„Primesc telefon de acasă: sora mea, care abia împlinise 17 ani în ianuarie, era însărcinată”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Deputați și senatori PNL și PSD au introdus marți un amendament privind educația sexuală, astfel încât aceasta să se facă doar cu acordul părinților. Dar ce se întâmplă când părinții nu mai trăiesc și când tutorele și toți cei din jur refuză, din pudoare, să vorbească despre pubertate și dezvoltare sexuală cu o adolescentă de 16 ani?
Cuprins:
“Dragă Diana, în primul rând aș vrea să-mi cer iertare pentru ora la care scriu acest mesaj (sper să nu devină prea lung, însă mi-e imposibil să cred), în România e mai târziu decât în Londra”.
Așa începe un mesaj pe care l-am primit acum câteva săptămâni. Un mesaj străbătut de luciditate, durere și neputință. L-a scris Mădălina*, o tânără care ne oferise informații pentru un articol pe tema educației sexuale.
Atât ea, cât și sora ei mai mică au fost născute de mame adolescente, care le-au abandonat la naștere. Au fost adoptate de aceeași familie, dar părinții lor adoptivi au murit acum câțiva ani.
Când s-a întâmplat asta, Mădălina era la sfârșitul adolescenței, iar sora ei, la început. Nu erau apropiate și Mădălina nu știa cum să vorbească cu ea despre pubertate, despre o sarcină nedorită. Nici mama lor nu apucase să discute despre lucrurile astea.
Mădălina mi-a spus atunci că se temea foarte mult că sora ei o să devină o mamă-copil, intrând astfel într-un ciclu al suferinței pe care ambele îl trăiseră deja, prin mamele lor.
Peste un an și câteva luni, mi-a trimis o epistolă prin e-mail. Frica ei devenise realitate.
Cu permisiunea Mădălinei, am ales să public câteva fragmente din mesajul ei, în contextul discuției publice despre educație sexuală.
Scrisoarea ilustrează limitele unei abordări în care părinții sunt cei care au ultimul cuvânt când vine vorba de educația pentru viață. Ce faci când părinții nu mai trăiesc? Când tutorele refuză să vorbească, din pudoare, despre dezvoltarea sexuală? Și nu doar tutorele, ci toți cei din jurul tău.
Pentru că toți poartă, ca moștenire, rușinea față de sexualitate. Rușine pe care o transmit mai departe. Prin tăcere.
Mesajul primit
“Mă gândeam de prin februarie să-ți scriu, sincer, în ideea de a-ți comunica cum s-a schimbat viața mea de când am vorbit prima și ultima oară, referitor la materialul pe care-l scriai privind educația sexuală în școli și nu numai.
Ei bine, află că între timp m-am mutat în Londra, cu puțin timp după examenul de disertație, luat cu brio. Așadar, am venit aici, mi-am făcut acte, am găsit o slujbă, între timp, lucrurile nu se întrezăreau deloc bine la orizont.
Vorbeam tot mai rar cu sora mea de 16 ani, dar promiteam o vizită curând în țară, lucru pe care l-am și făcut. Amânam plecarea acasă tocmai din pricina distanțării produse pe fondul mutării mele în Anglia.
La începutul lunii februarie primesc telefon de acasă: sora mea, care abia împlinise 17 ani în ianuarie, era însărcinată. ÎN 5 LUNI. Deja mă imaginam făcând programare pentru avort, gândul a venit peste mine cu atâta ușurință încît m-am mirat câteva secunde.
Desigur, la început m-a încercat furia, am fost revoltată până peste poate. Oare ea știa?
Fusesem acasă, nu se observase nimic schimbat la ea, ba chiar abordasem acest subiect, întrebând-o franc dacă își începuse viața sexuală, dacă avea prieten, dacă vorbea despre sex măcar cu prietenele ei, în care poate ar fi simțit c-ar avea mai multă siguranță.
Negase totul cu vehemență și-așa plecasem împăcată, neinsistând, recunoscându-mă apoi în poziția mamei care îmi punea mie aceleași întrebări. Iar eu dădeam răspunsurile surorii. Fusesem foarte naivă.
Deunăzi am întrebat-o ce va face cu copilul, a spus că sub nici o formă nu-l va abandona, așa cum se procedase în cazul ei.
Nici eu nu aș fi de acord să facă asta, însă m-am simțit responsabilă s-o întreb, dar, mai ales, să n-o judec.
Cât despre tată, am aflat că este un tânăr care curând merge spre 25 de ani, lucrează în străinătate din februarie până în septembrie și provine dintr-o familie cu mulți frați. E un tânăr dintr-o comună învecinată, l-a văzut o singură dată și atunci s-a petrecut totul. Deci, iată, un om de care nu este îndrăgostită și nici viceversa.
Tânărul continuă să se eschiveze și să ceară efectuarea testului de paternitate îndată ce se va naște copilul.
(...)
Mi-am zis, iată, e un moment potrivit să-ți scriu, cu toată rușinea, frica, dezamăgirea, neputința care mă apasă.
Dar mai ales furia, furia împotriva celor care mai consideră educația sexuală în școli un tabu, fețe bisericești laolaltă cu părinții din toate categoriile profesionale, care, puși în fața unei, “Doamne ferește”, asemenea situații de a-și lăsa odrasla să participe la ora de educație sexuală cred că asta ar însemna să fie de acord să-și înceapă viața sexuală la o vârstă precoce, să experimenteze masturbarea în intimitatea camerei lor or să se uite la filme porno cu orele.
Toate astea sunt aberații. Trecând acum prin toate astea alături de sora mea, deși sună absurd, pentru că ea este cea care va trebui să abandoneze ultimul an de liceu ca să aibă grija copilului, asta dacă nu va fi susținută de rudele bărbatului, mă gândesc că un avort ar fi scutit-o de toate astea.
Eu, o persoană care nu se declara pro avort, am ajuns să înțeleg acum greutatea și dimensiunea unei asemenea decizii.
Este îngrozitor să fii nepregătită pentru rolul de mamă.
Nepregătită am fost pentru primul ciclu menstrual, primul flirt, dar nepregătită am fost și pentru moartea părinților, chiar dacă aceasta stătea pitită după ușă, gata pentru atacul final.
Însă astea, cred eu, nu-s totuna cu a deveni mama unui copil lipsit de orice vină sau să devii partenera unui bărbat despre care nu știi mai nimic. Iar asta, ei bine, Biserica ar trebui să-nțeleagă și să împiedice.
Ce sănătos ar fi să nu mai creeze ideea falsă de familie, odată cu venirea pe lume a unui copil, în mijlocul unor copii nepregătiți să fie adulți, apoi părinți. Ne-ar scuti de atâtea lovituri de pumn în stomac și ne-ar deștepta, cred eu.
O să-nchei aici mesajul super super lung însoțit de toate gândurile mele bune”.
Am schimbat numele autoarei scrisorii, pentru a proteja identitatea familiei. Numele țării a rămas însă același.
Este țara în care, cele mai mari partide ale ei, partidele tradiționale, unul de dreapta, liberal, și celălalt de stânga, social-democrat, au ales același lucru în privința educației despre intimitate și sexuale a celor două surori și a sutelor de mii de fete ca ele.
