O bună parte din noi ne-am confruntat cu mătreața pe parcursul vieții, iar unii dintre noi încă o fac. Există o mulțime de produse antimătreață și posibil să fi încercat mai multe pe parcursul timpului care s-au dovedit să nu aibă vreun efect, deci e timpul să descoperim împreună care sunt cu adevărat ingredientele antimătreață, ce cauzează mătreața și cum putem alege șamponul potrivit pentru noi.
Cuprins:
Matreata este un termen umbrelă care descrie pielea descuamată de pe scalp sau de pe față în zonele cu mai mult păr, care se manifestă prin bucăți mici uscate cu aspect de scuame.[1] Aceasta poate fi de două tipuri:
Mătreața este o afecțiune destul de comună, existând și mai mulți factori care o determină. Printre cele mai comune cauze se numără:[2]
Acum că am stabilit care sunt cauzele mătreții, ne putem orienta spre ce ingrediente sunt eficiente în a o combate și preveni:[3]
E important de reținut că unele dintre aceste ingrediente pot decolora părul și scalpul, sau chiar să determine sensibilitate la nivelul acestuia, deci trebuie folosite conform instrucțiunilor.
Pentru a alege cel mai potrivit produs din gama de sampoane antimatreata, trebuie în primul rând să determinăm ce cauzează mătreața. Acest lucru se poate face cel mai bine la un consult dermatologic, în special în cazurile în care avem iritații și mâncărimi puternice. Medicul dermatolog poate atunci să recomande produsele sau ingredientele potrivite.
Totuși, în cazul în care mătreața este o afecțiune mai mult estetică decât gravă, ne putem orienta după un șampon pentru mătreață cu formule potrivite tipului nostru de scalp, ca exemplu:
Apoi, verificăm ce ingrediente active ne-ar interesa să conțină aceste produse în funcție de nevoi și de compatibilitate cu scalpul (ne putem uita și după uleiuri naturale cum ar fi cel de arbore sau de cocos, care au efecte antimicrobiene și calmante).
În final, cel mai important este să încercăm să evităm ingredientele agresive (în cazul în care nu au fost recomandate de dermatolog) precum sulfații, parabenii sau alcoolul, care pot provoca mai multe probleme decât pot rezolva.
Șamponul antimătreață trebuie folosit constant, chiar și după ce vedem o îmbunătățire la nivelul scalpului, pentru a preveni alte iritații sau descuamare. Cel mai important este să urmăm instrucțiunile de pe produs, deoarece acestea pot să difere.
Orientativ, pentru mătreața ușoară este recomandat să folosim produsele de 2-3 ori pe săptămână, până condiția se îmbunătățește. Ulterior, poți reduce utilizarea la 1-2 ori pe săptămână. Dacă este cazul, se poate folosi concomitent și alt tip de șampon care nu irită.[4]
Dacă ai mătreață severă, cu alte simptome care devin greu de suportat, consultă un medic dermatolog pentru un plan complet de tratament, în care se poate să fie nevoie să folosești șampoane și alte produse mai des decât frecvența general recomandată.
[1] https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/dandruff/symptoms-causes/syc-20353850
[2] https://www.healthline.com/health/types-of-dandruff#types-of-dandruff
[3], [4] https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/dandruff/diagnosis-treatment/drc-20353854
Sursa foto: shutterstock.com