Adevărul este că foarte puțini știu istoria fascinantă a acestui model de business. O veți afla parcurgând rândurile de mai jos, prin laborioasa documentare a Premierrentacar.ro. Acest model de afacere a pornit în Statele Unite ale Americii în 1904, când un magazin local din Minneapolis, specializat în vânzarea de biciclete, a propus clienților săi mașini spre închiriere. După numai câțiva ani, în Europa de această dată, o companie Germană propunea un model de business ce va face istorie. Astfel, în 1912 apare „Sixt Autofahrten und Selbstfahrer”, fondată de Martin Sixt și fiind recunoscută ca prima companie de închirieri auto din Bavaria. Începutul modest, cu numai 3 mașini, s-a poticnit în prima conflagrație mondială. Micuță flotă a fost confiscată și folosită de armata germană. După terminarea primului război mondial Martin își reia afacerea, dar flota sa de autoturisme a fost din nou confiscată de armata germană la izbucnirea celui de-al doilea război mondial. În mod cert una din principalele virtuți ale domnului Martin Sixt era consecvența, astfel că la sfârșitul războiului acesta revine în afaceri, de această dată pornind cu o flotă de taxiuri, destinată exclusiv membrilor armatei Statelor Unite staționați în Germania. Următorul pas a fost deschiderea unei firme de taxi în Munchen, fiind una dintre primele companii de acest fel ce beneficia de dispecerat. În 1951 domnul Sixt revine la dragostea dintâi, fondând compania de închirieri Auto Sixt. Și chiar dacă aceasta a trecut prin multiple transformări de-a lungul timpului, chiar dacă a devenit companie pe acțiuni deținute public, noi încă o putem vedea ca pe o afacere de familie deținută de mai bine de 100 de ani de aceleași persoane, care au reușit să se impună într-o piață competitivă. Astăzi Sixt este reprezentată în mai mult de 100 de țări, având în jur de 2000 de puncte de lucru, ceea ce pentru o afacere care a pornit de la trei mașini și a trecut prin două războaie nu este chiar așa de rău!

Totul începe în America!

Odată cu începuturile imperiului fondat de Martin Sixt, în America începutului de secol XX, Joe Saunders fonda în Omaha, Nebraska, propria companie de închirieri auto. Startul a fost timid, având la dispoziție un singur automobil Ford Model T, și acela închiriat. Dar în mai puțin de un an, în 1918 avea deja 18 automobile iar până în 1926 acesta acoperea deja 56 de orașe. În 1955 domnul Saunders iese din afaceri, vânzându-și acțiunile către o companie înființată în 1946. Plecând de la o ofertă ce includea 3 mașini ce puteau fi închiriate de pe aeroportul Willow Run din Michigan, Avis (pentru că despre ei vorbim) a reușit să ajungă în 1953 a doua cea mai mare companie de închirieri de mașini din Statele Unite, iar în 1956, la numai 10 ani de activitate, deschidea primele birouri în Canada, Mexic și Europa. Fondatorul companiei, Warren Avis, a avut o politică fundamental diferită de cea a lui Martin Sixt, el preferând la începutul carierei să cumpere o serie de companii mai mici, precum cea deținută de Joe Saunders din Omaha. Dar chiar dacă afacerea sa nu a crescut la fel de organic ca a lui Martin Sixt, trebuie punctat faptul că în 1972 compania Avis introducea pe piața închirierilor auto Wizard, primul sistem de informații și rezervări utilizat în afacerile de închiriere auto iar în 1981 aceeași companie instituia primul sistem de urmărire a vehiculelor, care a fost numit Advanced Vehicle Identification System (AVIS).

În vreme ce Joe Saunders fonda în Omaha, Nebraska, compania ce avea să se transforme în Avis, în Chicago Walter L. Jacobs deschidea la rândul său propria afacere de închirieri auto. Cunoscută inițial ca Rent-a-Car Inc., aceasta a pornit de la 12 autoturisme Ford Model T, în numai 5 ani flota ajungând la 600 de autoturisme și generând venituri anuale de nu mai puțin de 1 milion de dolari. Astfel, compania a trezi interesul tânărului afacerist local John D. Hertz, care a inițiat discuțiile iar în 1923 a cumpărat compania, redenumită Hertz Drive-Ur-Self System. Walter L. Jacobs a continuat să reprezinte compania din calitatea de președinte și director de operațiuni, în vreme ce acționariatul a cunoscut un traseu interesant. La numai 3 ani de la cumpărare, John D. Hertz vinde către General Motors. Sub administrarea gigantului din industria auto compania crește, deschizând noi locații de închiriere și exportând modelul de business, prima dată în Canada, în 1938 apoi în Franța în 1950. În 1953 Hertz revine asupra deciziei și reușește să răscumpere afacerea de la General Motors și în 1954 acțiunile sale încep să fie tranzacționate la Bursa din Valori din New York. Expansiunea continua, o companie de leasing de camioane din New York fiind următoarea achiziție. Flota Hertz ajunge la 15.500 de camioane și aproape 13.000 de autoturisme. Condusă de un management vizionar, afacerea Hertz are o dinamică a capitalizării de piață remarcabilă, ajungând de la 7 milioane de dolari în 1953 la 100 milioane de dolari în 1965. Astăzi, flota de mașini de închiriat din portofoliul Hertz cuprinde nume sonore precum Mercedes, Infiniti sau Porsche dar și producători midlle range, precum Toyota, Opel sau Ford. În 2021 compania își anunța intenția de a cumpăra 100.000 unități de autoturisme electrice Tesla, parte a programului său de aliniere la normele de poluare.

Ajunși la finalul micului nostru istoric, remarcăm ca un numitor comun perseverența și viziunea cu care aceste afaceri au fost conduse peste timpuri, vreme de 100 de ani presărați de războaie, crize economice și pandemii.

Încheiem de fapt cu începutul acestui text, un slogan publicitar de succes al anilor 1960: Let Hertz Put You in the Driver’s Seat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.