Suntem penultima țară din UE ca procent din PIB dedicat educației. Chiar și Polonia, un exemplu de înarmare, nu are salarii mai mari în armată, decât în educație

Pentru prima dată după 18 ani, România se confruntă cu o grevă generală în educație. Revendicările profesorilor țin preponderent de salarii și finanțare, în condițiile în care inflația a erodat puterea de cumpărare a românilor, iar educația a continuat să fie, în ciuda creșterii economice, cenușăreasa alocărilor bugetare. 

O societate, la fel ca o persoană,  își exprimă valorile prin prisma priorităților sale. Put your money where your mouth is, spun englezii. 

Dacă ne uităm la societatea românească prin prisma acestei afirmații, România e o țară în care în mod sistematic domenii pe care public toți politicienii le recunosc ca fiind cruciale cum e sănătatea și educația sunt cronic subfinanțate. 

Cheltuim cu 50% mai mult pe apărare și ordine publică decât pe învățământ

Suntem penultima țară din UE în privința procentului din PIB alocat educației, care niciodată nu a ajuns nici măcar la 4% din PIB. În schimb, cheltuim cu aproximativ 50% mai mult pe apărare și pe ordine publică, domenii și ele importante, față de media europeană. Dar atunci să nu mai vorbim de România educată, ci de România polițienească, căci așa ar fi mai onest. În lipsa unei alocări bugetare corespunzătoare, sintagma România educată nu e doar o vorbă în vânt, ci și o dovadă de ipocrizie cumplită. 

Sărăcia sau încasările bugetare modeste nu sunt  o scuză pentru această stare de fapt deplorabilă. Când a fost vorba despre salariile pe sectoare, vecinii noștri bulgari au pus pe locul 1 sănătatea, urmată de educație și abia apoi vine administrația și armata. La polonezi, cele 3 sunt la egalitate. Ceea ce înseamnă că, în Polonia, una dintre țările cu cele mai mari investiții în achiziția de tehnică militară, salariile din educație sunt egale cu cele din armată. Din regiune, doar Ungaria are aceeași ierarhie ca și România. 

Nu poți face  nimic de calitate – deci nici educație – cu oameni prost plătiți și investiții puține. Banii nu sunt totul și nu rezolvă totul, e drept, dar în lipsa unei salarizări adecvate, șansele de a nu putea atrage forță de muncă calificată și de a demotiva personalul existent sunt imense. Deși se tot arată de ani de zile cu degetul la salariile grase ale bugetarilor,  lucrurile sunt mai nuanțate.  Nu toți bugetarii câștigă la fel. 

În România, din totalul angajaților în sectorul public, doar angajații din administrația publică și din apărare au salarii peste media națională, educația și sănătate sunt sub medie. 

Unele cadre didactice iau și 10.000 de lei pe lună, dar nu ele fac regula

Datele Institutului Național de Statistică ne arată că salariul mediu în învățământ era în 2022 cu aproximativ 12% mai mic decât  salariului mediu la nivel național. 

Se câștigă mai bine chiar și în agricultură, comerț sau industria prelucrătoare decât în învățământ.  Salariul mediu net  în educație era de 3857 de lei în decembrie 2022, dar media este înșelătoare, pentru că în spatele ei se ascund inegalitățile de remunerare. 

Dacă iau într-o mână un cub de gheață și în alta un cărbune încins, în medie, temperatura mâinilor mele va fi normală, dar în realitate, o mână îmi va degera și alta îmi va arde. Așa se întâmplă și în învățământ.  

Unele cadre didactice din învățământul superior pot lua salarii de 10.000 de lei  (și asta e de bine!), în timp  ce un profesor debutant are un salariu de 2580 de lei. Cu acest salariu, un profesor este departe, ba chiar foarte departe de a-și permite un minimum de trai decent. În anul 2022, valoarea coșului minim pentru un trai decent pentru o persoană singură era de 3275 de lei, semnificativ peste salariul unui profesor debutant. Dacă profesorii nu își permit un trai decent, cum vrem să avem educație decentă, de calitate?

O grevă care ține cont de interesul real al copiilor

Unele voci au criticat demersul profesorilor și inițiativa de a face grevă acum, pe final de an școlar, invocând interesele copiilor. Este adevărat că interesul imediat și pe termen scurt al copiilor este afectat, dar pe termen lung, această grevă este în interesul copiilor, al tinerilor generații și al nostru, al tuturor. Pentru că fără o finanțare adecvată, nu putem aștepta să avem educație de calitate, iar fără educație de calitate, nu putem progresa ca societate. 

În momentul de față, România a atins limitele modelului de competitivitate bazat pe forță de muncă ieftină și taxe mici. Dacă nu reușim să facem un efort, ne paște o lâncezeală economică și ceea ce economiștii numesc middle income trap, un fenomen caracteristic țărilor care într-o primă etapă a dezvoltării au o creștere economică galopantă, bazată în general pe forță de muncă ieftină și activități economice cu valoare adăugată mică, după care stagnează și nu reușesc să facă saltul către un nivel de dezvoltare superior, cu industrii inovative și cu valoare adăugată mare. 

Câți bani punem pe educație ne arată unde ne vom încadra în economia viitorului

Actualmente, investițiile străine din România sunt specializate preponderent  în sectoare medium high tech și mediu low tech, cu valoare adăugată scăzută și cu intensitate tehnologică mică. Suntem codași în regiune când vine vorba de investiții în sectoare high-tech.  

Specializarea regională este destul de clară și este, indubitabil, în defavoarea României – riscăm să intrăm într-un cerc vicios al direcționării investițiilor străine spre sectoare și industrii cu nivel tehnologic scăzut, unde peste tot în lume nivelul salariilor e scăzut. 

Capitalul uman, respectiv forța de muncă bine pregătită, e un ingredient esențial pentru a putea face trecerea către un nivel de dezvoltare superior și care să evite capcana venitului mediu. Iar acest lucru e imposibil de făcut fără un sistem de educație inclusiv și performant, de care suntem ani-lumină depărtare în acest moment.  

Soluționarea revendicării sindicatelor din educație e un pas în direcția corectă, care va trebui urmat de politici industriale și politici economice, cum ar fi reforma fiscală, pentru că altfel presiunea bugetară va fi nesustenabilă a  la longue. Nu vom rezolva peste noapte problemele structurale ale țării majorând alocările pentru educație, dar dacă nu  facem asta și nu transformăm educația într-o prioritate cu adevărat, nu doar declarativ, ne semnăm sentința colectivă. Greva profesorilor din aceste zile nu e doar despre salariile lor – e despre viitorul nostru comun. 

PRECIZARE: Într-o versiune anterioară a acestui articol titlul vorbea despre cheltuielile din armată versus cheltuielile din educație. De fapt, comparația cu mai mare relevanță este cea care ia în calcul salariile din armată versus cele din educație, unde armata este avantajată în România și Ungaria, față de Polonia sau Bulgaria, țări unde salariile din educație nu sunt mai mici decât cele din domeniul apărării.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE