Sistemul de urgență în România versus SUA: Operatorii 911 sunt instruiți, dispecerii 112 par puși acolo prin tragere la sorți
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Am avut niște incidente în România și în SUA și m-am apucat să cercetez sistemul lor și pe al nostru.
Cuprins:
Alexandru S. Alexe este un fost reporter Associated Press, care a activat în România și în SUA între 2000 și 2007. Din 2008 este consultant de marketing și relații publice. A studiat Statistica la ASE, între anii 1990 și 1994, apoi în SUA, obținând un Master în Științe (Interdisciplinar - Economie, Știinte Politice și Jurnalism) la Universitatea Texas din Tyler în 1997, unde a lucrat pentru ziarul The Patriot al universității și la centrul multimedia. A făcut studii postuniversitare la Universitatea Texasului de Nord, în Științe Politice, specializarea Relații Internaționale (1997-1998), unde a lucrat ca asistent universitar și asistent cercetător la Departamentul de Știinte Politice.
Acesta este primul său editorial în Libertatea:
Acum niște ani, jucam fotbal în Houston cu amici români și, dintr-un accident, unul din ei și-a rupt piciorul. Eu am sunat la 911.
Dispecera care a preluat apelul m-a întrebat dacă e o urgență, pe urmă m-a întrebat ce s-a întâmplat. După aceea mi-a pus întrebări despre băiatul accidentat și mi-a dat indicații de prim ajutor. A rămas la telefon punând întrebări despre el, din când în când, cum respiră, ce face, dacă piciorul e nu știu cum, etc., până când a sosit prima ambulanță (de la pompieri).
În momentul acela mi-a spus că închide pentru că predă cazul celor de pe teren. Între timp a mai sosit o ambulanță de la un spital (care l-a și luat acolo) și la câteva secunde a venit o mașină de poliție (Sheriff). Nu știu dacă a trimis poliția dispecera sau au venit ei auzind live în sistem că e unul cu piciorul rupt. Șeriful m-a întrebat cum s-a întâmplat, a văzut că nu e vreo bătaie sau ceva și a plecat.
Experiența din România cu 112
În România, am avut câteva apeluri la 112 și pot să spun că sistemul seamănă doar prin faptul că dai telefon la un număr de urgență.
1. Acum vreo 7-8 ani, am sunat la 112, pentru că într-o seară am văzut un copil de 4-5 ani cerșind la intersecția de la fostul restaurant Budapesta (intersecția bulevardului Cantemir cu bulevardul Mărășești). Eram venit recent în România și m-a șocat faptul că dispecera nu a preluat ea cazul să îl coordoneze, ci m-a conectat pur și simplu cu o secție de poliție. Acolo a răspuns unul cam fără chef. După ce i-am explicat că se face seară și e greu de văzut copilul și o să fie un accident, a zis că trimite cazul la o patrulă de poliție și a închis telefonul.
2. Acum 2 ani, am avut un caz de sângerare, era o persoană în vârstă care s-a rănit la picior și pierdea mult sânge. Am sunat la 112, dispecera a întrebat despre ce e vorba, a zis că trimite pompierii în câteva minute și a închis. Nu mi-a dat nici o indicație de prim ajutor. Asta ar fi fost necesar, pentru că oamenii obișnuiți se cam pierd cu firea când văd șuvoaie de sânge. Am culcat persoana și i-am făcut garou, dar nu ne-a dat prin cap să-i ridicăm piciorul, ca să asigurăm organele vitale. Noroc că a apărut un veterinar din cartier care a preluat treaba. Pompierii au venit repede, în 8 minute, au pus un bandaj și au dus-o la spital. Aș considera însă intervenția un eșec, pentru lipsa indicațiilor de prim ajutor, care ar fi putut face diferența dintre viață și moarte, mai ales în intervenții în care nu vine ambulanța imediat.
3. Un copil a căzut pe stradă. Alunecase și rămăsese pe spate țipând, nu se putea mișca. Sun la 112, mă întreabă ce s-a întâmplat, ce face copilul etc. Nu mi-a dat indicații de prim ajutor, măcar să spună să nu mișcăm copilul. Noroc că știam eu asta, pentru că veniseră niște vecini să îl ia din stradă, “să nu răcească pe jos”. Verificam mobilitatea, copilul se ridică singur și pare OK. Dispecera îmi trimite totuși o ambulanță privată, cu un doctor care să verifice că e totul OK, în regim de neurgență, care vine după vreo oră.
4. Acum câteva zile, o rudă face o criză hipoglicemică, care seamănă cu un atac cerebral - da, un fel de paralizie. Sun la 112, mă conectează cu ambulanța, mai explic o dată și acolo, apoi zice: “Vă trimitem mașină”. Fără indicații de prim ajutor, fără nimic. După 15 minute, văzând că nu a venit mașina, sun din nou și iarăși mi se promite că vine mașina. După încă vreo 15 minute sun din nou - unde e ambulanța, omul are convulsii, ce să fac? – și mi se răspunde: “Vine imediat, vă dau la pompieri, sunt multe solicitări pe ambulanțe”. OK, dați pe cine vreți, numai să vină! În câteva minute apar pompierii și să zicem că de aici intervenția e OK, au mai chemat o ambulanță cu medic, au dus pacientul la spital.
„Dispecerii 112 nu sunt pregătiți să coordoneze un caz, doar pasează apelurile”
Ce se vede în toate intervențiile 112 e că sistemul românesc e gândit prost de la început, deși România trebuie să aibă un sistem de nivel european. Dispecerii nu sunt pregătiți, nu știu să preia un caz și să îl coordoneze, doar preiau apeluri și le pasează. Asta e o treabă de call center, nu de dispecerat de urgență.
Un dispecer instruit trebuie să știe să dea indicații de prim ajutor. În cazuri de poliție, dispecerul trebuie să te învețe ce să faci. Spre exemplu, în cazul Alexandrei Măceșanu, trebuiau să o învețe fie să fugă, fie să se baricadeze, pentru a câștiga timp până la sosirea poliției. Dispecerii care au răspuns la telefon par a fi niște oameni luați la întâmplare de pe stradă, fără nici un antrenament special, fără sânge rece, care nu știu ce să facă.
Au nevoie și de un software cu instrucțiuni simplificate - ei să aleagă “răpire” sau “leșin”, sau “sângerare” și să le dea ce trebuie să facă în astfel de cazuri, nu poți să contezi pe faptul că își amintește dispecerul tot ce a învățat la instruire (presupunând că a avut vreodată parte de o instruire).
Am mai observat ceva în cazul Caracal - faptul că nu s-a trimis și o ambulanță, ceea ce e ciudat, pentru că fata a spus că a fost violată și bătută, deci trebuiau să îi acorde îngrijiri medicale după recuperarea de către poliție. Nu mai zic că era posibil să fie rănită și, în cursul recuperării, putea fi atacată cu un cuțit etc. Ambulanța trebuia să fie acolo pentru această acțiune a poliției. E clar că oamenii ăștia care răspund la 112 nu au un protocol sau, dacă îl au, habar nu au de el.
Operatorii de la 911 știu să dea indicații de prim ajutor și să gestioneze cazuri critice
Observând lucrurile acestea, m-am apucat să investighez ce sistem au americanii.
Mergând pe site-ul federal, care ghidează municipalitățile cu privire la educația dispecerului 911, https://www.911-operator.org, vedem că un dispecer are nevoie de un training inițial de 40 de ore.
Textul ne edifică ce trebuie să știe și să facă un operator 911. Ei trebuie să învețe la cursuri:
- Basic Telecommunications
- Advanced First Aid/CPR/AED
- Critical Incident Stress
- Hazardous Materials
- Terrorism
- Suicide Intervention
- Emergency Medical Dispatch
- Domestic Violence
- TTY Training
Dispecerii 112 apasă pe un buton și te conecteză cu alți dispeceri
Prin comparație, observăm că dispecerii români nu știu nimic din toate acestea, în afară de a răspunde la telefon și a apăsa pe un buton, unde ești conectat cu alți dispeceri care nu știu nici ei nimic, părând că au fost puși acolo prin tragere la sorți.
În concluzie, prima măsură care se impune e profesionalizarea meseriei de dispecer 112. Toți angajații din sistem, fie că sunt la STS, poliție, ambulanță, pompieri, ar trebui să urmeze cursuri de pregătire. Nu putem să continuăm cu oameni care nu știu ce să facă și nu știu să dea instrucțiuni apelanților. Cu ceva tehnici de prim ajutor, care se pot învăța într-o săptămână, se pot salva multe vieți până la sosirea ambulanței.
A doua măsură e angajarea mai multor oameni noi în sistem, pentru că sistemul nu e făcut ca dispecerul să fie la coordonare. Și dacă e să-l credem pe polițistul 112 de la Slatina care a preluat cazul Alexandrei, omul avea un timp limitat de lucru la fiecare caz, pentru că trebuia să preia și alte apeluri.
A treia măsură ar fi creșterea numărului de ambulanțe. Nu e posibil ca ambulanța să vină, în mijlocul Bucureștiului, după o oră, la un caz suspect de accident vascular cerebral. Dacă la o intervenție unde trebuiau să ajungă în maximum 10 minute au venit în 60 de minute înseamnă că vorbim de un deficit masiv de echipaje de urgență, practic avem sub 20% din necesar.
Or, dacă știm că avem acest deficit, cu atât mai mult trebuie să compensăm prin calitatea pregătirii dispecerilor. Acolo trebuie început, pentru că e mult mai rapid și mai simplu să avem dispeceri pregătiți să dea indicații medicale decât să cumpărăm mii de ambulanțe și să angajăm echipaje pentru ele, lucru care trebuie făcut, însă care va dura peste un an. În schimb, dispeceri noi pot fi angajați și pregătiți în câteva săptămâni, urmând să ajute la salvarea a mii de vieți.
