Specia de pește care supraviețuiește de 100.000 de ani fără niciun mascul. Un pește extraordinar, care trăiește în râurile din Mexic și din sudul Texasului, continuă să pună pe jar comunitatea științifică. Este vorba despre molly Amazon, o specie formată în întregime din femele.
Cuprins:
Acestea reușesc să se reproducă fără a moșteni deloc ADN de la masculi, o strategie unică prin care specia fentează extincția de aproximativ 100.000 de ani, relatează BBC.
Multă vreme, comunitatea științifică a susținut că reproducerea asexuată duce inevitabil la extincție. Fără diversitatea genetică oferită de combinarea ADN-ului de la ambii părinți, mutațiile genetice nocive se acumulează progresiv, devenind fatale pentru specie. Molly Amazon reprezintă însă excepția absolută care contrazice complet această regulă și continuă să prospere.
Femelele aleg masculi din specii apropiate pentru împerechere, însă spermatozoizii acestora au doar rolul de a declanșa dezvoltarea ouălor. ADN-ul masculului nu este transmis urmașilor.
Prin urmare, fiecare mamă dă naștere exclusiv unor fiice care sunt replici genetice perfecte – practic, clone ale sale.
Acest proces biologic fascinant se numește ginogeneză și reprezintă un adevărat mister care intrigă știința de aproape o sută de ani.
Deși reproducerea sexuală este un proces mult mai complex și consumator de energie, ea vine cu un avantaj vital: combină genele și generează diversitate.
Acest „amestec” genetic funcționează ca un scut de protecție, ajutând speciile să curețe mutațiile dăunătoare și să se adapteze din mers la schimbările de mediu. În lipsa acestui schimb de ADN, codul genetic ar acumula erori fatale de la o generație la alta, condamnând specia la o dispariție sigură.
Un nou studiu arată cum trișează molly Amazon regulile evoluției: folosește un mecanism de reparare a ADN-ului numit conversie genică. Când apare o eroare într-o genă, organismul peștelui o repară utilizând a doua copie a genei ca model. Acest instrument biologic de „copiere și lipire” curăță eficient erorile și împiedică acumularea mutațiilor care ar putea duce la dispariția speciei.
Analizele de laborator arată că acest sistem de reparație se activează exact în zonele de ADN unde pot apărea cele mai periculoase erori. În plus, secretul supraviețuirii peștelui stă și în originile sale: specia a apărut acum 100.000 de ani prin hibridizare, în urma împerecherii accidentale dintre două specii diferite de pești.
Astfel, specia a moștenit din start o diversitate genetică uriașă, care a protejat-o eficient împotriva erorilor din ADN. Potrivit cercetătorilor, înțelegerea acestui „truc” biologic prin care peștele își menține sănătatea genetică ar putea contribui decisiv la studierea și tratarea unor afecțiuni medicale umane.
„Cancerul este, în esență, o boală a mutațiilor genetice”, explică biologul Edward Ricemeyer, unul dintre autorii studiului.
Chiar dacă cercetătorii sunt rezervați în privința aplicațiilor practice imediate, ei știu că lecțiile naturii despre repararea ADN-ului sunt de aur pe termen lung.
Pentru moment, molly Amazon rămâne un adevărat paradox viu: un pește care teoretic nu ar fi trebuit să treacă testul timpului, dar care sfidează evoluția și prosperă de zeci de mii de ani într-o lume complet lipsită de masculi.