Cinci nume de miniștri sunt bătute în cuie pentru viitorul Guvern pe care premierul desemnat Eugen Tomac îl creionează în aceste zile, au declarat duminică dimineață, 7 iunie, surse politice pentru Libertatea.
Eugen Tomac, numit în octombrie 2025 consilier prezidențial onorific pentru relația cu românii de pretutindeni, este varianta de prim-ministru pe care președintele Nicușor Dan a propus-o pe 4 iunie. Din acel moment, Tomac are la dispoziție 10 zile pentru a prezenta Parlamentului programul de guvernare și lista miniștrilor, ca să ceară votul de încredere. Foarte important, Tomac a explicat când a fost nominalizat premier că va prezenta „un Guvern tehnic, nu unul politic”.
În acest moment, după trei zile de discuții, cinci persoane au confirmat 100% că vor să facă parte din viitorul Executiv, dacă acesta va trece de Parlament.
Surprizele vin de la Ministerul Muncii, unde va fi propusă Diana Morar, și de la Ministerul Dezvoltării, unde va fi propus sociologul Vladimir Ionaș, potrivit informațiilor Libertatea.
Lista celor cinci miniștri confirmați este următoarea:
Ministerul de Externe - Luca Niculescu
Ministerul Educației - Sorin Costreie
Ministerul Culturii - Adrian Papahagi
Ministerul Muncii - Diana Morar
Ministerul Dezvoltării - Vladimir Ionaș
În privința celorlalte ministere, lucrurile nu sunt certe și încă sunt discuții. Totuși, conform surselor Libertatea, variantele Ștefan Busnatu și Cătălin Cîrstoiu, vehiculate în presă pentru Ministerul Sănătății, nu mai sunt de actualitate.
De asemenea, Mihnea Motoc și Dragoș Pîslaru sunt favoriți pentru a prelua Ministerul Apărării, respectiv Ministerul Proiectelor Europene, potrivit surselor politice ale Libertatea.
În total sunt 16 ministere. Eugen Tomac urmează să prezinte lista finală la începutul săptămânii viitoare șefilor de partide de la PNL, USR, PSD și UDMR, în încercarea de a obține cele 233 de voturi necesare în Parlament pentru învestirea Guvernului său.
România a intrat în criza politică pe 20 aprilie, când PSD i-a retras sprijinul politic premierului PNL Ilie Bolojan, iar pe 23 aprilie, miniștrii partidului condus de Sorin Grindeanu și-au depus demisiile.
Apoi, pe 5 mai, moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR a trecut de Parlament și Guvernul Bolojan a căzut după 11 luni de la învestire. Au fost 281 de voturi pentru, adică exact numărul de voturi cu care a fost demis și premierul Florin Cîțu în octombrie 2021. În aceeași zi, dar după câteva ore, PNL a anunțat că trece în opoziție. Seara, președintele Nicușor Dan a declarat: „Vom avea un nou Guvern într-un termen rezonabil”.
Consultările formale de la Palatul Cotroceni cu PSD, PNL, USR, UDMR și AUR, pentru desemnarea unui premier care să formeze un Guvern, au început abia pe 18 mai și s-au finalizat cu nominalizarea lui Eugen Tomac premier pe 4 iunie.
Mihai111 07.06.2026, 11:38
Din 20 Aprilie si pânã mâine, 8 Iunie, a trecut 1 lunã si jumãtate fãrã guvern… Si nici mâine nu avem guvern. Vom avea un premier care a luat 1% cu partidul lui la alegerile parlamentare si nu a trecut pragul. USR vrea 4 ministere din 16 cu toate cã a luat 11% la alegeri… Iar presedintele tãrii nici nu a candidat la alegerile prezidentiale din 2024… Asta e democratie? Pe muzicã de vals ei danseazã sârba. Si sunt totusi unii care aplaudã pe margine… “Democratia originalã” a lui Iliescu era parfum fatã de ce fac ãstia de acum… Iliescu râde din mormânt… Noapte bunã România! Pãcat de o tarã asa de bogatã si de frumoasã…
Gspist_de_mic 07.06.2026, 18:30
Si, din pacate, criza inca nu s-a terminat, se va adanci. De fapt “olimpicul” nici nu are un astfel de interes. Haosul si lipsa perspectivelor coerente din societatea romaneasca il avantajeaza pe acest ins, ajuns presedinte fara sa candideze. Rolul lui este altul, si il va juca asa cum i se impune!
parpalache 07.06.2026, 16:37
Vladimir Ionaș la Ministerul Dezvoltarii?O fi aceiași persoana cu sociologul/politologul care apare pe la tv?!De fapt ce nevoie am avea de un minister al„dezvoltarii”-intr-o țara in care 94% din capital este strain,iar multinaționalele fac profit pentru ele,nu pentru România?Dar ar avea vreo importanța, dupa un ginecolog și apoi un absolvent al seminarului teologic la agricultura,in guvernele precedente?Sau un ministru al Apararii care n-a facut stagiu militar?
toolboth 08.06.2026, 19:02
Cum sa faca un intreprinzator profit pentru altcineva, ce manifest marxist sustine asa ceva?! Guvernele de pana acum au preferat sa sprijine consumul (salarii, pensii si ajutoare) nu e de mirare ca ingrasam alte state unde a fost incurajata productia, nu matele alegatorilor. Niciun guvern romanesc nu a incurajat capitalul autohton, toti au fost foarte preocupati sa capuseze statul. Nu intreprinzatorii straini sunt vinovati pentru inflatia de 12%, cresterea negativa (adica scadere) si lipsa de capitalisti romani capabili sa genereze locuri de munca si sa mentina profitul si capitalul in Romania. In loc sa reducem din taxe, le crestem. In loc sa eliminam avize, acorduri si autorizatii, adaugam in fiecare luna altele. Nimeni nu mai vorbeste despre reducerea bugetului de stat, reducerea dimensiunii Statului, toti bat campii despre cum trebuie nationalizate ramuri. Daca vrei sa reduci coruptia, trebuie sa reduci banii pe care ii cheltuie Statul, nu sa cauti aiurea administratori onesti.
Sthelian 07.06.2026, 23:03
Cred ca tine de natura umana, de nevoia de a fi pe functie, de a fi sef. Nu pot intelege. Eu am interactionat putin cu Tomac acum peste 10-12 ani. Si l-am catalogat ca oportunist si nefrecventabil. SI sunt un nimeni, un om obisnuit. Adica daca as primi azi un e-mail sau ceva sa devin usier in guvernul lui, purtator de geanta, i-as raspunde scurt nu. Pentru ca nu m-as putea privi in oglinda... Ce-i mina pe Luca Niculescu sau pe Papahagi sa accepte?. Dl. Niculescu este negociator sef pentru Romania petru accederea in OCDE. Si a facut treaba buna. Lasa treaba asta deoparte pentru a fi ministru? Dragos Paslaru, parea un om la locul lui in podcastul recent...
misu50 08.06.2026, 07:38
Aia cu Ionas la economie e de I'Umor!! Pai facem economie de inteligenta? Nu e destula prin parlament? In plus asta e o propunere in ciuda lui Bolojan, care a spus ca nu voteaza daca apare ceva ce miroase a psd...
WALKERVALI 08.06.2026, 11:42
Cu desemnarea lui Tomac premier, Nicușor a încălcat grav Constituția. Constituția României: Articolul 103 Investitura (1) Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. Constituția României, ca și jurisprudența CCR, nu permit președintelui în nicio situație să ignore rezultatul alegerilor parlamentare și să impună după bunul plac un premier din afara partidelor din legislativ. Decizia 85/2020 aCCR: Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale(…)candidatul desemnat de Președinte la funcția de prim-ministru nu reprezintă alegerea exclusivă a Președintelui, ci reprezintă rezultatul unor consultări și/sau negocieri dintre acesta și partidul politic care are majoritatea absolută în Parlament sau a celor parlamentare, dacă nu există o atare majoritate”(Decizia nr.875 din 19 decembrie 2018).
Gspist_de_mic 09.06.2026, 06:04
Il doare in…rucsac pe “olimpic” de prevederile Constitutiei. Probabil ca nici macar nu a citit-o! A cerut cuiva sa ii faca un rezumat!:)) Netrebnic personaj!