Așa se întâmplă mereu în situațiile de criză prin care a trecut sau trece omenirea. Se identifică o comunitate minoritară și i se pun în cârcă toate relele pământului. Pentru mase e cel mai simplu așa: dușmanul este ușor de deosebit din cauza culorii pielii sau a obiceiurilor specifice, în general lumea oricum îi urăște chiar dacă nu se manifestă de frică. Dar crizele sunt numai bune pentru a deschide robinetul urii prost mascate.
Scandalul a luat ușor amploare atunci când un respectabil autor și universitar s-a complăcut în rasism. Culmea, el însuși membru al unei minorități îndelung persecutate de-a lungul istoriei, Vladimir Tismăneanu nu s-a putut abține să se amuze la o glumă rasistă, una dintre multele care circulă în lumea elitelor românești. S-a scris mult despre asta, deja, într-un răstimp scurt. Pe de-o parte au sărit activiștii romi și nu numai. Au fost revoltați oameni care sperau și încă speră că toleranța va de deveni regula, iară nu excepția, chiar și în societatea românească. De partea cealaltă s-a ridicat un inimaginabil val de ură rasială. O ură ce stătea ascunsă sub preș, locul unde leneșii superiori își ascund gunoaiele.
Cumva, scandalul Tismăneanu s-a stins, dar manifestările rasiste au continuat. Nu doar că romii sunt capul răutăților, dar, brusc, toți cei care încalcă legea zilele acestea sunt, aprioric, romi.
Rasiștii nu obosesc niciodată. Pe măsură ce vor continua măsurile restrictive, frustrarea va crește, iar nevoia de vinovați ușor pedepsibili va fi din ce în ce mai mare. Cum cu autoritățile nu se poate pune oricine, pentru că este o confruntare de uzură, care cere ambiție și cerbicie, țintele vor fi, în continuare, cei ce pot fi ușor atacați, în aplauzele mulțimii.
Televiziunile vor prezenta în continuare imagini apocaliptice ale confruntărilor dintre cetățeni și poliție și vor spune că este vorba despre clanuri de romi reveniți de la furat din străinătate. Nu contează că datele oficiale vorbesc despre o scădere a infracționalității cu minimum 16 procente față de perioada similară a anului trecut. Aceleași televiziuni vor urla, de-a dreptul, că infracțiunile au crescut numeric și ca violență.
În tot acest amalgam de dezinformări, reacții și tăceri complice, lipsesc însă câteva voci.
Romii din România au un reprezentant în Parlament. Este că nici nu știți cum îl cheamă sau cum arată? Numele domnului deputat este Daniel Vasile, membru al Partidei Romilor „Pro Europa“ și cam asta este tot. Pozițiile sale publice din această perioadă sunt atât de puternice încât au trecut pe lângă noi neobservate.
Mai apoi, minoritatea romă din România a dat, în ultimii 30 de ani, mai multe capete încoronate decât a dat casa de Windsor Marii Britanii în ultimii 110 ani: patru regi și un împărat.
Chiar în acest moment, în Sibiu, la câteva străzi distanță, trăiesc doi regi în exercițiu: frații Cioabă, Dorin și Daniel, unul, rege internațional al romilor, celălalt, rege al romilor din România.
Pe lângă deputat și majestățile lor, romii mai au foarte mulți lideri mai mult sau mai puțin informali.
Ei bine, vocile acestora sunt complet absente. Nici nu iau apărarea romilor, nici nu încearcă să-i ajute cu ceva, nici nu fac ceva pentru a-i determina să respecte legea pe cei care nu o fac.
Or asta este deranjat. Și ar trebui să fie deranjant în primul rând pentru comunitate și pentru activiști. Dacă n-ar fi, în realitate, atât de rupți unii de alții, poate ar reuși să dea ei înșiși, primii, un semn de solidaritate. Afaceriștii din comunitate, unii extrem de bogați, ar putea să intervină și ei, ajutând acolo unde n-o poate face statul, iar exemplele pot continua. Contravaloarea colanului regal al lui Dorin Cioabă ar acoperi costurile hranei pe câteva săptămâni pentru comunitatea romilor xoraxaj din Babadag, care acum se află în carantină, fără nici o sursă de venit. Vom vedea, oare, așa ceva?
Luminița Cioabă citind poezii, bilingv, la work-shopuri și seminarii este pitorească, dar nu asta este vocea pe care comunitatea romă are nevoie să o audă acum.