Dacă ploieştenii şi-au făcut deja un nume în baschetul european, prin prisma organizării, a transferurilor perfectate, dar mai ales a victoriilor de răsunet din ultimii ani, echipa antrenată de cipriotul Antonis Konstantinides se află la început de drum, având însă perspective frumoase la debutul în EuroChallenge. Gorjenii abordează confruntarea cu CSU Asesoft după un succes clar, scor 74-56, în faţa estonienilor de la Tartu Rock, grupare care în ultimii doi ani a ajuns de fiecare dată până în sferturile competiţiei.

”Energia este o formaţie ambiţioasă, ofensivă, care practică un baschet modern şi dispune de câţiva jucători peste media campionatului intern. Adversarii noştri au păşit cu dreptul în EuroChallenge şi ţin să-i felicit pe această cale. Consider că au o grupă din care pot merge mai departe, cu Tartu Rock, Kormend şi Lukoil Academic”, a sublinit preşedintele executiv Ionuţ Georgescu.

Comparativ cu meciul din Supercupa României, câştigat de elevii lui Arnautovic în Sala Polivalentă „Dinamo”, în luna septembrie, Energia şi-a asigurat serviciile americanului cu origini dominicane Larry Turner. Centrul de 32 de ani a mai evoluat în Ucraina, Cipru şi Japonia, cochetând pentru câteva luni cu Los Angeles Lakers, formaţie pentru care a jucat în presezonul 2007-2008. Turner s-a acomodat imediat la noua sa formaţie, devenind cel mai bun marcator al gorjenilor, cu medii de 15.8 puncte şi 5 recuperări, pe întâlnire.

Tot azi, au loc și alte partide din runda a șasea
BCM U Pitești – U Banca Transilvania (17.45)
BC Timba Timișoara – CSM U Oradea (18.00)

Meciul Steaua – CSU Atlassib Sibiu are loc duminică, de la ora 17.00.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.