Războiul apei într-o comună din Bistrița. Sute de oameni furioși, în stradă, mascați și ce ar putea face statul pentru noi toți
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Joi a fost a treia zi consecutivă în care drumul DN 17 a fost blocat la intrarea în Telciu dinspre Coșbuc din județul Bistrița-Năsăud de către un grup de localnici care nu vor să permită accesul angajaților companiei Aquabis să debranșeze familiile care au refuzat să semneze contractele pentru furnizarea apei. Localnicii acuză prețul mare al apei impus de companie, iar negocierile purtate zilele trecute au eșuat. Furia oamenilor e în creștere, așa că poliția județeană a decis să aducă forțe de ordine din județul vecin, Mureș, și să declare comuna „zonă de siguranță publică specială”.
Cuprins:
Sosirea de zilele trecute în zonă a prefectului și subprefectului și apoi întâlnirea pentru negocieri convocată de aceștia nu au reușit să deblocheze situația de la Telciu.
Deși în localitate au ajuns jandarmii, angajații Aquabis nu au reușit să-și ducă la capăt misiunea pentru care au fost trimiși aici, iar apariția în ziua următoare a directorului Aquabis a stârnit furia populației revoltate în așa măsură încât a fost nevoie de intervenția poliției pentru a-l retrage în siguranță din mijlocul oamenilor. Despre ce este vorba?
În comuna Telciu, conform informațiilor publicației locale Bistrițeanul, 800 de familii refuză de aproape jumătate de an să semneze contracte cu Aquabis, compania aflată în subordinea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud care administrează rețelele de apă.
Cei care refuză sunt nemulțumiți de tarifele ridicate practicate la nivel județean, în condițiile în care oamenii susțin că apa e o resursă a comunității, fiind captată din izvoare locale, și că o bună parte din rețeaua de apă existentă este mai veche, fiind construită într-o primă fază în perioada comunistă, iar apoi refăcută și extinsă în anii ’90 din fondurile comunei și cu finanțare din Elveția.
Pe lângă tariful considerat prea mare, cei care protestează susțin că lucrările făcute în ultimii ani cu finanțări europene, pentru refacerea și extinderea rețelei de apă și canalizare, ar fi prost executate, ceea ce duce la pierderi la rețea și, implicit, facturi mult peste consumul real al localnicilor.
Chestiunea e complicată de faptul că în 2007, consiliul local a votat intrarea în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară - Apă și Canalizare Bistrița-Năsăud (prescurtată ADI) pentru a putea beneficia de investiții prin fonduri europene în vederea extinderii rețelei de apă și canalizare, precum și pentru reparații la rețeaua existentă, acolo unde se considera necesar.
O condiție pentru a beneficia de lucrări și investiții prin aceste fonduri europene a fost acceptarea unui contract cu un furnizor unic la nivel județean și concesionarea către acesta a întregului sistem de apă și canalizare, precum și a stației de epurare construite cu aceste finanțări. Această cedare formală s-a decis prin două hotărâri de consiliu local, dar predarea, în fapt, a fost împiedicată de revolta unor localnici.
Cetățenii nemulțumiți solicită ieșirea comunei din ADI-Apă și Canalizare, rezilierea contractului cu Aquabis și înființarea unei companii locale pentru administrarea rețelei, cum există în alte localități care nu au intrat în ADI, de exemplu, Romuli, comună vecină. Aquabis îi amenință pe cei care se opun că în cazul ieșirii comunei din ADI, primăria va fi dată în judecată și obligată să plătească nu doar costurile lucrărilor derulate în Telciu, estimate undeva la un milion de euro, ci și costurile întregului proiect derulat, pentru că o astfel de situație ar periclita întreaga finanțare.
E cât se poate de clar că rezistența a peste 800 de familii nu poate fi înfrântă cu amenzi și bastoane și că necesită o soluție de compromis. A accepta ieșirea din ADI - Apă Canalizare a unei comune și implicit rezilierea contractului cu operatorul județean unic, pentru a plasa responsabilitatea furnizării de apă unei companii locale, înființată în subordinea primăriei, ar crea un precedent care ar putea fi invocat de alte comunități nemulțumite de tariful practicat de astfel de operatori sau de alte aspecte.
A amenința primăria și comunitatea cu blocarea conturilor, pentru a recupera fondurile europene investite în lucrările din comună e cât se poate de aberant, în condițiile în care vorbim de bani publici, nu privați, cheltuiți pentru bunăstarea unei comunități, nu pentru profitul unei companii, fie ea privată sau de stat.
În plus, sumele vehiculate sunt de-a dreptul aberante, parcă menite să nu poată fi restituite și să bage în corzi autoritățile locale, fiind mult peste costurile lucrărilor desfășurate în localitate.
La prima vedere, putem vorbi de niște investiții făcute pe fonduri europene care, în loc să vizeze, în primul rând, bunăstarea și confortul comunității locale, par mai degrabă menite să creeze o masă de beneficiari captivi care ajung să fie taxați de către o companie pentru servicii de furnizare a apei, fără a avea alternative în fața unui astfel de monopol și vreo posibilitate de negociere a tarifelor.
Lecția irlandeză
Nu știu cum se va sfârși povestea și unde vor duce tensiunile, dar mi-am amintit de protestele de acum câțiva ani din Irlanda. Mai precis, într-o discuție recentă cu un cuplu întors temporar din Irlanda, mi-au povestit despre încercările autorităților de a tarifa apa și cum această încercare a generat proteste și a dus la refuzul în masă al populației de a plăti facturile. Ei s-au aflat printre cei implicați în acest protest.
Am verificat să văd despre ce e vorba. Protestele au fost prin 2014 și aveau legătură cu o măsură de tarifare a consumului de apă ce făcea parte dintr-un pachet de măsuri de austeritate pe care guvernul irlandez a încercat să-l impună. Era genul de măsură din categoria „avem deficit bugetar mare, trebuie să colectăm de undeva ceva bani și cum nu vrem să creștem taxele pe marile averi și pe profituri, hai să vămuim toată populația cumva”.
Se pare că nu a mers și că apa de uz domestic a rămas gratuită, costurile cu furnizarea apei și întreținerea/extinderea rețelei fiind acoperite din alte surse bugetare, inclusiv din taxarea motoarelor.
Cred că un astfel de model ar trebui impus și la noi, de naționalizare a furnizării apei pentru uz domestic, însă la scară națională. Iar finanțarea costurilor cu administrarea rețelelor de apă ar trebui făcută, în primul rând, printr-o taxă impusă marilor poluatori.
Sau, pentru a evita riscul unui consum nelimitat din partea unora și lipsa apei pentru alții, înființarea de companii locale, municipale sau județene, aflate în subordinea autorităților, ar trebui să iasă din logica profitului făcut prin vămuirea consumatorilor și a recuperării unor investiții făcute din fondurile contribuabililor, practicând tarife care să nu depășească costurile cu salariile personalului angajat, cheltuielile de mentenanță a rețelei și un fond de rulment.
