Iranienii nu vor accepta o schimbare a regimului impusă din afară
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Dacă Iranul trage și ucide violent protestatari pașnici, așa cum îi este obiceiul, Statele Unite ale Americii le vor veni în ajutor. Suntem înarmaţi şi gata de acţiune”, a amenințat autointitulatul Președinte al Păcii în jurnalul său de război de pe Truth Social. Era pe 2 ianuarie, la cinci zile de la declanșarea invocatelor proteste și cu o zi înaintea demonstrației de forță din Venezuela.
Între timp, regimul de la Tehran își urmează obiceiul, vorba lui Trump, dar cu mai multă reținere decât a făcut-o la marele protest din 2022. Situația economică e dezastruoasă (Iranul e printre cele mai sancționate internațional state ale lumii).
Informații certe de la fața locului sunt extrem de greu de obținut, armele de împrăștiat fum ale propagandei trag la foc automat. Ceea ce pot deduce însă este că, de această dată, nu există un nucleu de organizatori, nu există o ideologie și, cel puțin până acum, nici una dintre personalitățile iraniene ce dețin respectul și încrederea publicului larg, nu și-a anunțat solidaritatea cu strada.
Pe de altă parte, s-a declanșat și propaganda americano-israeliană, aceeași, cu sloganuri neschimbate de vreo douăzeci de ani, îndemnând protestatarii să răstoarne regimul și să-și ia destinul în propriile mâini - libertate, democrație, prosperitate, aceleași vorbe mari pe care ipocrizia le golește de sens. Ca de fiecare dată, regimul de la Teheran profită întorcând chemările la revoltă în favoarea lui, arătând că protestele sunt alimentate de dușmanii Republicii Islamice, aceiași care au adus populația în sapă de lemn, care vor să îi răpească bogățiile etc., etc.
Poporul iranian își dorește de mult o schimbare, strigă de mult după libertate și dreptate, s-a săturat de militarismul înfășurat în Coran al liderilor săi. Dar nu cred că onoarea persană va accepta o contrarevoluție impusă din afară, de puteri străine, cu atât mai puțin de Statele Unite sau Israel.
Firește că „modelul Maduro” îi dă fiori reci Ayatollahului Khamenei. (Apropo, Magicianul din Biroul Oval se lăudase în iunie anul trecut - după așa-numitul Război de 12 Zile, când împreună cu Netanyahu, a atacat facilitățile nucleare ale Iranului - că i-a salvat viața Liderului Suprem). Dar nu poate exista comparație cu Venezuela. Structura de putere în Iran e bine articulată, astfel încât dispariția Liderului Suprem să nu o poată zdruncina.
Numai voința iranienilor (astăzi disperați, acționând spontan), în ziua când își vor identifica liderii, va răsturna regimul. Se poate întâmpla oricând, mai ales că la vârful conducerii au început tensiuni și învinuiri reciproce, dar mai cu seamă pentru că nu se întrevede o soluție imediată, așa cum o clamează strada, soluție la abisul economic în care se prăbușește țara.
Între timp însă, din palatele și cazărmile puterii din Teheran manipulările se revarsă în șuvoi. Șeful poliției iraniene, generalul de brigadă Ahmad-Reza Radan, într-o declarație susținută duminică, 4 ianuarie, a motivat arestările protestatarilor, care... „incită la violență sub conducerea agențiilor de spionaj străine”, citând o declarație, presupus a fi fost făcută, în direct, la Canal 12 israelian, de Gilad Erdan (ambasador al Israelului la ONU, unde - până în vara anului trecut, când și-a încheiat mandatul - s-a remarcat prin acțiuni memorabil de stupide). Erdan ar fi declarat: „Mossad și CIA au planuri pentru protestele din Iran și îi înarmează pe rebeli. Știu ce să facă”. Dacă a fost în stare să declare asta, Gilad Erdan merită o medalie de propagandist al ayatollahilor!
... Cel mai bine servit de ultimele evenimente care scot lumea din țâțâni, de ceea ce pare a fi o răsturnare cu toroipanul a ordinii mondiale, este premierul Netanyahu personal. A intrat într-un an electoral și joacă o singură carte - rămânerea la putere, cu orice preț. Iar a-i abate atenția președintelui Trump de la etapa a doua a Planului Trump pentru Gaza a fost prima mișcare de succes.
