Istoria nu se repetă. De ce lungul drum al României și Bulgariei spre spațiul Schengen trebuie să ia sfârșit

România este membră NATO (din 2004) și UE (din 2007), dar nu a fost deocamdată acceptată în zona euro și Spațiul Schengen, astfel încât nu beneficiază de toate avantajele blocului comunitar.

Cu peste un deceniu în urmă, tema Schengen a fost coșmarul meu profesional, ca ministru de externe. Argumentele reluate acum, după niște ani de relativă abandonare a subiectului, erau valabile și atunci: îndeplinim standardele tehnice – pentru că am implementat infrastructura de monitorizare a frontierelor produsă (foarte scump) de gigantul european EADS. Conexiunea Schengen-MCV este politică, deci subiectivă. Vrem să fim tratați corect, fără dublă măsură! 

Și ce n-am făcut în acele timpuri pentru a obține un calendar de aderare (care era convenit la finalul lui 2011, făgăduind deschiderea spațiului aerian, pentru a continua cu granițele maritime și terestre)? Orice întâlnire bilaterală cu omologii din statele-membre se solda cu o declarație pro-România în Schengen.

Ne-am coordonat strict cu Sofia. Le-am împuiat capul președinților Comisiei și Consiliului European (pe atunci, un fost premier portughez, cunoscut de mine încă din misiunea de la Lisabona, și un belgian șters, pasionat de neo-tomism). Am tocat tema și cu ministrul german de… interne (la reuniunea anuală a sașilor originari din Transilvania, de la Dinkelsbühl) și cu liderii grupurilor politice din Parlamentul European. Olanda se opunea, invocând o majoritate fragilă, sprijinită – ca și azi! – pe câteva voturi esențiale ale unui partid antiimigrație, eurosceptic. 

Recomandări

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Sigur, mecanica europeană a momentului era mai complicată: de pildă Franța – în speță N. Sarkozy – se supărase pe noi pentru că, loviți de criza financiară globală, nu mai eram interesați de achiziționarea unei centrale nucleare de generația a III-a, deși președintele Traian Băsescu, aflat în vizită oficială la Paris, făcuse o incursiune pe șantierul unei asemenea costisitoare minuni tehnologice, la Flamanville.

Trăiam cu convingerea că Berlinul are capacitatea de a flexibiliza Parisul, care ar putea îmbia Haga să nu se singularizeze împotriva noastră și a bulgarilor (atunci, ca și acum, suntem la pachet cu ei, tot din motive tehnice). În paralel, aveau loc parade interne de virtute anticorupție: poate că mai țineți minte vastele operațiuni de „curățire” a punctelor vamale (unde anchetatorii găsiseră bani din șpăgi dosiți până și în cușca unui câine-lup). 

Situația actuală e profund ironică. Centrala de la Flamanville nu e operațională nici astăzi. Grupul EADS a fost prins în scandaluri de corupție atât de mari încât a făcut enorme eforturi pentru a-și reclădi credibilitatea. Moda românilor care-și pun pe pagina de Facebook un ecuson #jesuisschengen a trecut, dar mitul populist conform căruia blocajul olandez ascunde intenția de a îngropa Constanța, pentru a preamări portul Rotterdam e încă vioi. Și tot ironic e că normele spațiului Schengen au fost absorbite în dreptul Uniunii Europene prin Tratatul de la Amsterdam (1999) – ceea ce le dă olandezilor un simbolic drept de paternitate asupra aplicării lor neabătute… 

Recomandări

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

Nefiind finanțist, nu știu dacă BNR a avut dreptate să sugereze guvernelor amânarea aderării noastre la zona euro și nici dacă îndeplinim toate criteriile. Cert este însă că numai prin Schengen am participa plenar la Spațiul european comun de libertate, securitate și justiție: fără acest statut, pierdem timp și bani prețioși, încetinind atingerea obiectivelor naționale de convergență cu media UE.

E o situație cu atât mai frustrantă cu cât din Spațiul Schengen fac parte și state non-UE (Islanda, Liechtenstein, Norvegia & Elveția), ca să nu mai pomenim apartenența de facto a unor microstate precum Monaco, San Marino și Vatican, cărora, după Brexit, li se adaugă Gibraltarul. 

Și totuși, timpul n-a stat pe loc. În prezent, sub impulsul de creștere a solidarității europene pe fondul agresiunii rusești din Ucraina, șefii instituțiilor de la Bruxelles și liderii statelor mari – începând cu Germania și Franța – ne susțin explicit și vocal. Ar fi culmea să rămânem în afara Schengen când s-a conturat perspectiva de a deveni membri OCDE, clubul exclusiv al celor mai dezvoltate economii (și democrații)!

Vreau să sper că deși legislativul olandez s-a opus acceptării noastre și a bulgarilor în celebrul „spațiu Schengen”, Olanda – această citadelă protestantă a libertăților (încă de pe vremea când primea evreii expulzați din Spania regilor catolici) – se va abține de la vot în Consiliul JAI, salvând simultan linia mandatată de parlamentul ei și coeziunea UE în aceste vremuri de maximă turbulență, când sentimentul unui destin comun a devenit imperativ.  

foto: Hepta, Traian Băsescu și Nicolas Sarkozy

Urmărește-ne pe Google News