De ziua unui prieten

Ieri a fost ziua lui Hagi si e tare greu sa scrii despre el atunci cand stii ca a gresit o singura data si a platit pentru asta. Nu stii pe unde s-o iei, de unde sa incepi sau unde sa termini, nu stii ce sa mai crezi despre ceva in care ai crezut tot timpul, chiar si atunci cand probabil nici el nu mai credea. Asadar, nu stii prea multe si el e departe, in alta lume, la Antipozi, la fel de inchis si la fel de singur. Si nu te ajuta deloc nevoia asta teribila de raspunsuri, pentru ca intrebarile lui sunt de ceva vreme intrebarile noastre.
Jucam la dublu, Gicane, chiar daca uneori tu lovesti slab si noi returnam impecabil, chiar daca uneori faci spectacol la fileu si noi ratam pe serviciul nostru. La dublu, adica impreuna. Ne schimbam in acelasi vestiar, castigam si pierdem laolalta, ascultam aceleasi povesti, vesele sau triste, oricum nu conteaza. Ceea ce conteaza cu adevarat, ceea ce conteaza in definitiv, e cu ce ramanem atunci cand spectatorii au plecat si luminile s-au stins. Acolo, atunci, cele cateva secunde de tacere de dupa fiecare victorie sau infrangere, cand absolutul pare interzis si aproape, inseamna totul daca sunt impartite la doi. Iar cel putin ieri, 5 februarie, n-a fost obligatoriu ca fiecare sa primeasca in mod egal, ca fiecare sa se bucure la fel. Macar o data pe an, macar pentru o zi, Gicane, lasa-ne pe noi, ceilalti, sa avem mai mult din ceea ce avem impreuna.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE