectaseră deja familia: soţia rămase fără locul de muncă, unde lucrase 15 ani, iar alţi colegi şoferi pe taxi rămăseseră şi ei şomeri.
Principala preocupare a şoferului de taxi nu era să se protejeze de coronavirus, care nu i se părea o ameninţare aşa de mare, ci să aibă în continuare ce să pună pe masă pentru familia sa cu trei copii. Acesta era motivul pentru care îşi dorea să vadă restricţiile dispărând: pentru că binele economic al celor ca el era pus în pericol de ceea ce se făcea pentru binele sănătăţii publice.
În aceeaşi situaţie sunt probabil zeci, poate sute de mii de oameni care simt că, pur şi simplu, preţul este prea mare, din perspectiva traiului zilnic. Pentru că măsurile de izolare sau carantinare i-au afectat deja pe plan financiar, în vreme ce mulţi dintre ei nu au avut – cel puţin nu încă – de-a face cu efectele grave ale COVID-19 în apropierea lor imediată.
Unii văd în mască o piedică la adresa libertăţilor civile
Oamenii se revoltă în mod firesc când li se spune ce să facă, chiar dacă măsurile luate de autorităţi i-ar putea proteja, explică, pentru CNN, Steven Taylor, psiholog clinician şi autor al cărţii “Psihologia pandemiilor”.
Oamenii îşi apreciază libertăţile şi pot deveni supăraţi, indignaţi, revoltaţi moral dacă au senzaţia că cineva încearcă să le împiedice exercitarea acestor libertăţi.
Steven Taylor:
Mulţi pledează împotriva măştilor fiindcă, spun ei, îşi rezervă dreptul de a decide asupra propriului corp şi nu vor ca guvernul să le controleze deciziile sau spiritul liber.
În această categorie intră, de multe ori, aceiaşi oameni care se opun şi campaniilor de vaccinare obligatorie. Deseori sunt cei care nu au încredere în autoritatea ştiinţei. Sunt, de departe, categoria cea mai greu de convins, pentru că sunt atraşi de teorii paralele cu versiunea oficială faţă de care sunt cel puţin sceptici – dacă nu cred cu totul în teorii conspiraţioniste.
Alţii cred că purtatul unei măşti îi face să pară slabi…
Pentru alţii, purtatul unei măşti înseamnă recunoaşterea unei frici pe care poate nu au confruntat-o încă în mod conştient, spune David Abrams, un psiholog clinician şi profesor de ştiinţe sociale şi comportamentale la Şcoala de Sănătate Publică Globală de la New York University.
Mulţi văd masca drept un simbol al vulnerabilităţii, care le spune celorlalţi că se tem să nu ia coronavirusul. Şi ca să compenseze pentru această frică, precum şi ca un semn al puterii, resping cu totul masca, spune Abrams.
… sau nu înţeleg cum se răspândeşte coronavirusul
Un studiu recent arată că oamenii care nu poartă mască şi nu respectă regulile de distanţare socială, de fapt, nu înţeleg suficient de bine cum se răspândeşte coronavirusul.
Cercetătorii de la Centrul de Cogniţie Socială Cologne şi Universitatea din Bremen au realizat 3 experimente, fiecare implicând peste 500 de adulţi din Statele Unite. Un număr semnificativ dintre ei nu vedea rostul respectării regulilor de distanţare socială şi al măştii pentru că pur şi simplu aveau o percepţie eronată a statisticilor.
Oamenii tind să creadă că noul coronavirus se răspândeşte liniar, dar acesta se răspândeşte de fapt exponenţial. Cu alte cuvinte, în realitate prezența unui om contaminat nu înseamnă că va contamina încă pe cineva, și poți spera că nu ești tu acela, ci că va exista o supercontaminare numerică.
Pentru această largă categorie, va fi utilă explicarea ştiinţei despre virusului în termeni cât mai puţin specializaţi, cu alte cuvinte, o mai bună comunicare a ştiinţei de către autorităţi.
Supravieţuitoarele violului refuză uneori să poarte masca pentru că poate genera atacuri de panică
Un articol recent din The Guardian descrie cum, în Marea Britanie, supravieţuitoarele violului se confruntă cu stigmatizarea adusă de nepurtatul măştii în spaţiile publice – deşi această decizie este legată de efectele traumelor violului.
În multe cazuri, femeile au avut faţa acoperită sau au fost legate la gură în timpul abuzului sexual, iar purtatul măştii le poate provoca atacuri de panică sau amintiri foarte dureroase din timpul traumei.
Un ONG care reprezintă victimele violului cere guvernului să explice mai bine publicului larg că există motive legitime pentru refuzul de a purta masca şi că oamenii ar trebui să evite să pună presiune pe ceilalţi atunci când nu cunosc motivul refuzului.
Distresul psihologic sever este înscris în lista motivelor legitime pentru a fi scutit de purtatul măştii, realizată de guvernul britanic. Iar supravieţuitoarele violului se confruntă des cu stresul posttraumatic, peste care însă, acum, în pandemie, vine stresul cauzat de felul în care sunt criticate de necunoscuţi când ies în public fără mască.
Adevărata distanţă socială
În tabăra celor care respectă indicaţiile de sănătate publică şi încearcă să-i protejeze pe cei din jurul lor este multă frustrare, şi ea deseori justificată. La fiecare pas vedem cum regulile sunt încălcate. Însă a vorbi condescendent sau a le striga celor care nu gândesc la fel ca noi că trebuie să se conformeze sunt demersuri ce nu vor avea efectul scontat.
Şi trebuie să ne amintim că, aşa cum este cazul victimei unui viol, sunt situaţii în care lucrurile nu sunt deloc ceea ce par, iar motivaţiile pe care le presupunem pot să nu aibă nicio legătură cu realitatea.
Din păcate, distanţa reală nu e cea fizică, ci cea socială, dar nu în sensul cerut de sănătatea publică, ci în sensul refuzului de a-l mai înţelege pe celălalt.
Frica noastră de boală sau de spitalele din România este comună, dar se manifestă diferit de la om la om.
COVID-19 este o probă a solidarităţii, o oportunitate ca fiecare dintre noi să facă tot ce poate să se protejeze nu doar pe el însuşi, ci şi pe ceilalţi membri ai comunităţii. Aceasta este singura şansă adevărată pe care o avem în faţa acestei boli noi şi pline de contradicţii.