De la „De ce globalizarea funcționează” la „Criza democrației capitaliste” sau ce s-a întâmplat în cei peste 40 de ani de politici pro-piață
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În The New York Review of Books, Trevor Jackson, istoric al economiei la Berkeley, California, face o recenzie a volumului lui Martin Wolf, The Crisis of Democratic Capitalism (Penguin Press).
Cine-i Martin Wolf? Este comentator economic la „Financial Times” (din 1987) – analist principal pe teme economice din 1996. A studiat economia la Oxford și a lucrat la Banca Mondială începând din 1971 – a lucrat un an la primul „Raport asupra Dezvoltării Mondiale” din 1978. Este a cincea sa carte de când s-a mutat la „Financial Times”.
Martin Wolf publicase în 2004 un volum la Yale University Press, Why Globalization Works (De ce globalizarea funcționează). În acel volum, Wolf scria negru pe alb că cei care critică și se plâng că piețele încurajează imoralitatea și cresc inegalitatea greșesc. A concluzionat că doar economia de piață este singura modalitate de a le oferi indivizilor oportunitatea de a obține ceea ce-și doresc de la viață.
Când scria acestea, lumea se afla în timpul expansiunii maxime a piețelor. Politici pro-market (i. privatizarea activelor și serviciilor publice, ii. reducerea beneficiilor sociale, iii. dereglementarea piețelor) fuseseră impuse în Marea Britanie, Statele Unite și Franța de către guverne conduse de liderii Margaret Thatcher, Ronald Reagan și François Mitterrand. În anii '90, Europa Centrală și de Est era terenul de experiență pentru ceea ce s-a numit „shock therapy” (terapia de șoc), ceea ce a dus, tot în numele piețelor libere, la o privatizare violentă a activelor statului. Politici neoliberale similare se aplicau și în Europa de Sud. Pe scurt, lumea se alinia cuminte la politicile pro-piață – ceea ce s-a numit „Washington Consensus” (erau politicile pe care le predicau cei de la Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Trezoreria Statelor Unite).
Anii au trecut, deceniile au zburat, iar același Martin Wolf a scris acum volumul The Crisis of Democratic Capitalism. Iată ce scrie acum economistul de la „Financial Times”: „Economia a destabilizat politica și viceversa. Nu mai suntem capabili să combinăm funcționarea economiei de piață cu democrația liberală. Unul din motivele importante pentru care se întâmplă asta este că economia nu oferă securitatea și prosperitatea așteptate de mari părți ale societății noastre. Un simptom al acestei dezamăgiri este pierderea pe scară largă a încrederii în elite.”
Iată cum, după decenii de politici neoliberale, Wolf ajunge la concluzia că ceva nu merge, ceva e stricat. Mai spune Wolf că oamenii simt că societatea nu este guvernată pentru ei, ci pentru o pătură subțire de afaceriști care obțin câștiguri fabuloase, iar atunci când lucrurile merg prost, ca în timpul unei crize economice, nu doar că sunt protejați de pierderi, dar mai impun și costuri masive pentru toți ceilalți – austeritatea mult trâmbițată și clamată. Descrie în detaliu politicile de austeritate din Statele Unite și Europa, ascensiunea sectorului financiar extractiv, atomizarea și sărăcirea lucrătorilor anterior sindicalizați, răspândirea evaziunii fiscale etc.
Iată și o concluzie dură: „Fără elite etice, democrația devine un spectacol demagogic, care ascunde o realitate plutocratică. Este moartea democrației înseși.”
Și concluzia lui Trevor Jackson – columnistul de la The New York Review of Books: „În cei douăzeci de ani de la publicarea cărții Why Globalization Works, bogații au câștigat războiul împotriva clasei muncitoare (aluzie la spusa lui Warren Buffett: There’s class warfare, all right, but it’s my class, the rich class, that’s making war, and we’re winning. – Da, există un război de clasă, dar clasa mea, clasa celor bogați, este cea care-l face, și tot noi suntem câștigătorii.), dar (...) aceștia au semănat câmpurile cu sare pentru ca nimic să nu mai poată crește. Iar acum, tribunul lor bântuie deșertul pe care l-au creat și îndeamnă la moderație.”
Ilustrativ, nu? Că tot se întreabă unii ce se petrece cu lumea, ce se întâmplă de poporul nu mai are încredere în elite. Spunând o vorbă și despre România, că e și ea prinsă în schema asta descrisă mai sus, sunt foarte, foarte mulți oameni care încă pariază pe austeritate și pe pedepsirea economică a celor de la bază. Ei nu iau deloc în seamă că s-au scris tomuri întregi despre cât de ineficientă, chiar periculoasă pentru societate, este austeritatea. Dăm un exemplu chiar de un volum (important în dialogul ideatic) tradus la noi: Mark Blyth (2015). Austeritatea. Istoria unei idei periculoase. Cluj-Napoca: Tact. Practic, decidenții politici și economii de la noi sunt pe Titanicul ce se scufundă. Dar ei nu ascultă operă sau muzică clasică, nu discută despre cuadratura cercului sau sexul îngerilor (ca în E la nave va, filmul lui Fellini), nu, ei caută soluții de tot soiul, dar care în final se rezumă la cum să impună tot mai multe dereglementări și tot mai multă austeritate. Ce se va întâmpla nu-i greu de intuit...
Foto ilustrativ: Shutterstock
anakinradu 29.01.2025, 12:23
Tare! Domnule profesor! Va urmăresc de ceva timp și aici și (pe)unde mai publicați! Felicitări!analize pertinente ,la obiect ,va doresc lecturi studiu și scris de calitate!spor
BakerMan 29.01.2025, 17:45
Cu vreo zece ani inaintea lui Martin Wolff, Dani Rodrik publica lucrarea The Globalization Paradox. Mesajul: piețele globale si democratia nu pot coexista. Austeritatea mentine competitivitatea sistemului bancar si a multinationalelor, n-are nicio treaba cu societatea, dar explica resurectia populismului. Problema de fond, dincolo de ce afirma Wolff si Rodrik, este dominatia fara hegemonie, concept discutat in studiile subalterne despre stat, economie si sistemul mondial modern inca din debutul anilor 1990. Cu Giovanni Arrighi in rolul principal. Austeritatea, ca efect pervers al financiarizarii, explica criza hegemonului. Felicitari pentru text! In Romania e o erezie sa discuti despre contradictiile si potentialul autoritar al capitalismului, relevat de atatea si atatea cazuri concrete. Nu doar socialismul incurajeaza dictatura.