„O situație stânjenitoare pentru mine, o situație în care am greșit și în care nu trebuia să mă aflu. Nu am fost și nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu. Cert este că mi-am asumat. Am înțeles și am învățat din acest lucru”, a spus Ciprian Marica la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, pe gsp.ro.

Apoi a continuat: „Consider că aceste lucruri mă privesc pe mine și pe familia mea. Am reușit să trecem peste și să depășim acest moment. Mai departe nu rămâne nimic de spus, că suntem suma lucrurilor pe care le facem și vreau să cred că nimeni nu-i perfect”.

„Facem lucruri bune, dar și greșim. A fost un lucru greșit, pe care mi l-am asumat”, a mai spus Marica.

În luna aprilie, Ziar de Cluj a difuzat o înregistrare video din august 2019, în care apărea Ciprian Marica, la bustul gol, ieșind dintr-o cameră de hotel, în care se mai afla Ana Muntean, soția lui Florin Muntean, fiul fostului șef Transgaz.

Citeşte şi:

Vali Vijelie, declarații contradictorii după petrecerea de pomină din weekend de la mare. A băut sau nu cu un șef din poliție la masă?

DOCUMENT | Reguli de funcționare a restaurantelor de la 1 septembrie. Clienții nu au voie să stea la bar, dansul e interzis

Carmen Dan, prima reacție după anunțul că va fi dată afară din PSD: ”După ce conducerea va avea la dispoziție toate informațiile, lucrurile vor sta altfel”

Ministrul transporturilor, implicat într-un accident rutier. Lucian Bode: ”Sunt OK”

Nicolae Mitea a ajuns într-o situație disperată. Ce a ajuns să facă pentru bani: "Vreau o casă ca să supraviețuiesc"
PARTENERI - GSP.RO
Nicolae Mitea a ajuns într-o situație disperată. Ce a ajuns să facă pentru bani: "Vreau o casă ca să supraviețuiesc"
BOMBĂ! Tatăl lui David Popovici face o grămadă de bani! Ce afacere GENIALĂ deține
Playtech.ro
BOMBĂ! Tatăl lui David Popovici face o grămadă de bani! Ce afacere GENIALĂ deține
O adolescentă a murit în momentul în care se iubea într-o maşină cu un bărbat mai în vârstă, în Brazilia
Observatornews.ro
O adolescentă a murit în momentul în care se iubea într-o maşină cu un bărbat mai în vârstă, în Brazilia
Horoscop 3 august 2021. Taurii pot descoperi soluții pentru probleme cu care își bat capul de mai multe luni
HOROSCOP
Horoscop 3 august 2021. Taurii pot descoperi soluții pentru probleme cu care își bat capul de mai multe luni
Ce a făcut sportiva care a primit nota 0.0 la Jocurile Olimpice de la Tokyo. VIDEO aici
Știrileprotv.ro
Ce a făcut sportiva care a primit nota 0.0 la Jocurile Olimpice de la Tokyo. VIDEO aici
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!
PUBLICITATE
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!