De ce românii n-au reacționat furios la facturi și schimbarea repartitoarelor, dar continuă „nervozitatea Schengen”? Demnitatea rănită de cuțitul ajuns la os

Încurcate-s căile nervilor noștri. De exemplu, aș fi crezut că vor fi mari nervi de la noile „estimări” cu care distribuitorii de energie au plesnit peste față consumatorii înainte de Crăciun. Zeci de mii de facturi în care iar vin facturi de mii de lei. Românii par liniștiți. ANRE, la fel.

Repartitoarele de căldură, afacere bipartinică

Alt exemplu, obligativitatea de a pune repartitoare de căldură în apartamente, altă sută de euro aruncată către businessuri de cumetrie (mi-ar plăcea să fiu capitalist de genul ăsta, cu contracte gata livrate de stat, eu doar să încasez bani de la proști). E clar, încă o rentă aranjată pentru clientela privată, cum au fost și detectoarele de gaz prin apartamente și alte semivrăjeli foarte scumpe cu aparență utilitară. Românii par liniștiți și în acest caz.

Eu mă gândeam că o să văd nervi măcar pentru că se aglomerează nesimțirea stoarcerii de la clasa de mijloc în jos când oricum acești 80% strâng deja din dinți. Sunt naiv. Schengen i-a enervat mult mai mult.

Și, atenție, asta se întâmplă nu pentru că e poporul idealist și nu mai poate de la atâtea prințipuri. Schengen e singurul subiect politic care mai animă partidele și presa. 

Asta în condițiile în care în lumea partinică e o pace de te dor urechile. Probabil că și liberalii, și pesediștii își au partea lor de la schimbat repartitoare. 

Daniel Morar, fostul șef DNA, confirmă într-o carte recentă că am trăit în plină nedemocrație cu SRI ca organ de justiție. Credeți că a murit PSD-ul de indignare? No, PSD-ul, cel mai afectat de anticorupția de dreapta, stă liniștit în bănci mai ceva ca SRI-ul. S-au agitat doar cu Schengen, pentru că doar cu Schengen adună capital politic fără să facă nimic, se dau toți megaultrapatrioți, că doar nu-i costă nimic. În rest, pacea Iohannis-PSD, cu o opoziție praf, necredibilă (USR) și aiuristică (AUR), rămâne dărâmătoare.

Ce se zice „La Foiosu”

Magazinul pe unde trec zilnic, denumit informal „La Foiosu”, într-un sat din Vrancea, reflectă din plin această ciudățenie politică. Nervi înăbușiți de la facturi, dar furie pe față de la nedreptatea Schengen.

Bă, de ce iei, mă, RedBull, nu știi că-s austrieci, strigă vânzătorul la mișto către un tânăr care venise să-și cumpere una alta înainte să intre în schimbul trei. Altul îmi zice că asta cu Schengen a pus capac, că nu se mai poate cum ne tratează. Tot pe la magazinul (care îndeplinește și rol de cârciumă) își amintesc cum au făcut frigul și foamea prin Italia sau Spania, la muncă. Și, uite acum, recunoștință pentru munca noastră!

Nu am mai văzut de ceva vreme subiecte politice care să intre așa de hotărât printre preocupările consătenilor. Sigur că vorbim despre prețuri, energie, mâncare, agricultură, dar toate sunt privite ca  niște mâini ale destinului. Mâinile unor șmecheri, pe mână cu destinul, ceva de genul ăsta, oamenii sunt de mult resemnați că mai pot face ceva politic concret. Însă toată isteriada cu Schengen a înviat clar dezbaterile. Și nu sunt dezbateri a la Las Fierbinți, ci nervi reali, cu niște cauze clare și un viitor incert în față.

O altă observație ar fi că, pentru prima oară văd clasa de mijloc la fel de nervoasă precum „clasele populare”, cum zic francezii, adică lucrători diverși sau pensionari cu venituri sub medie. Nu i-am mai văzut uniți de ceva timp. De obicei, unii dădeau lecții, iar ăilalți nu voiau s-asculte.

 Reprezentanți ai mijlocului și elitelor se plângeau de ceilalți că sunt prea neeuropeni și necivilizați și că-s proști că nu votează cu dreapta. Uite că de data asta au căzut de acord. Cum s-a întâmplat? Dintr-un accident stupid, ca de obicei.

Iohannis și toată lumea „lui”, de la Bode la servicii și presă aservită s-au apucat de „campania Schengen”, o miză fără prea mare miză într-o țară în care provocările țin de câți copii ducem hrăniți la culcare. Era o oarecare miză pentru transportatori care puteau să-și accelereze profiturile și ceva mai mult confort pentru traversat țara.

Campania deșănțată li s-a întors ca un platou de frișcă în față, după refuzul nesimțit austriac (secondat, de fapt, de condițiile nesimțite ale olandezilor, nesimțire care stă să împlinească un deceniu). Atâta ne-au bătut la cap cu Schengen, încât a început să conteze. Poate se lipesc și alte campanii: de exemplu, vizele impuse de un partener strategic cheie, SUA, care pretinde că ne iubește de moare, dar doar când cheltuim câteva miliarde ca să-și ia Iohannis șapcă „Make Romania Great Again”. 

Lacrimi de plictiseală la Strasbourg

Am văzut și dezbaterea în plenul Parlamentului European a refuzului intrării în Schengen pentru România și Bulgaria. La Strasbourg, într-o sală goală, în care mai erau doar parlamentari români și bulgari, plus comisarul pentru afaceri interne Yilva Johansson, s-au auzit numai lamentații provinciale despre nedreptatea austriacă. Și comisarul a și tras-o către influența Rusiei, ca să fie comedia completă. Ceva mai trist rar se poate vedea. Era în sfârșit un moment să arătăm unitate în neputință și neștiință. O singură frază inteligentă care să puncteze un raport istoric nedrept UE vs. periferie nu mi-a fost dat să aud. Să zici Austria-Austria (fără să pomenești Olanda) e doar o modalitate de a mușamaliza, nu de a scoate cu adevărat în evidență nedreptățile.

Mai mult, România cu Iohannis în frunte a avut o reacție foarte slabă la argumentul „refugiați”. 

Austriecii atacă situația ultraconservator și singurul nostru argument a fost „ba nu, noi suntem și mai răi cu refugiații decât voi”. Asta, în loc să vedem politicile vinovate ale UE-NATO (și în războaie destabilizatoare în Vest și Orient) care duc pe fundul Mediteranei mii de cadavre de fugari anual. Dar, bine, asta nu mă așteptam să aud de la vreun europarlamentar.

Două concluzii

Trebuie să înțelegem în sfârșit o ipocrizie europeană care produce rezultate. Flancul estic s-a dus spre extrema dreaptă (Orban și Ungaria, Polonia și ultraconservatorii ei, probabil urmăm și noi) și pentru că e bine să ai „grăniceri” conservatori antimigrație. De exemplu, Orban cu rasismele lui antimigranți, deși „condamnat” de UE, a făcut fix politica de blocare a migranților pe care austriecii, germanii și alții o așteptau de la el. 

A doua concluzie, mai importantă, e că revolta s-a articulat pe propaganda cu Schengenul promovată de guvern. 

Aderarea la o structură vitală comerțului liber stârnește, culmea, primele sentimente anticapitaliste de masă în România. Încep oamenii să vorbească de abuzul de tip multinațională și nu doar în legătură cu austriecii. 

Competiția rentelor care îi sărăcește pe mulți – rente alcătuite din comisioane debile ale băncilor, prețuri discreționare în zona de retail și energie, afaceri mari livrate de stat clienților săi tot în detrimentul prostimii – toate astea s-au reunit sub pălăria Schengen. Și, de fapt, nu mai are nicio legătură cu Schengen. Are legătură cu demnitatea rănită de cuțitul ajuns la os.

Foto: Eli Driu

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE