Teia Ciulacu, fondator Adoptă un Copac: „Miza, când vorbim despre nevoia de păduri, este supraviețuirea speciei umane”

Teia Ciulacu este creatoarea programului Adoptă un Copac, al Viitor Plus, care anul acesta a depășit borna de un milion de arbori plantați. 

Cu toate că aproape 15 ani Adoptă un Copac și-a câștigat experiență în campanii de plantare de puieți forestieri în zone rurale, pe terenuri degradate sau pentru crearea perdelelor forestiere, arborele cu numărul un milion l-a plantat echipa programului chiar în oraș, în Parcul Dendrologic al USAMV din București, în cadrul proiectului Împădurești pentru București, o campanie organizată de Viitor Plus și finanțată de Primăria Municipiului București. În același timp, elevi și profesori din 25 de școli din Capitală au plantat 563 de arbori adecvați solului zonei lor, celebrând astfel 563 de ani de la prima atestare documentară a Municipiului București. 

În contextul creat de campania Împădurești pentru București, Teia Ciulacu atrage atenția din nou asupra urgenței climatice și efectelor acestor schimbări ce pot fi atenuate în mod prioritar cu ajutorul pădurilor.

Care sunt șansele, realist vorbind, de a dezvolta păduri în metropole?

Teia Ciulacu: Există două tipuri foarte diferite de plantări: una de tip silvic, extraurban, adică ce am plantat noi de 15 ani încoace, în programul „Adoptă un Copac”, iar a doua este ceea ce numim plantare urbană. 

Voluntarii „Adoptă un Copac” au ajuns până acum, cu mai bine de un milion de puieți, pe terenuri agricole degradate, unde am plantat cu scopul de a le salva, de a le recupera, ori au creat perdele forestiere de protecție. Planificarea și implementarea acestor plantări sunt de la început asumate de inginerii noștri: puieții vor fi puși în pământ, conform normelor silvice, la distanțe mici: rândurile la doi metri distanță, atât cât să poți veni ulterior cu lucrările de întreținere, iar pe rând, la un metru. Astfel ajungem să discutăm despre 5.000 de puieți plantați la hectar. Un caz special este aici plopul sau salcia, care se plantează la o distanță mai mare, dar acestea vor face obiectul unor discuții separate. 

Dacă ați ajuns la plantări în teren extraurban, știți că puieții sunt niște firicele scurte și fragile, adică arbori de unul, doi, maximum trei ani de viață, deci cât mai tineri, așa încât să aibă șanse cât mai mari pentru a se adapta la mutarea din pepinieră în câmp. Ei trebuie ajutați în lupta cu buruienile, pentru că acestea sunt mult mai agere când captează mineralele și apa din sol. Dacă noi nu intervenim cu zilieri și lucrări de prașilă, adică nu îndepărtăm buruienile, acestea câștigă lupta cu arborii și ajung să îi sufoce. 

Așadar, lucrările de întreținere din teren sunt esențiale. În plus, fiindcă puieții au ritmuri diferite de creștere, alta este perioada în care pădurea, aflată în plină dezvoltare, are nevoie de noi: de la trei ani, cel mai scurt termen de creștere, la mai bine de șapte ani, până când pădurea ajunge la, ceea ce se numește în silvicultură, „stare de masiv”, adică arborii au crescut suficient de mult încât să-și împreuneze coroanele, fac umbră, iar lupta cu buruienile e câștigată. Din acel moment, lucrările noastre de întreținere încetează și tot ce mai facem este monitorizare, să ne asigurăm că arborii rămân pe loc, iar terenul nu devine ținta altor interese. 

„În orașe nu plantăm arbori sub 2-3 metri înălțime sau cu vârste mai mici de 5-10 ani”

Când vorbim de plantările urbane însă, lucrurile stau complet diferit: nu prea mai putem discuta despre zeci/sute de hectare de teren, de păduri sau de arbori care ating stadiul de masiv.

În orașe, spațiul este foarte prețios. Știm cu toții, e bătălie mare pentru fiecare metru pătrat. Este unul dintre motivele pentru care noi, la Adoptă un Copac, nu am putut planta în orașe. Interesul pentru imobiliare și betoane a fost întotdeauna prioritar față de preocuparea pentru cantitatea de oxigen pe care ar da-o niște sute de metri pătrați de spațiu cu umbră.

Al doilea motiv pentru care nu am făcut-o a fost legat de partea financiară a proiectului. Adoptă un Copac a ales să-și îndrepte atenția și fondurile obținute din sponsorizări (oameni sau companii) către primăriile cu fonduri foarte mici, administrații care de-abia supraviețuiesc de la un an la altul și care nu ar alege cu prioritate să crească o pădure versus să creeze canalizare sau să asfalteze drumurile din sat. Așa stând lucrurile, am preferat să mergem spre primăriile cu bugete mici, nu în orașe, care au bugete mult mai consistente și pot să aloce bani pentru spațiile verzi (vezi celebrele panseluțe!). 

Acum, dacă facem un exercițiu de imaginație și plecăm de la scenariul în care autoritățile urbane acordă atenție cu prioritate acestui demers de plantare, expropriază terenuri cu scopul clar de a crea spații verzi acolo unde nu sunt, de a mări suprafața de plantat în beneficiul cetățenilor, atunci trebuie să spunem că nu doar procesul de plantare, ci și dezvoltarea arborilor este complet diferit față de ce se întâmplă în câmp. 

În oraș, nu ai nici spațiul și nici timpul să aștepți această creștere lentă a arborilor, așa cum se face în câmp. În metropole nu plantăm arbori sub doi-trei metri înălțime sau cu vârste mai mici de cinci sau zece ani. Arborii vin cu baloți, se plantează la distanțe mult mai mari, iar rezultatele apar mult mai repede. 

Ceea ce vedem în aceste cazuri la final nu este o pădure, ci arbori individuali, masivi, chiar pe un aliniament stradal sau în parcuri, alternând cu spațiile de joacă, cu spațiile cu gazon, într-o planificare riguroasă pe care o face specialistul peisagist. Deci dacă în câmp mergem la inginerul silvic, în oraș ne ducem obligatoriu la peisagist pentru o opinie de expert.

Vorbește-mi despre proiectul vostru, „Împădurești pentru București”! Care este scopul lui până la urmă, câtă vreme, iată, nu putem discuta așa simplu despre plantări în orașe?

Teia Ciulacu: Așa este, plantările în București revin responsabilității autorităților, iar tu sau eu, dacă vrem să punem un puiet în fața blocului sau în curtea proprie trebuie să ne răspundem întâi de toate câtorva întrebări: al cui e terenul (dacă e în fața blocului sau apartamentului meu de la parter nu înseamnă că este al meu), ce se află sub el (o fundație, o țeavă, cabluri etc.), ce fel de sol este și ce specie de puiet se potrivește. Am lăsat aici doar câteva dintre elementele care ghidează o bună intenție, așa încât să nu se transforme într-o faptă reprobabilă sau chiar ilegală. Toți pașii aceștia, dar și mai multe detalii găsiți în Ghidul practic de plantare pe care l-am creat în cadrul proiectului Împădurești pentru București și poate fi descărcat gratuit din site-ul programului nostru, adoptauncopac.ro.

Misiunea campaniei Împădurești pentru București este aceea de a atrage atenția asupra unei nevoi de care cred că trebuie să se audă mai des: „Vrem păduri! Avem nevoie de ele!”. Noi, la Adoptă un Copac am și plantat, nu doar am strigat, iar în această toamnă, iată, am plantat arborele cu numărul un milion. Iar acest arbore nu înseamnă doar acest număr spectaculos de arbori, ci peste 150 de hectare de teren arid pe care acum există vegetație și faună, mai bine de 20.000 de voluntari și mii de ore de planificare, plantare, lucrări de îngrijire și monitorizare. 

Cu experiența acestor ani și lucrări, am facilitat în urmă cu câteva zile un dialog important între parteneri importanți responsabili de o schimbare de abordare în atitudinea cetățenilor, autorităților și companiilor față de implicarea directă, permanentă și pe termen lung. Jurnalistul Cătălin Striblea, Corina Murafa, expert în schimbări climatice; Mircea Ilie, expert în sustenabilitate și membru în Consiliul Director Viitor Plus, Adrian Asănică, decanul Facultății de Horticultură din cadrul USAMV București, Alexandra Nistor, Sustainability Manager în OMV Petrom, Iulia Botar, CSR & Communication Director GRF+ și Rebecca Popescu, manager parteneriate Adoptă un Copac, cărora m-am alăturat și eu și am adus în dezbatere mai multe modele de implicare și am încercat să identificăm nevoia de soluții în combaterea și atenuarea efectelor schimbărilor climatice. 

Am o fetiță de 7 ani și știu, la fel cum știu toți părinții care citesc acest dialog al nostru, este esențial ca cei care vin după noi, copiii, să își formeze un obicei sănătos, al voluntariatului, al implicării civice, al unei reacții și atitudini atunci când sunt martori ai unei nedreptăți sau ilegalități. 

„Copiii merg la plantări cot la cot cu adulții”

Este esențial să le formăm copiilor noștri obiceiul de a merge la plantări, să meargă alături de noi, să vadă la noi că facem acest lucru. Eliza merge cu noi la plantări de când era la grădiniță și va continua să o facă ani la rând. Și nu este singurul copil din teren. 

Acești copii care ajung în teren, la plantări, au acum la dispoziție, la fel și profesorii și învățătorii lor, ghiduri care să le vorbească adecvat, prietenos, clar și elocvent despre păduri, ca resursă de viață pentru noi. Aceste ghiduri educaționale au fost create de echipa Viitor Plus, cuprinde lecții ce pot fi folosite extraordinar de bine în Săptămâna verde sau în orice alt context educațional și au fost gândite pe mai multe niveluri de accesibilitate, de la clasa pregătitoare, la clasa a XII-a. Ele pot fi descărcate gratuit de pe site-ul adoptauncopac.ro.

În fiecare zi consumăm lucruri pentru care este nevoie să se taie pădure. Putem însă să plantăm ceva în compensare. Bucureștenii, cetățenii marilor orașe sau mai micilor așezări urbane nu pot planta fără autorizație și documentare prealabilă, este adevărat. Dar pot face altceva. Iar noi, la fel ca și alte organizații de mediu, creăm oportunități de voluntariat. Noi credem că participarea la plantări îi face pe oameni să fie mult mai responsabili și să aprecieze mult mai mult copacii, după ce văd cât de greu cresc. 

„Adoptă un Copac” și-a atașat luna aceasta o afirmație foarte importantă: „Am plantat Copacul nr. 1 Milion”. Cât de complicat este acest proces și ce va urma?

Teia Ciulacu: Un milion de arbori pare un număr mare, dar, raportat la nevoie, e extraordinar de mic. Resursele cele mai importante pentru împăduriri în extraurban, dar și în orașe sunt la autoritățile publice. Ele sunt proprietarii terenurilor, ele au fonduri, de la ele ne așteptăm la mai multe soluții. 

Demersul nostru se concentrează întotdeauna pe terenuri pe care, dacă noi nu am face efortul de plantare, nu ar exista păduri, fiindcă ele nu fac parte din planurile de împădurire ale statului român, nu avem parteneriate cu Ocoale Silvice, nu venim în concurență cu fondurile publice, ci în complementaritate. Nu facem doar componenta de plantări, ci ne asumăm tot procesul și o facem din banii strânși de noi. 

Dincolo de suprafața efectiv împădurită, peste 150 de hectare pe care au fost plantați acești un milion de puieți, proiectul are o foarte importantă componentă educațională. Puteam să facem plantările preponderent cu zilieri, cu care lucrăm mult, lucrăm și mecanizat, dar am acordat atenție specială implicării voluntarilor în fiecare an și suntem la a 30-a campanie de plantare. Deci o să ne găsiți în fiecare primăvară și toamnă pe câmp, plantând, nu singuri și nu doar cu zilieri, ci cu voluntari, mari și mici. 

Sunt 15 ani de când ai creat Adoptă un Copac și aproape 17 de când ai fondat Viitor Plus. Ce te mai ține pe acest drum?

Teia Ciulacu: Este motivul meu de a trăi. Ce fac în Adoptă un Copac sau în Viitor Plus nu este doar un job sau o activitate punctuală, un proiect, ci este o alegere de viață pe care am făcut-o când am aflat mai multe despre dezvoltarea durabilă, când am început să citesc, să mă documentez, să văd studii științifice despre direcția în care ne îndreptăm, noi, întreaga lume. Și am înțeles că la nivel global avem o problemă de lipsă de sustenabilitate în modelele economice și socio-economice actuale, care necesită schimbare, iar pentru asta va fi nevoie de generații întregi ca să se întâmple. Miza este pur și simplu supraviețuirea speciei umane.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE