Ministrul Voiculescu pufneşte
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ministrul pufneşte. Este prima ieşire publică a lui Vlad Voiculescu, după tragedia în care trei oameni au murit sufocaţi la Spitalul „Victor Babeş”. Într-un schimb de replici despre datele tehnice ale unităţii mobile de terapie intensivă unde a avut loc incidentul, ministrul pufneşte a superioritate şi frustrare deopotrivă.
Gestul, minor, îşi găsește multiple ecouri în mai multe răspunsuri evaziv de concise şi livrate pe un ton iritat-arogant. Ministrul pare astăzi deranjat că trebuie să răspundă întrebărilor presei. Jurnaliştii au multe întrebări pe care vor să le pună, cu toate că, nu pentru prima oară, conferinţa de presă a fost anunţată cu exact 40 de minute înainte să înceapă.
Cu fiecare intervenţie a reporterilor însă, şeful sănătăţii e tot mai deranjat, într-atât că pe final răspunde unei întrebări cu fraza: „Deja aţi depăşit o limită a decenţei”.
Ministrul ar vrea să ştim că „nu doar Ministerul Sănătăţii gestionează pandemia” şi că „Spitalul Victor Babeş nu e în subordinea ministerului”. Din nou, Nicuşor Dan nu i-a răspuns la telefon - ceea ce Voiculescu nu spune neîntrebat sau acuzator, dar serveşte ca un memento ciclic al felului în care din viceprimar a ajuns ministru al sănătăţii.
Cineva întreabă perfect pertinent: „Care este numărul maxim de paturi ATI-COVID la care am putea ajunge, cu personalul pe care-l avem?”. Voiculescu răspunde cu jumătate de ironie: „Eu cred că am spus suficient de clar deja că suntem la limită”. Nu, nimic nu e suficient de clar. Iar România e departe de a atinge praguri confortabile ale pandemiei de coronavirus. Ceea ce secretarul de stat Andreea Moldovan pare să înţeleagă, aşa că ea compensează cu răbdarea care-i lipseşte ministrului şi explică faptul că, din acest moment, orice pat ATI care e alocat COVID înseamnă un pat în minus pentru celelalte patologii care au nevoie de terapie intensivă.
Un pat în plus la COVID înseamnă un pat în minus pentru cancere, traumatisme cerebrale, la intervenţii chirurgicale ce nu pot fi amânate. Da, sistemul a ajuns la limită. Iar oamenii sunt obosiţi, aşa cum spune corect şi ministrul.
Ultimele săptămâni sau chiar luni în sănătatea din România arată exact ca acele episoade din „Anatomia lui Grey” - câte unul-două pe sezon - în care scenariştii trebuie să scape dintr-un foc de mai multe personaje, aşa că inventează tragedii după tragedii. Într-un sezon, vine cineva şi împuşcă aleatoriu medici şi pacienţi. În altul e un accident de avion, în următorul o furtună în care cineva sfârşeşte electrocutat în subsolul spitalului. Cine a văzut suficiente sezoane din serial ştie şi efectul acestei repetiţii: tragedia se banalizează, devine cotidian, de prin sezonul 7 deja nu mai impresionează, pentru că publicul e desensibilizat. Cam aşa şi la noi, doar că tragediile nu sunt pretexte dramatice inventate de echipa lui Shonda Rhimes şi doar în aparenţă sunt la fel de neverosimile.
În realitate, Balş, Neamţ, haosul de la Foişor, iar acum Babeş sunt consecinţele logice ale modului corupt, putred în care a fost condusă sănătatea, atât de la centru, cât şi la nivel local, mandat după mandat de ministru sau manager de spital.
În zilele noastre, la cârma Ministerului Sănătăţii se află, fără nicio urmă de îndoială, omul cu cel mai bun capital de imagine dintre toţi cei cărora li s-a dat pe mână această instituţie. Nici Sorina Pintea, nici Victor Costache, nici Nelu Tătaru, niciunul dintre miniştrii postdecembrişti nu a avut atâţia fani înainte să devină ministru. Vlad Voiculescu este un om de la care milioane de oameni aveau aşteptări şi bună parte din ei încă au.
Şi cu toate astea, când vorbim de sănătate, astăzi, la 14 luni de la startul pandemiei în România, am ajuns să vorbim mai mult ca niciodată despre un om: ministrul şi mai puţin ca niciodată despre ideile şi politicile prin care putem învinge pandemia.
Mi-am petrecut ultimii şapte ani scriind mai ales despre sistemul medical din România.
Primul lucru pe care îl înveţi ca jurnalist pe sănătate e că miza sănătăţii publice este să salvezi cât mai mulţi oameni cu cât mai puţini bani (concret, în bugetul îngust pe care-l ai la dispoziţie). În aceşti şapte ani s-a schimbat de şapte ori şeful sănătăţii. Niciodată până acum nu am simţit mai pervertită această miză.
<strong>Urât de adversarii politici, tocat de televiziunile partizane, controversat în alianţa care l-a adus la minister, dar şi susţinut cu patos de o armată uriaşă de fani care, sub vraja lui, par imuni la a-i observa greşelile, Voiculescu a ajuns el însuşi - fără să-l bănuiesc că şi-a dorit vreodată asta - miza sănătăţii. </strong><br>
Într-una din cele mai grele etape ale pandemiei, noi nu vorbim (sau vorbim puţin spre deloc) despre cum putem testa mai mult, cum putem îmbunătăţi capacitatea direcţiilor de sănătate publică, nu vorbim despre ratele mici de acoperire vaccinală la unele dintre cele mai vulnerabile categorii de bolnavi. Nu vorbim despre cum putem evita tragedii ca la Neamţ, Balş sau Babeş. Nu, noi vorbim despre cum să ciobim sau cum să salvăm o icoană. Şi poate că asta e adevărata tragedie.
Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
![A aruncat toate hainele la 60 de ani! Salma Hayek s-a scăldat goală pușcă în ocean: «60 și recunoscătoare» [15 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/rkek9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL055dEY3MU9FaHlrVFpONU54dkdhdVZ1Z3dkZlJKcU5XNjNQQkdhM2kuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
